Locuri comune

Da, se pare ca pana la urma este vorba de locuri comune. Prea multe sau prea putine sau inca nedescoperite. Pe baza lor se construieste totul, the inside jokes, cuvintele cu dublu sens. Si toate frimiturile de amintiri din copilaria Fetitei, locuri pe care le-am facut magice ca sa am la ce visa, ti le-am dat cu lingurita in portii mici ca sa iti ajunga multa vreme. Si le-ai devorat ca un limax ce esti, le-ai devorat ca pe oul ala de dinozaur despre care am mai vorbit. Si n-ai ramas cu nimic si nici nu ti-a fost de ajuns. Si dintr-o data, mi s-a parut ca toate povestile mele sunt gaunoase si seci si ca toate locurile magice pe care am vrut sa le fac comune sunt numai moloz si ca totul miroase a varza stricata (prietenii stiu de ce). Si mi-a fost frica sa vin acasa, ca sa nu vad molozul dar mai ales sa nu ma vada ei pe mine in ruine. Si m-am plimbat prin oras, prin locurile magice si le-am gasit la locul lor si sunt inca magice. Si dintr-o data, am uitat ce spuneam demult, ca daca ar fi sa ma indragostesc din nou, nu as mai avea puterea sa trec din nou prin ritualul de initiere, faza in care te chinui sa te descoperi celuilalt, in care trebuie sa inveti lucruri noi despre cineva si mai ales sa spui din nou toate povestile si sa il duci de mana prin locurile magice. La mine in oras e o alee prin spatele unui cartier de blocuri care, in copilarie, imi scurta drumul catre unul din ce mai buni prieteni. De ani de zile, de cand nici unul dintre noi nu mai locuieste acolo, nu am mai calcat pe poteca aia. in schimb o visez constant, apare mai ales in vise in care ma ratacesc si intr-un final ajung pe poteca mea si ma duce acasa. Acum cateva zile, ma plimbam prin oras si mi-am zis sa aflu daca chiar mai exista aleea mea. Si ghici ce.
E tot acolo si e tot magica si m-a cuprins brusc dorinta de a-l aduce pe el de mana aici,sa ii arat totul din nou, sa construiesc iar locuri comune.

Blând

Azi, din nou blând. poate pentru ultima data. Mereu îmi jur că e ultima dată. ultima dată când plâng, ultima dată când mă înfurii, ultima cădere nervoasă. azi nu vreau să fie ultimul. Am fost blânzi şi frumoşi, şi pentru prima dată, nu mi-a mai venit să te sfâşii sau să cad în genunchi sau să mă sfâşii.

Azi blând. Am văzut prea multe, am trăit prea multe, trebuie să fim blânzi ca să ne salvăm. Ca să mai putem iubi , ca să nu rămânem aşa ciuntiţi pe vecie, mutilaţi de o iubire mare dar ratată.

Azi blând, cum ai fost prima dată, de la primul sărut, cel despre care nu prea vorbim, cel mai blând dintre toate.  Blânzi, cum am fost în prima seară când nu ne-am mai iubit. Blând ca la început, blând la sfârşit, poate.

Azi blând ca să mă pot vindeca. Autopsia e aproape terminată. Abia azi m-am convins însă că pacientul e mort. Nu mai ştiu când şi cum, unde s-au legat firele şi în sfârşit am simţit că nu mai tai în carne vie.

De zile întrgi caut dovezi, izvoare istorice, hârtii galbene, pagini de jurnal, ca să aflu când a început maladia. Şi, spre marea mea uimire şi durere, am aflat că era ceva congenital , sortit să moară de la început. Nici o terapie n-a mers şi până la urmă, am renunţat amândoi. Nici nu mai are sens să aflu care dintre noi s-a retras primul din bătălie şi cine a dus povara mai mult.

Acum, după ce am găsit toate hârtiile, le transcriu în ordine cronologică, pun organele la loc, blând, şi mă pregătesc să îl îngrop. Acum sunt aproape convinsă că n-a mai rămas nici o fărâmă din noi în el şi se poate odihni liniştit.

Blând.

We built the maps

When we first decided to leave, we had no directions, only vague feelings about how far from home we wanted to be. So you took the compass and drew a circle of 100 km all around. We chose a place on the circle where none of us had ever been before.
Because we were not afraid to go anywhere together, direction or no direction.
And I made sandwiches and coffee and we took an umbrella and that was it. Back then, we didn't need more to make us happy.
But most importantly, we were going to travel blind. There were no maps for that place.
So we made the maps. Cut and paste and put the world together. We built the roads and the rails and the train engines.

And now, at the end of all roads, as I am packing my life away, can you please tell me what should I do with the maps that we built? Should I stow them away on the bottom of a box, never look at them again? Should I burn them and erase you from thought? Should I keep them on the top shelf and take my new lovers to the same places?

Never again will any world be as new as the one we started building that night.

Just because you feel good doesn't make you right

he·don·ism    
noun
1. the doctrine that pleasure or happiness is the highest good.
2. devotion to pleasure as a way of life: The later Roman emperors were notorious for their hedonism. Origin: 1855–60; < Greek hēdon ( ḗ ) pleasure + -ism
Synonyms 2. sensualism, libertinism, debauchery, dissipation, carousal.

Halouri şi măşti

Din nou am obţinut un halou pentru colecţia mea. Şi pe ăsta nici nu l-am vrut. Numai că fiinţa ta s-a rarefiat încetul cu încetul până n-a mai rămas decât ceaţa aia vâscoasă şi amară din ultima vreme. Aveai gust amar. Pluteai în jurul meu şi nu mai miroseai a nimic. Neutru, fad, sec, atât de insipid că mă durea. Nu te mai suportam, îmi venea să smulg carnea de pe tine ca să te fac să simţi ceva. Şi când în sfârşit te-ai smuls, multă vreme am rămas prinsă în dâra ta vâscoasă, în plasa ta de păianjăn diluată. Ai trecut prin viaţa mea ca un limax leneş. Ai mânjit totul; în urma ta, saliva ta lipicioasă a antrenat toată viaţa mea după tine. Ai murdărit toate lucrurile mele, toate hainele mele, pielea mea, cărţile mele, ţi-ai marcat teritoriul ca un limax în călduri. Am stat şi m-am uitat atent la ei, dezgustătoare animale. Se mişcă ca un tanc, cu mândrie şi nesimţire peste pietre, prin ţărână, peste frunze tari de salată. Dar când trebuie să traverseze flori lasă cicatrici. Petalele cele mai fine se boţesc sub corpul lor greoi, se fac mototol şi li se lipesc de trup. Sfâşie narcisele şi le târăsc după ei prin ţărână, făcute bucăţi. Aşa m-ai antrenat pe mine în dâra ta de incertitudini, şi mi-a fost bine. Mi-era cald şi urmam o direcţie, nu conta care, oriunde m-ai fi dus eram în siguranţă. Dar acum te-ai smuls şi în urma ta ai tăiat corzile. Ca orice elastic întins la maxim, m-am făcut ghem, şi m-am plesnit singură peste tot corpul. M-am rostogolit aiurea multă vreme. ştiu că trebuie să plec dar pentru prima dată nu mai ştiu încotro. Aveam un pumn de trasee incerte dar ai ars toate hărţile. Il faut retrouver le nord. Cel mai greu îmi vine să îmi conving corpul să nu mai aştepte să fie atins. MI-e silă, fizic greaţa să mă gândesc la tine în grădina cu varză în care salivezi fericit acum. Mi se întoarce stomacul pe dos. Şi totuşi vreau să te ating, mă amăgesc cu ideea că, întors la mine, am să te frec bine cu săpun şi n-ai să mai miroşi a altcineva şi n-ai să mă vrei decât pe mine din nou. Deşi mă cunosc şi ştiu că nu te-aş putea ierta niciodată pentru festinul ăsta trecător. Şi totuşi te văd, te caut, te aştept, tot de la tine aştept direcţii şi salvare. Deşi toată demnitatea şi discursurie de motivare ale lor şi ale mele mă îndeamnă să te uit, tot pe tine aştept să mă reclădeşti, să mă descurci, aşa ghemuită şi încurcată cum sunt acum. Cel mai tare mă sperie faptul că devii din ce în ce mai firav, mai transparent, te decolorezi. Din albastru închis, azi te-am văzut bleu şi gri, ca în poza aia idioată. Nici dâra ta lipicioasă nu mă mai atinge ca înainte, devi din ce în ce mai greu de atins. Vreau să te mângâi şi îmi trece mâna prin tine, fac dragoste cu tine în fiecare seară şi e o singură umbră în cameră. Devi halou, cât de curând va trebui să mă obişnuiesc cu asta şi să te expun pe panoplia mea de halouri. O să fac literatură din tine ca să doară mai puţin şi ca să nu te urăsc. Dar acum urmele tale lăsate pe mine mă dor şi simt că toată apa şi tot săpunul din lume nu te vor scoate de pe pielea mea. Mă spăl şi mă machiez şi mă coafez şi ştiu că asta nu e frumuseţe şi respect de mine, e mască. Şi masca e seacă, dincolo de ea e un corp uscat, cojit, putred. E mască pentru că nu mai e nimic altceva. Astă-seară am ajuns acasă, am dat masca jos, m-am spălat după care am pus la loc un rând de machiaj şi m-am pieptănat. Şi am realizat că nu îmi voi mai fi niciodată de ajuns şi că nu voi putea renunţa niciodată la mască. Mi-am aruncat un puf de parfum pe haine, şi de-abia apoi m-am plăcut. Ies din casă în fiecare dimineaţă şi îmi jur : JAMAIS SANS MASQUE

Qu'est-ce qui se passe avec tout ce qui passe ?

Qu’est-ce qui se passe aux photos ? Aux rondeaux qu’on a écrits pour toi ? Aux chansons que t’as crevées en moi ? Qu’est-ce que se passe avec tous les grimaces, avec tous les désires pas encore achevés ? A tous les espoirs mutilés ? Est-ce qu’il faut oublier ou ignorer tous les images qu’on a jamais vues ensemble ? Tous les bons vins qu’on a bus ensemble ? Dès la première goutte. Oublier, ça coûte. Qu’est-ce qui se passe à tout ce qu’on a touché ensemble ? Est-ce qu’il faut effacer toutes les photos qu’on a faites ensemble ? Mais ça ne suffira pas. Toutes les photos que t’as prises de moi, toutes les photos que j’ai prises de toi, toutes les photos qu’on a prises dans des endroits où on s’est promené ensemble. Mais ça ne suffira pas. Toutes les photos que j’ai prises sans toi, mais en pensant à toi. Mais ça ne suffira pas. Toutes les photos prises avant toi, avant de savoir que tu existais. Même ça ne suffira pas. TOUTES LES PHOTOS ! Découper toutes les photos de ma vie, fermer toutes les rues, taire toutes les chansons, oublier tous les mots, brûler les vêtements, démonter les cadeaux, cracher aux gens qui te connaissent, rien dire, rien faire, rien sentir. Et tout ce que j’écris, n’est pas pour toi. Je ne veux plus que tu lises mes mots. J’espère qu’ELLE ne lira jamais mes mots. J’espère qu’ELLE ne saura jamais de mon existence. Mais, maintenant, il faut que je fasse mes bagages et je regarde tous ces objets autour desquels j’ai bâti mon monde et je dois t’en arracher et je ne sais pas comment. Ton être a tout envahi, tout sent à toi et tout semble, soudainement, étranger et malin. Il faut tout laver, tout cautériser. Il me faut des boîtes, des sacs en plastique et de la patience. Un de ces jours, je partirai.

Horribly selective love

De la Sketchbook Project 2011

I am tired and sick and not in the mood of appearing to be ok anymore. I simply wish to be left alone for a while, let me manage. It won`t kill me. hasn`t hurt me before. I am too tired to even try to seem ok so I do not worry you. There is a lot of anger in my heart, more than I`ve ever felt, maybe, but I am too tired to even try to blame it on people. Any energy I have left , I am trying to keep people from hurting eachother over me. I am tired and sick and sick and tired of people caring for me. When someone starts caring for you, they burden you with this huge responsibility of having to care back, or at least of appreciating it, or, most annoying of all, of never being able to ignore them again. But mostly, people expect you to care back. There is no such thing of carefree care. They expect you to care that they care, to change your life and habits around it. I know this is true, I have done it myself. Stood there like an idiot, not really grasping what you were saying. How could you not love anymore if I still loved you? How could you say you had stopped caring, when I still cared? Stood there like a fool, without understanding how long it must have taken you to decide to relieve youself of the burden of constantly trying to care back when you didn`t.
Because love, or whatever you choose to call the bloody thing, is horribly selective. It will constantly refuse to choose rationally, to consider odds, to take precautions. It will usually throw you all in, naked, helpless, defenseless, at the mercy of whoever you encounter. And you stand there like an idiot, like you and I both did, not really understanding why the hell they won`t love you back, since you love them and that is all that should matter.
People are horribly complicated. I am tired and sick and sick and tired of having to say I am ok. Everyone keeps asking me the same thing, all over again: ARE YOU OK?
Hell no ! I am not OK. I probably feel like crap. Is that what they want to hear? I am not OK. Will it kill me? No. Will it hurt for a long time? Probably. Will I get over it? In time. Given enough time, we allow ourselves to forget the most horrible things, if only for a few days at a time. That is how we get over. There is no actual healing. Every word you ever said still hurts. It`s like everything you ever touched hurts. It makes me sick just to think of it. Physically sick, it makes me throw up, it makes me scratch my skin off. you itch, you burn. I want to bleed you out of me.
But that is not what friends want to hear when they ask me if I am Ok. That scares people. Write it down and it`s literature, it`s not scary anymore. It makes people feel better if they read about it rather than see it happening.
So the next time someone asks me if I am ok, I will probably say that I am fine, of course, that it is almost over and I will be perfect in the morning.

Trenuri fantoma

Iar in tren. E comfortabil de cald si de liniste dar e bezna. Oamenii simt nevoia sa vorbeasca in soapta cand e intuneric. De parca zgomotul ar putea viola intimitatea creata de bezna. E inca unul din zecile de trenuri fantoma cu care am mers. Trenurile astea dubioase ma duc acasa, dar de fiecare data am impresia ca drumul se poate sfarsi oriunde altundeva. De fiecare data mi se pare ca deraiaza, ca se indeparteaza de caile batute si face detururi nemaipomenite pana acasa. Calatoria nu e inca rutina, desi dupa atata timp ar fi trebuit sa devina. Nu are cum sa se intample asa ceva pentru ca, in continuare, trenurile astea sunt menajerii minunate, cu animale extraordinare si mereu noi. Unele fascinante, cu pene colorate si tipete asurzitoare, vrabii gri si tacute, animale zdravene cu greaban si solzi, fluturi stravezii si parfumati.
Numai garile sunt la fel. Colectii triste de oameni obositi, scaune de plastic sparte, covrigi si ziare, caini cu labe rupte. Si numai garile nu sunt fantome, nu sunt mistere, nu sunt fascinante. Garile sunt reale si sfasietor de triste.
Si de-asta drumul e verde-namol si mai ales
gol si garile dor.

Couldn't be unhappy with anyone else

For better and for worse. That's what they all say, isn't it? Could you make me happy? Maybe, from time to time. Could I make my self happy ? Surely, more often then not. Will life bring us down and throw us down the cliffs? For certain. Will creatures of this world create unimaginable pain and torments for us? will we suffer because of stuff which we couldn't possibly prevent? For certain.

Could I be happy with anyone else? For sure. I could've been happy with anyone. But I couldn't stand being unhappy with anyone other than you.

Long time ago... la început, sau cum iubeam la 18 ani

Vineri, 24 iunie 2005

Nu ştiu vorbe mai multe sau mai mari faţă de cele pe care ţi le-am spus până acum de zeci de ori. Şi pe care ţi le voi repeta mereu până când ai să le înveţi.

Iar atunci când vei fi departe şi te vei scălda în disperare şi nepuntinţă, îţi vei aminti fiecare cuvânt şi asta îţi va da puterea să lupţi.

Chiar dacă nu voi fi cu tine, chiar dacă nu voi mai fi niciodată cu tine, vorbele mele, spuse în clipă de tainică iubire, îţi vor răăsuna în minte şi te vor face să mergi înainte.

---

Dacă se va sfârşi? Da, probabil că da. Nu vreau să mă gândesc la asta pentru că ACUM cred cu tărie că te iubesc.

Sper că măcar o dată, după ce voi pleca, vei plânge. Măcar o singură dată şi te voi ierta. Voi ştii că n-a fost totul în van şi că măcar o clipă, preţ de o lacrimă, mă vei fi iubit şi tu...

Pentru asta ţi-aş ierta orice suferinţă mi-ai fi pricinuit. Dar nu m-aş întoarce.

---

S-ar putea totuşi să dureze, să îmbătrânim împreună. Chiar dacă acum sunt mândră şi sălbatică, până la urmă cred că te-aş iubi mult, m-aş supune, aş pleca fruntea. Te-aş aştepta seara cu mâncarea făcută, ţi-aş spăla hainele, ţi-aş ud florile, te-aş ajuta să te dezbraci dacă ai veni ameţit acasă.

Aş face dragoste cu tine oricând, dacă m-ai mai vrea...

Aş putea deveni o soţie cuminte, ţi-aş ierta aventurile, ţi-aş accepta chiar şi ocările şi palmele.

Simt că aş putea face asta, să renunţ la mine pentru tine.

Dar când voi ajunge să fac asta, nu voi mai fi demult fetiţa vie şi frumoasă e care sigur o vrei acum. O voi fi îngropat demult.

Şi mai mult, şi mai trist, îţi voi fi devotată şi fidelă ca un câine blând şi cuminte, dar nu te voi mai iubi niciodată.

Şi nici tu nu ai mai fi acelaşi, deşi încă m-ai iubi şi te-ai întoarce la mine de fiecare dată, deşi uneori mi-ai aduce flori ca să iert o scenă urâtă.

Dar te vei plictisi de trupul meu supus, mereu acelaşi, mereu la fel de cuminte şi de sărutul meu resemnat.

Nu, nu te-aş mai iubi, deşi nu te-aş trăda şi nu ţi-aş face crize şi scandaluri.

---

Sunt sălbatică şi mândră, sunt tânără şi rea în nesăbuinţa mea şi nebună în delirul vârstei mele halucinante. S-ar putea să ai impresia că îţi scap printre degete, că sunt aluncoasă ca o zvârlugă argintie prinsă cu mare noroc în apele tulburi ale vieţii.

---

Uneori sunt raţională şi calmă, inteligentă şi pot filozofa cu tine ore întregi. Îţi pot vorbi despre orice nebunie, despre misterele lumii.

---

Pot fi mistică şi misterioasă, te pot încurca în iţele feminităţii mele dezlănţuite.

---

Pot fi bună şi caldă ca o mamă, ca o soră, ca o amică veche. Te pot asculta, te pot alina, te pot mângâia.

---

Pot fi iute şi veselă, rece sau senzuală, te pot face să râzi, te pot înfuria, te pot face să treci de la o iubire profundă la o ură înverşunată.

---

Dar de fapt, voi fi mereu aceeaşi, a ta, cu un trup mereu proaspăt şi gat de iubit, cu un sărut mereu amar şi apăsat, cu aceeaşi mângâiere ostoitoare, cu aceleaşi idei. Pentru că te iubesc, sunt vie şi neîmblânzită.

Pentru că te iubesc, mă speri de orice şi plâng singură sau râd ca o nebună pe stradă când te zăresc măcar pentru o clipă în amintire.

Pentru că te iubesc, vreau să fug, să te smulg din locul tău, să te sărut, să te sfâşi şi apoi să mor într-un exces de voluptate lângă tine.

Pentru că te iubesc, n-am să accept niciodată să fiu supusă, să mă obişnuiesc cu dragostea ta, s-o pierd pur şi simplu.

Prefer să ajung să te detest, să ne despărţim cu un scandal monstru, să ne urâm de moarte, decât să mă resemnez, să pierd iubirea asta, atât de mare acum. Să devină monotonă, rutină într-o căsătorie trainică.

Prefer să-ţi urăsc mirosul, mişcările, cuvintele, decât să mă plictisesc de ele şi să le accept ca pe o răsplată pentru devotamentul meu.

---

Nu ştiu de ce mă apuc să-ţi spun asta şi unde vreau să ajung...

Nu, n-aş vrea să ne despărţim! Dar nu văd căsătoria cuminte ca pe o reţetă a fericirii sau ca pe o condiţie necesară a traiului îndelungat împreună. Eu văd lucrurile altfel.

---

Aş vrea să mă trezesc zi de zi goală lângă tine, să mă fac frumoasă, mereu mai frumoasă, pentru tine.

Vreau să ieşim în oraş ca şi acum, sau să ne plimbăm prin parc sau oriunde m-ar purta picioarele. Iar seara să ne refugiem în colţul nostru de paradis, uitaţi de lume, uitând de lume, şi să facem dragoste, mereu să facem dragoste. Chiar şi când suntem departe unul de altul, am face dragoste, atât de mult ne-am iubi...

Am lucra, amândoi am lucra. Am munci şi seara acasă, fiecare la biroul lui şi când am termina, am asculta muzică bună, am bea vin şi am face dragoste.

N-ar fi greu să ţinem o casă, am avea grijă să fie mereu ordine şi mult loc, ca să avem timp să ne iubim. Şi n-ar conta cine a pus masa ultima dată, am şti amândoi unde stă mâncarea. Mi-ar plăcea să gătesc pentru tine lucruri bune şi dulciuri, iar tu nu trebuie să faci nimic, decât să vii din când în când să mă vezi, să-mi vorbeşti sau să mă iei în braţe, să mă săruţi pe când eu voi fi plină de făină, sau să-mi ştergi lacrimile când voi tăia ceapă şi să râzi dulce şi limpede.

---

Zâmbetul ăla pentru care aş face moarte de om, buzele alea cărnoase pe care încă le mai simt pe piele...

---

La noi în casă ar fi multă lumină, un calculator, sau poate două, şi multe cărţi. Am avea şi plante verzi, mari şi elegante. Mi-ar plăcea să avem şi un câine mare... Un ciobănesc mioritic care să înceapă să latre tocmai când noi am face dragoste...

Câteodată aş avea mult de lucru şi aş citi până noaptea târziu. tu ai veni să-mi masezi umerii şi să mă săruţi pe gât, lângă ureche...

Câteodată ai ajunge târziu acasă iar eu te-aş aştepta într-un fotoliu singură şi cuminte, cu câinele la picioare. Te-aş aştepta până aş adormi. Când ai veni, m-ai trezi cu un sărut iar eu ţi-aş aduce mâncarea şi te-aş asculta.

Şi uneori ai fi gelos şi pe vântul care îmi răvăşeşte părul iar eu te-aş apăra de orice privire.

Şi am fi frumoşi şi doriţi, dar noi n-am mai vedea pe nimeni altcineva...

Dar mi-aş păstra mândria şi vioiciunea şi n-aş face nici un compromis înjositor şi n-aş accepta vreodată să fiu mai puţin decât jumătatea ta, frumos sculptată, ca să ţi se potrivească la fix.

---

Şi dacă totuşi s-ar sfârşi? Aş plânge mult şi te-aş urî şi aş tresări ori de câte ori te-aş revedea şi te-aş dori de fiecare dată, şi aş vrea sp îţi sar la piept, să mă lipesc de tine ca altădată.

Dar niciodată nu m-aş întoarce, chiar dacă aş suferi mereu.

M-aş mărita. Sigur m-aş mărita. I-aş face copii. Şi poate i-aş face mâncare şi i-aş spăla chiloţii şi l-aş înşela.

El m-ar iubi necondiţionat. Aş găsi pe cineva astfel, pentru care n-aş putea dezvolta o mare pasiune, pentru care nu m-ar chinui niciodată gelozia, cineva care n-ar fi în stare să mă înşele, dar nici să mă facă să-l iubesc.

Şi tu vei ceda, vei găsi o femeie, nu atât de sucită, care n-ar pune atâtea întrbări, de al căeri trup te-ai sătura curând, care ţi-ar face o mâncare nesărată şi lungă şi care ţi-ar face şi ţi-ar creşte copiii. Şi care s-ar îngrăşa şi s-ar delăsa, care s-ar uita la telenovele şi poate ţi-ar face scandal când ieşi cu băieţii la bere.

IAr când mă vei vedea, mă vei fixa câteva clipe, mă vei dori, mă vei urî cu cea mai cruntă ură şi vei vrea să mă sfâşii.

Eu mă voi refugia într-o dragoste sinceră şi plină de griji pentru copiii mei, pe al căror tată nu-l voi urî dar nici nu-l voi iubi şi mi-aş aminti mereu, mereu de omul pe care l-am iubit.

Şi copiii îmi vor reproşa că nu le iubesc tatăl, iar el nu va şti asta.

Şi eu îmi voi aminti cum uneori te iubeam cu atâtea disperare încât aş fi murit pentru tine, cum uneori ne certam îngrozitor încât ne-am fi putut omorî şi apoi făceam dragoste... multă dragoste...

Şi nu ne-am mai vedea multă vreme. Şi am îmbătrâni urâţi şi plictisiţi şi am aştepta resemnaţi sfârşitul.

Şi de-o dată, te-aş întâlni. Ne vom fi iertat.
- Ce mai faci? vei întreba.
Eu îţi voi enumera toate bolile de care sufăr iar tu ai asculta distrat.
Şi am pleca fiecare pe drumul lui, învinşi, şi ajunsă acasă, te-aş visa iar tânăr şi aş visa toată iubirea, toată plăcerea, toată ura, şi aş muri.

Tu n-ai afla decât târziu, din auzite şi vei tresări pentru o clipă. Vei pleca apoi cu gândurile tale şi vei auzi un refren de cântec vechi...

Ce mult te-a iubit, cât te-a iubit de mult

---

Iartă-mă pentru ce-am scris!

Să nu mă uiţi!...
Urăşte-mă, dar nu mă uita!

Cu toate dragostea care mă sfâşie, am scris, DANIM 2005

ASIMOV - Gold : Final science fiction collection

BATTLE HYMN
The Martian colony has become independent, however Earth still needs it to launch the future spatial programs. A campaign of subsersive musical messages is led to convince the settlers to agree to this arangements. The key song is la Marseillese.

FEGHOOT AND THE COURTS
An alien race adopts the American legal system. Some language misunderstandings lead to the most curious system of punishments.

FAULT INTOLERANT
Abram Ivanov, a prolific writer, acquires a new word processor, which learns gradually to proof read all the stories, up to the point where it actually becomes capable of writing literature by itself.

KID BROTHER
When a family is refused the application to have a second child, they acquire a robot to act as a brother to their rather violent lonely child, Charlie. In time, the mother becomes very much attached to the kid robot, while the father constantly disproves of having it in their family. When an accident happens and a fire starts in the family home, the mother is forced to choose which child to save

THE NATIONS IN SPACE
Technicians belonging to rival families are forced to work together. When one of them discovers a mistake that his rivals have done, he is tempted to let it pass unnoticed so that the other family become discredited. However, this can have a very serious impact on all human life.

SMILE OF THE CHIPPER
In the future some men have been chipped so that they can perform high financial operations. A bussiness man who has profited from the help of such people explains how important it is for chippers to deny their emotions in order to perform their job right.

GOLD
Jonas Willard is a director who has produced a very successful compudrama of Shakespeare's King Lear. He is approached by a mediocre writerwho offers him a large sum in gold to produce a compudrama of one of his novels.

Arheologie de suflet - Orasul natal

15 august 2006

Si merg pe drum
si scuip tutun
si urlu iar ca un nebun
nu m-au batut
mu m-au avut
si nici macar nu m-au vazut
ce fericire!

m-am ingrasat cand toti credeau
ca eu numai fumez si beau
in soldul meu
se germineaza Dumnezeu
ce stralucire!

si-am sa ma duc din nou la toamna
si-o sa l scriu ca sunt o doamna
si mananc numai caviar
si-o sa inghit iar praf cu paine
si am sa beau apa cu clor
dar le voi spune ca mi-e bine
si mai ales ca imi e dor

ASIMOV - Gold: The Final Science fiction collection

1. CAL
A rather obsolete simple tasking robot named Cal is owned by Mr. Northrope, a writer, who also helped create the robot. Because of this, Cal starts wishing to become a writer itself and Mr. Northrope is willing to help up to the point where Cal actually becomes a good writer and also starts questioning the 3 laws of robotics and his purpose in the world.

LEFT TO RIGHT
Robert Forward becomes Robert Backward as he passes through a device meant to produce a change in the parity of real things.

FRUSTRATION
Herman Gelb, a programmer, discusses on how computers are programmed such that they will dismiss the possibility the war in any given simulation, thus leaving war-wishing politicians with nothing but frustration

HALLUCINATION
A 15-year old apprentice is assigned to work on a far-off planet currently exploiting the energy of a nearby neutron star. He manages to make first contact with an intelligent native alien species.

INSTABILITY
Professor Firebrenner designs a time machine, but going back in the past causes a big-bang.

ALEXANDER THE GOD
Alexander, a gifted young programmer, builds a very powerful computer which he names Bucephallus. With th help of this computer he wishes to become the richest man on earth and then pursue the quest for immortality. However, while the computer attempts to take every possible variable into account, making Alexander the ruler of earth, the only unpredictable variable, which causes everything to crash is the existance of Bucephallus itself.

THE CANYON
A letter written by the wife of a Mars based scientist talking about the exploration of a canyon on the red planet and the possible evolution of the human settlements there.

GOOD BYE EARTH
Letter adressed to Earth by a settler in one of the space communities orbiting the planet at the time. He warns about the probability that these settlements break relations with Earth and leave orbit and that this may happen to any other future settlements

NEW ENDEAVOUR - blogging about books I read

Blogging about books I read. I should start this mostly for my self since I've been doing a lot of reading lately and keep forgetting what I've read about last week or last year.
so here it is- my first book blog article.
WARNING! THERE MAY BE SPOILERS!
Today we read a collection of Asimov SF.

Arheologie de suflet

Am început să sap prin caietele vechi. Şi asta tot arheologie se cheamă, nu ?

Am scos de sub praf o poezie - pardon, sursă istorică, care documentează una dintre primele întâlniri cu Fetiţa. Sau dacă nu e vorba chiar despre o întâlnire, cel puţin o recunoaştere a existenţei sale.
So here it is:


Plâng un zâmbet - 25 februarie 2003

Mi-e milă de biata fetiţă
cum gângure singură în lume!
Mă mir cum dintre florile străvezii
a fost osândită să fugă...

Vezi perlele negre sub tâmple
cum varsă boabe de argint_

E miezul nopţii, fetiţa nu plânge,
îşi plânge un zâmbet,
varsă lacrimi pe un lingou de aramă
şi lacrima ei sărată îl toacă.

- Până mâine, îmi spune,
Va ieşi un zâmbet senin!
- Dintre atâtea lacrimi?
- Desigur! Şi tu când erai mică ca mine
îţi râdeai amarul
şi îţi plângeai veselia.

- Vreau să cresc ! mi-a mai zis
şi până să o prind se dusese.
Aripile ei de Icar
se topeau sub vânt...

Mi-e milă de biata fetiţă
cu perlele ei maronii
cu gândul ei nesăbuit.

Oare n-o fi văzut cât eram de bătrână?

A făcut Ţop! din oglindă
şi acum mi se ascunde în suflet.

E bine fiindcă îmi plânge zâmbete -
dar am s-o alung curând.

Something I wrote in July 2006

You know,
my wonderfully wounded child
I have stepped in sharper shards then your heart
I can take it all
and my world is not going to fall
if you leap
and your pit is not that deep
I have fallen further before
But how can you know for sure
unless you scratch your own skin
to bleed all the pain out
and breathe it back in.

Now, what are you going to do?
There's no black or white in your eye
I can feel you.
It's all crumbling down, shades of grey.
And you've known it for a long time
It's what they all used to say -
The time has come when your skin doesn't fit
And all you can see is the pit.
Will you leap?

And you're sure there are safer ways to redemption
But that has nothing to do with you.
You have already wasted affection
On stuff that you needed to do,
On rules and restrictions and love,
On things that were meant to last longer,
Things meant to keep you above,
Pills and exercise to grow stronger.

But the time has come
When your shoes hurt our feet
And all you can smell is the pit,
you don't even know if it's steep,
but I'm sure you are willing to leap.

I've been there and lived

Am mai fost deja acolo şi am scăpat cu bine. Numai eu ştiu cu câte cicatrici.
Şi tot o să mai merg o dată. Numai o dată pentru că acum ştiu ce trebuie făcut şi e datoria mea să încerc. O să te salvez. Am să te prind chiar înainte să sari, chiar înainte să-ţi seama că vei sări.

Nu e bine.
Dacă încerc să te opresc înainte să sari, nu vei înţelege ce am cu tine, de ce m-am repezit aşa dintr-o dată să te iau în braţe de parcă erai gata să mori. Pentru că acesta e una din chichiţe - nu vei ştii că vrei să mori decât în ultima clipă şi vei sări aproape în acelaşi moment. De aceea trebuie să fiu extrem de delicată şi de atentă.

Trebuie să te las să vezi prăpastia bine de tot. Să vezi singur hăul, să te las să fii tras înăuntru şi aproape înghiţit, să te speri singur de tine, să te îngrozeşti bine înainte să încerc să te salvez. Altfel nu vei înţelege niciodată că te-am salvat, sau de la ce.

Cât de departe te pot lăsa să te apleci? Până nu îţi mai vezi boturile pantofilor? până nu mai vezi marginea hăului, până nu mai vezi nimic decât hăul, sau până începi să vezi gurile mari şi ochii verzi şi să simţt miasmele abisului? Până unde te poţi apleca în siguranţă înainte să te apuc de tivul cămăşii să te trag înapoi?

De data asta voi ştii până unde să merg. Până unde e safe pentru mine să calc ca să nu mă tragi şi pe mine. Data trecută am căzut de sus, numai un miracol m-a salvat. O Fetiţă...

Dar de data asta ştiu ce fac. N-am să mai aştept prea mult, va fi bine. Totul va fi bine.

Şi e greu să te ştiu atât de aproape de dezastru şi să nu îţi pot spune nimic. De fapt şi când încerc să îţi spun, nu înţelegi. Trebuie să priveşti în abis ca să înţelegi.

I have been there before and lived. Am s mai calc o dată pe marginea prăpastiei.
Doar o dată.
De data asta, once and for all.

January 9th, 2009

I'll make you stay
Even if the drinks are on me
And I have to pay
For the cab and any other fees.
Till closing time
We'll just be like this
Across the dirty pub table
Talking birds and bees.
And that green eye of yours
Where the whole world mirrors tonight
Like the pond where Lancelot du Lac was born
Is such a beautiful sight!
Maybe I'll have to call a cab when it gets late
And carry you up the stairs and be your mate
But tonight
That green eye is such a beautiful sight.

Wake up and smell the coffee, my friends!

Fetiţa are un inel nou. Un inel de la Ea. Pentru că din nou există o Ea. Asta nu se întâmplă prea des. Prea puţine femei trec de linia de apărare. Şi ca să ajungă la Fetiţă trebuie să treacă prin tranşee şi focuri de artilerie. Cine scapă, stays there for good. Inelul e măricel şi are chip. Ca un omuleţ chinuit încremenit pe vecie, ca un cavaler care a văzut Gorgona. Fetiţa-Gorgonă, asta e ceva nou. Îmi plac inelele mari şi ciudate. Se gândea la asta azi în staţia de tramvai şi parcă o auzea pe Mamaia: '' E prea mare, grosolan aşa, ca un ghiul. Lasa ca îţi ia Mamaia unul frumos, aşa finuţ cu o pietricică ceva.'' Pentru că Mamaia nu ştie că acum inelele alea se oferă mai mult la logodnă şi pentru că Mamaia o crede pe Fetiţă draguţă şi fragilă şi elegantă şi finuţă şi delicată ca o mimoză. O vede jucându-se de-a damsel in distress şi îşi închipuie că o să îşi caute un bărbat ca un cavaler, draguţ şi politicos şi la fel de elegant şi finuţ la fel ca Fetiţa. Dar Mamaia habar n-are de unde vine Fetiţa şi prin ce a trecut ca să ajungă aici. Şi asta e cel puţin ciudat, pentru că Mamaia a crescut-o pe Fetiţă aşa cum e ea acum. De-a dreptul ciudat...

- Să nu te încrezi în femei că femeile sunt parşive.
- Să nu te încrezi în bărbaţi, că bărbaţii vor să profite de tine.
- Nu contează frumuseţea, contează să fii isteaţă şi cinstită.
- Să ai banii tai.
- Trebuie să ştii să te descurci singură că noi n-o să fim mereu aici.
- Întotdeauna trebuie să ai ultimul cuvânt
- Învaţă ca să scapi de aici

În ultima vreme, Mamaia se uită la Fetiţă cu groază. Asta i-a spus şi asta a învaţat-o ca să îi fie bine, dar asta nu prea e Fetiţa ei, asta e un monstru.
O fiinţă uriaşă şi puternică care mai degraba mută munţi decât să dea cu mătura, care iese în oraş în blugi şi refuză să poarte poşete. Care face mâncare de plăcere şi numai când are chef. Care refuză să-l pună pe El să se bărbierească sau s-o ia de nevastă. Care e fericită deşi n-are nici bani, nici casă, nici planuri precise de viitor. (Dar aici, zice Mamaia, e mai mult vina guvernului). Care în principiu e fericită deşi n-are motive să fie, pentru că femeile nu sunt fericite, în principiu. Care ştie sa repare singură multe chestii din casă şi căreia nu-i e frică să meargă singură cu trenul noaptea. Care, în ciuda avertismentelor, are din când în când încredere în oameni. Şi mai grav, care vorbeşte cu străinii.
O Fetiţă-gigant care n-are nevoie de nici un bărbat dar îi place să îi aibă şi să facă dragoste cu ei (altă chestie care o oripilează în special pe Mamaia). O Fetiţă care nu mai vine plângând acasă când îşi juleşte genunchii ci îşi lipeşte rănile cu scoci şi merge mai departe prin ţărână.
O Fetiţă mai bărbată decât ar fi dorit Mamaia vreodată.

Şi acum e complet inutil să încerce să o mai dea înapoi sau să-i dea sfaturi.
Mamaia nu mai zice nimic. Cel puţin e sigură că Fetiţa o să supravieţuiască, come what may, Fetiţa şi libărcile.
Acum, când Fetiţa o vede pe Mamaia, Mamaia nu mai zice decât:

- Să fii cuminte!

Sound of music

You will not sound like music today
I will not push you to stay
I don't need another boyfriend that speaks
I need you to know other tricks
So if you will not sing me the blues today
You might as well not bother to stay

the weirdest things

Cea mai ciudată chestie i s-a întâmplat azi.
Ca dintr-o poveste sau un film cu final neașteptat, ca dintr-o povestire filozofică mai degrabă, sau o poezie sau o pastila de Valium sau un joint sau o pileală orice dar fără nici o legătură cu realitatea.
Pentru că lucruri ca astea nu se întâmplă în viața reală, real life e ceva plictisitor dar necesar, ca școala și seminariile de la 8 dimineață.
Ea, Fetița crescută mare, fără rost, fără direcție pentru prima data in viață. El, un oarecare cu ușoare influențe de cocalar, vezi geaca cu sclipici si blugii de firmă cu multe fermoare si buzunare. Ea, îndragostită fără speranță ca întotdeauna, aici nimic nu s-a schimbat. El, încrezator în femeia lui de la zeci de kilometri depărtare și râzând pe sub mustăți. Ea, delicată si politicoasă, el grosier babuin neînțărcat care nu știe nici să răspundă la bună ziua și îi vorbește la per tu din prima clipă.
Oare el nu vede că ea e mai mare, chiar și cu câțiva ani, oare nu vede inelul și statutul social, bună creștere și educația care îi transpiră prin toți porii?

E dumninică.
Fetița se duce acasă. A plecat de acasă, se duce acasă. Tot nu s-a lămurit unde e acasă. Acasă unde e el, unde e el sau unde e ea sau unde are pisici, peste tot are pisici peste tot e un el, pleacă de acasă ca să se ducă acasă drumul spre acasă o doare mereu. Azi doare mai rau. El nu mai e acasă. O să fie din nou acasă dar acum nu e, și Fetița se gândește dacă mai are rost să mai rămână acolo dacă el nu e, chiar dacă el va fi, ce rost mai are. Sau oare, când se întorace va mai fi tot el sau aerul strainilor îl va fi schimbat în așa fel încât să nu mai aibă de ce rămâne acolo? Sau poate singuratatea o va schimba pe ea în așa fel încât el nu o să mai aibă nici un sens cand se va întoarce. Sau poate va aparea un alt el, sau el, acel celălalt el se va hotarî să devină un EL, sau...

Trenul e infect ca de obicei. Fetița caută un compartiment cu lumină. Va desena în tren așa cum altădată citea, ca să uite ca să nu se mai gândească la nimic, sau ca să se poată gândi la el, oricare ar fi el, fără să o întrebe nimeni nimic. Nu știu exact de ce dar nimeni nu te deranjează niciodată când citești sau desenezi sau scrii în tren, de parcă ai fi cine știe ce ființă misterioasă sau periculoasă, ce monstru sacru care nu trebuie deranjat cu nici un preț.

În fine, găsește un compartiment cu un singur element în el. Elementul e tânăr și singur, deci puțin probabil să deranjeze în vreun fel.

- Buna seara! Aveți un loc liber?
- Toate e libere.

Gramatica schelălaie rănită, dar în fine, va sta aici ca în altele e mai rău.
Își pune sarsanalele sus, își oprește doar sacul cu creioane și blocuri de desen. Va desena, se va vindeca de tot, va desena și totul va fi bine. Se așează pe aceeași parte cu el, la un scaun distanță. Dacă nu îl văd, nu se uită la mine, mă lasă în pace să desenez în liniște.
Cinci minute mai târziu vine o tanti la vreo 40 și de ani. Aceeași discuție:

- Aveți liber?
- Toate e libere.
- Așa, bun.

Se așează între Fetiță și babuin. Are chef de vorbă. Fetița își instalează MP3-playerul și își înfundă căștile în urechi. Va fi lăsată în pace cu orice preț. Vrea să deseneze și să se gândească la ei, la toți acei ei care i-au trecut prin viață și încă se mai perindă, la toate halourile vechi și noi, la durere și fericire, vrea să gândească și să deseneze. Tanti tace dacă vede că nu are cu cine vorbi.

Tanti miroase a transpirație. Concentrația artistică a Fetiței se duce de râpă.
Trebuie sa se mute. Să plece din compartiment nu are unde. Singurul loc unde n-ar ajunge-o mirosul și unde poate desena este la geam, vis-a-vis de babuin. Se va holba în blocul de desen și va comenta ceva. Dar în fine, nu există alt loc așa că stă acolo și gata.

Trenul pleacă. Fetița desenează și gândește. Conform așteptărilor, babuinul e fascinat. Fetița desenează o insectă imaginară ca să nu șocheze audiența. Babuinul urmărește creionul ca moliile lumina. Fetița desenează și gândește, îl ignoră total. Nici nu pleacă trenul bine că se stinge lumina. Nu-i nimic, e încă lumina afară, se poate desena. Zece minute mai târziu, o insectă adevarată aterizează pe blocul de desen. Din greșeală, Fetița o strivește. Insecta lasă o dâră roșie pe hârtie. Fetița încearcă s-o șteargă, nu reușește. Nici cu guma nu merge. E ridicol. Fetița pufnește în râs. Babuinul râde și se uită la Fetiță. De câteva minute nu se mai uită la hârtie. Din politețe, Fetița scoate căștile și râde.

- Fir-ar să fie!
- Desenezi frumos, zice babuinul.
- Mersi, zice Fetița și își îndeasă din nou casca în ureche să nu se lungească conversația mai mult decât e nevoie.

Lumina nu se aprinde din nou. Din toate zilele, tocmai acum s-a gandit CFR-ul să facă economie. Se face din ce în ce mai întuneric. Până la urmă Fetița renunță la desenat. Nu mai are sens, nu mai recunoaște culorile. Babuinul se trântește înapoi pe scaun dezamăgit. Fetița e tristă. Babuinul e trist. Fetița intră pe net pe telefon, ce ți-e și cu tehnologia asta, babuinul vede în geam reflecția ecranului. Fetița se uită la poze cu el. Babuinul e gelos. Drumul e lung și scaunele sunt ciudate e greu să te relaxezi.

Printr-o înțelegere tacită Fetița și babuinul își întind picioarele sub scaunul celuilalt cu grijă să nu se loveasca unul pe altul, acum e bine, babuinului i se face somn, Fetița ascultă Chiar dacă în căști, e tristă. Două stații mai tarziu babuinul se uită la Fetiță, Fetița pe geam și ascultă muzică și picioarele se sprijină unul de altul dar niciunul nu se mișcă, nu se ferește nu zice nimic.
Fetița nu mai stă pe net, nu îi ajunge bateria, și în plus el nu înțelege nimic, n-are rost. Babuinul vorbește la telefon cu femeia lui. Fetița nu aude ce, nu o interesează.

Încă trei stații Fetița s-a plictisit de-a dreptul încearcă să mai deseneze ceva dar lumina asta gălbuie de veghe e prea chioară și formele nu au sens și nu vede liniile de creion și e trist și nu mai poate gândi și muzica asta trebuie schimbată din când în când ascultă aceleași melodii de un an de zile. Închide clipboardul și îl pune pe măsuța de lângă fereastră. Babuinul vorbește la telefon. Melodiile astea nu mai au nici un sens next next cum să se mai gândească la el cu melodiile astea și doar are nevoie să se gândească ca să o doară ca să simtă ceva și babuinul vorbește la telefon și picioarele se ating în continuare.

Chiar dacă nu te vede chiar dacă nu mai crede ce mult te-a iubit încă te mai iubește și pe tine nu te doare așa cum ar trebui ce să faci ca să doară ce să faci ca să simți ceva. E întuneric și nu poate desena. Se mai uită o dată la clipboard, poate totuși ar putea desena... Babuinul vorbește la telefon și ține mâna pe clipboard. Fetița ține mâna pe clipboard. Babuinul mângâie clipboardul. Brusc babuin nu mai sună așa de rău aproape senzual aproape frumos daca n-ar avea geacă cu sclipici dacă ar fi altul altundeva altfel dacă.

Fetița ascultă muzică și ține mâna pe clipboard. Babuinul vorbește la telefon și ține mâna pe clipboard.

***

Pentru o clipă undeva în lume un clipboard nu înseamna nimic, e doar o prelungire de suflet.

***
Trenul oprește și el iese din compartiment în fugă. Fetița merge acasă să vorbească cu el să deseneze să gândească să o doară.

Radio silence

Radio signals transmitting on all frequencies.
Wave lenghts of different shapes and sizes.
You would say that at least one of them must fit you, at least one of them you should be able to translate. Do you?
I've turned the volume up, maybe your transmission is too shy to be heard. Makes no difference at all.
From me to you MAY DAY distress call sent out on all channels, from you, radio silence. But even that is ok.
Radio silence makes it easier to breathe.

A ring

Your eye is a dangerous thing
But a ring is a ring is a ring
It's an unstopable incredible totally frightfully thing
I don't dare not wear my ring
Although that eye is such a beautiful thing...
You are one of the puffy little things
Warm and fuzzy inside like chocolate sorbet
I bet
many of us are trailing behind
that weird blue eye like moths to a flame.
You're not to blame
You haven't done or a said a thing
Plus, a ring is a ring is a ring

Arsuri

Cine îşi mai aminteşte procedura în caz de arsuri de gradul întâi??
Oricât de mult îmi place ficatul prăjit, continui să cred că e o mâncare prea periculoasă şi că aşa ceva nu trebuie încercat acasă, fără supraveghere parentală sau măcar trusă de prim ajutor.
Şi totuşi m-a pus gaia să cumpăr ficat. În timp ce mă îndreptam spre casa de marcat încercam să-mi dau seama de ce n-am mai făcut eu demult ficat, că doar îmi place destul de mult. Cum am ajuns acasă şi am pus punga pe masă gata să mă apuc de treabă, mi-am amintit.
Pentru că sare, mama lui de legionar, e cea mai agresivă mâncare din câte cunosc!

Acum am terminat, l-am prăjit pe el şi pe mama lui, şi mă pregătesc cu satisfacţie să îl mănânc.
Şi îmi ling rănile, am băşici pe două degete de la mâna stângă x-(

Aspirator !

Am făcut în sfârşit lumină şi curat în cameră, pe masă, în jurul meu. Nu mai suportam să se suprapună toate, să mă sufoce, să mă înghită. Aş vrea să fie totul la fel de simplu. Să poţi da cu aspiratorul în jurul tău şi să dispară dintr-o dată toate iluziile şi halourile. Mai ales halourile. Aş vrea să îţi aspir haloul ăsta idiot pe care l-am contruit dracu ştie de ce şi cum. Să te las aşa cum eşti, mic, slab şi pricăjit în chiloţeii tăi cu buline. (Oare de ce îmi închipui că ai chiloţei cu buline?) Mă rog, orice numai să nu mai arăţi ca cineştiece minune nemaivăzută la care ne închinăm noi muritorii.

La locul meu

3 ore de somn. Cafea. Haine. Autobuz. Metrou. Bus. ISB. A doua cafea. Sau ceai mai nou. Ore ore ore. Pranz. Cafea. Daca am timp. Uneori nu. Sau ceai. Ore ore. Copiii copiii copiii. Club. Poate. Cafea. Sau ceai. Computer computer. Bus. Metrou. Autobuz. Pisici pisu pisu miau. As vrea cafea dar uit. Mancare. CSI. Pregatesc o ora. Sau doua. Facebook yahoo google youtube failblog. Desenez. Sau ceai. Citesc. Sau ceai. 3 paturi e prea frig aici. 3 ore de somn. Tot pe jumatatea din stanga a patului. La locul meu.

Today Bucharest, tomorrow...

Elaborasem mai demult teoria conform căreia orice persoană care merită cât de cât stima şi atenţia mea trebuie să aibă o personalitate cât de cât complexă şi interesantă. Unul dintre criteriile de bază ale acestui principiu era abilitatea de a reacţiona prompt la mediu, de a se adapta sau de a refuza să se adapteze, orice numai să reacţioneze, să fie mereu altceva, în fiecare zi altcineva, după soare, sau după poziţia faţă de cearşaf din dimineaţa respectivă. Nu înseamnă că vreau în jurul meu oameni ipocriţi cu o sută de mii de feţe sau instabili psihic care nu s-au hotărât încă pe ce lume trăiesc ci pur şi simplu oameni interesanţi, gata să-şi lapede pielea şi să încerce în fiecare zi altă personalitate. Sau măcar o dată la ceva vreme.
Pot la fel de bine să fiu prietena lui sau a ei, iubita ta, iubitul meu, fata lui tata, profa de română, artist neînţeles, psihopat antisocial, vedetă pe facebook şi ce mai vrei tu. (putem să încercăm şi treaba aia cu costumul de ... dar lasă asta, vb p mess noi mai târziu :D )
Azi am fost bucureşteancă pentru prima dată. Am mai încercat eu de câteva ori dar până azi nu m-am simţit aşa cu adevărat.
Eram la Penny Market. Idiot loc. E mare cât un raion de Carrefour dar se încăpăţânează să nu aibă coşuri de cumpărături ci numai cărucioare. Din motivul ăsta de multe ori dacă am puţine de cumpărat le car în braţe prin magazin sau dacă am mai multe umplu o sacoşă pe care o vărs pe urmă pe bandă. Azi mă învârteam prin magazin cu o pungă de cereale în braţe şi încercam să îmi fac loc spre iaurturi. Făceam slalom printre cărucioarele altora pe care i-am înjurat respectuos, în gând. Adică, ce dracu mai iei cărucior dacă tot ce cumperi e o pungă de făină şi o pereche de ciorapi, numai aşa ca să se dea mari că s-au dus la supermarket şi îşi pot căra chiloţii cu căruciorul până la Dacia din parcare. Puf! În fine, printre ăştia mai erau şi câţiva ca mine cu mălaiul în braţe care ne înghesuiam printre cărucioare. O tanti mai ales mi-a atras atenţia că purta o haină uriaşă de blană naturală of course, şi ditai căciula tot de blană. Se perinda tot aşa cu o ciocolată în mână printre rafturi şi trece pe lângă mine. Eu, lipită de raftul cu biscuiţi ca să fac loc la cărucioare. Trece pe lângă mine cu şuba ei şi Buf, îmi trânteşte un cot în spinare. Zic, ei asta e, aglomeraţie ce să-i faci, mă enervează la culme haina ei de blană şi mă copleşesc înjurături ecologiste, dar în fond n-a vrut să mă lovească. Mă strecor mai departe. Depăşesc cucoana şi ajung la croasante (croasant se citeşte aşa că să nu vă aud că se scrie croissant). Tanti cu ursul în spinare mă ajunge din urmă, intră iar în depăşire şi Buf iar mă împinge în coaste. Ei, fir-ar! Mă întorc să văd dacă am blocat eu cumva intervalul şi poate chiar n-are e unde să treacă. Nimic, nimeni pe lângă mine. Starea ta de femeie! Până să mai cuget eu ceva, îşi flutură blănoiul din spate şi aproape mă şterge cu şuba peste ochi.
Şi acum s-a întâmplat. M-am enervat şi am făcut ce am observat că fac oamenii pe aici şi ce n-am crezut că o să fac vreodată cu bună ştiinţă. Dacă eram acasă şi aş fi vrut să mă comport ca un provincial, mă apucam s-ă bălăcăresc ca la uşa cortului şi poate i-aş fi zis ceva de dulce şi despre iepuraşii şi veveriţele care au murit în chinuri pentru şuba ei şi de cei 7 ani de acasă şi altele. În schimb, mi-am zis că aşa ceva nu se face la Bucureşti că de, doar e capitală şi oamenii sunt civilizaţi etc. Aşa că am mărit pasul, am ajuns-o din urmă, am intrat în depăşire şi i-am trântit un cot în coaste aşa, en passant.
După 5 secunde de satisfacţie deplină, am tăiat-o spre iaurturi, am fugit la casa de marcat şi apoi fugi acasă. Pot să jur că m-am uitat de vreo două ori înapoi să văd dacă s-a luat şuba după mine. Bineînţeles că mi-a fost repede ruşine de mine, dar pentru 5 secunde, azi, în raionul de biscuiţi de la Penny Market am fost Bucureştean.
Mâine mai vedem...

Pain and little children

You don't get pain when you are a child. You think pain is what happens when you scrape your knees. You think you are a hero if you can rip off your bandage with one quick pull. Even if you fracture limbs or have your heart broken by some little boy, you grow out of it and forget what it felt like to ache. And you look at the grownups and think so little of them when they curl up with pain. You don't realise that for a strong adult male the pain threshold is so much higher than yours and that if you really see them ache, it's probably worse than you ever imagined. You just wish they would tuck it up and act like a man, and stop bothering you with their problems and concerns, not because you don't care but exactly because you care too much and you feel useless and unbearably embarrassed. You feel betrayed because they are supposed to be your immortal, untouchable superheros who never get hurt, who never get lost who never go away...
That's probably what you felt today, because deep down inside that's what you still are, momma's little boy and you don't understand why I wouldn't get dressed this morning and why I wouldn't go to school when you had to. And you really don't get that I expect you to be spontaneous and care if I don't ask you to. And that there are many other pains and aches I usually simply ignore but not this one, because I couldn't and that you should do something about it, anything, even if that means simply being a little upset.
But you look as still and undisturbed as always, because she didn't teach you better, not because you don't really care but because you don't know what your face should look like when you do. And because you really feel betrayed and embarrassed and useless like the little kid you still are.
And that's why I cannot become upset and hate you, but I do feel unbearably sad tonight...

You and your crazy ways

De câte ori va găsesc pe net rămân cu gura căscată. Vă știți voi care sunteți, înalți bruneți, aproape toți la fel, și totuși... E nedrept ca voi să credeți ca n-ați făcut altceva decat sa cresteti in tot timpul ăsta lung de când nu ne-am mai văzut, in care poate mi-ati uitat si numele si fata si metehnele. Si oricum nu conteaza, in lumea voastra mica, doar atat ati facut. Ati crescut barbati tineri din baieti mari, ati facut facultati, v-ati luat joburi, v-ati insurat, ati plecat in America sau cine stie ce alte chestii de oameni mari. Ca voi asta va credeti. Si nu dati doi bani pe haloul meu. Pentru ca pentru mine asta sunteti, niste forme nedefinite, in halouri argintii care plutesc in jurul imaginatiei mele bolnave inca de la prima intalnire.

Toţi copiii ăia cu ochii mari şi genunchii juliţi pe care mi i-am imaginat eu doctori sau avocaţi sau artişti, căsătoriţi cu mine într-un viitor vag şi încurcat. Toţi băieţii de care m-am îndrăgostit vreodată, chiar dacă a durat o zi, o vacanţă sau o viaţă. Pentru că, conform regulamentului de (dez)ordine interioară, un artist măcinat de talent nu e pe deplin măcinat dacă nu are şi fantomiţe dintr-astea în cap. Şi sper să nu facă nimeni pe viteazul acu şi să spună că, gata, lor le-au trecut toate fantomiţele din cap şi au uitat de cine le-a plăcut în clasa a şasea. Nu există aşa ceva. Love is forever, chiar dacă love înseamnă fluturaşi în stomac la ora de lucru manual din clasa a patra.
Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste de pe vremea aia? Făceam un fel de sketch la engleză şi două dintre personaje erau soţ şi soţie. EL s-a întors la mine (s-a întors la mine! Câte nopţi nedormite şi scenarii după asta!) şi a spus :
- Daiana, vrei să fi nevasta mea?
Şi bineînţeles că m-am blocat toată, şi m-am făcut verde stacojie mov ocru turcoaz toate la un loc şi am transpirat prin toţi porii şi să fie al dracului de cuvânt dacă îmi aminteam cum se zice Da în română. Au trecut cred că minute în şir. Profa vroia să termine repede şi l-a dat altcuiva de bărbat în timp ce toţi prietenii lui râdeau ca dobitocii şi mie mi se întunecase orizontul în aşa hal că m ajuns acasă în prag de sinucidere.
Aveam 12 ani.
Ce s-a ales de haloul lui? E om mare acum, că doar aşa suntem toţi zilele astea, l-am văzut, am vorbit cu el de multe ori, ca doi oameni care au trecut prin multe împreună, deşi, oficial, n-am devenit niciodată prieteni. Cred că dacă ne-am hotârî acum că, vezi doamne, noi suntem prieteni, şi ne-am căuta mai des s-ar alege praful şi de haloul lui.
Ca şi de al tău, fiinţă ciudată pe care am descoperit-o în seara asta pe Facebook. Nu te-am mai văzut şi n-am mai auzit de tine de 10 ani. Într-o dimineaţă, în ger în staţia de autobuz mi-am amintit cum te cheamă şi te-am căutat pe Facebook. S-a ales praful de haloul meu, te credeam poet neînţeles, veşnic singur şi chinuit, speram să mă mai ştii, speram că te-am durut atunci, demult. Dar de unde, eşti o persoană matură şi responsabilă, absolut normală. La fel ca mine.
Şi mi s-a făcut azi tare dor de mine de atunci, când mă îndrăgosteam mai repede decât puteam să-mi leg pantofii. Şi azi, învârtindu-mă printre adolescenţii ăia de la şcoală, m-am simţit mai aproape de ei decât de toţi prietenii mei maturi şi responsabili care au uitat.
Au uitat cum era să vrei.

Walking

E uimitor cati oameni merg ca tine inca de parca tu inca ai mai fi. E uimitor ca toti au drumul lor si stiu exact unde merg pentru ca si tu stiai unde mergi. Numai eu nu. I-Am vazut din nou azi, unul, o suta, o mie si mi-a fost mila de mine. Daca tu pleci si eu te fac sa pleci, nimeni n-ar trebui sa mai aiba mersul tau, asa cum inainte il aveau toti. Mi-a fost mila de mine azi, pentru ca toti mergeau ca tine inca si nimeni ca el.

Bleeding shoes-2

Soaked socks. Always wanted to make that pun. Play upon words. Play upon time, little one, little snail going to school with too many bags, play upon weather, hoping that at least now, for this simplest of things, God would listen to you. But sludge it is and your socks are soaked and your heart is soaked and your books are heavy and you're one step closer to that sunnyy afternoon in your grandma's bedroom when you wrote: TODAY, GOD IS DEAD.

Bleeding shoes

Ok, we'll do this one in English, what do you say, little one? You probably don't even remember this at all, you were so young. I trully hope that all the summers you crossed ever since have healed you and your bleeding shoes. I think you were going to school. It seems it was the only place you ever went. You were praying for frost, not sludge. Frost, you could bear it. Watery snow would run right through the holes in your shoes. And sludge it was. And your shoes were bleeding in dirty water.

Zapada

Ninge. Aici cand ninge e frig si umed. Tot orasul e o baltoaca de mazga. Ca sa iti placa zapada in Bucuresti trebuie sa te uiti numai in sus, sa contemplezi cum cad fulgii, cum plutesc, se spulbera, se vantura... De fapt, aici multe lucruri trebuie privite numai de jos in sus ca sa fie frumoase. Asta e felul in care monstrul ne spune ca trebuie sa fim supusi si cuminti si sa ne mancam toate legumele la masa si sa-l privim numai in sus ca pe Dumnezeu. Dar de obicei, oamenii merg numai cu capul in pamant...

Future in the past

Magheria a inceput sa existe in 2000. Numai ca n-a inceput. Va incepe. Fetita a inventat-o atunci cand anul 2000 era in viitor. Si in viitor a ramas. Pentru ca fetita a incetat sa mai creasca inainte de 2000, sau pur si simplu a incetat sa mai fie. Asa ca Magheria a fost in aceeasi masura in care n-a fost inca.