Da, se pare ca pana la urma este vorba de locuri comune. Prea multe sau prea putine sau inca nedescoperite. Pe baza lor se construieste totul, the inside jokes, cuvintele cu dublu sens. Si toate frimiturile de amintiri din copilaria Fetitei, locuri pe care le-am facut magice ca sa am la ce visa, ti le-am dat cu lingurita in portii mici ca sa iti ajunga multa vreme. Si le-ai devorat ca un limax ce esti, le-ai devorat ca pe oul ala de dinozaur despre care am mai vorbit. Si n-ai ramas cu nimic si nici nu ti-a fost de ajuns. Si dintr-o data, mi s-a parut ca toate povestile mele sunt gaunoase si seci si ca toate locurile magice pe care am vrut sa le fac comune sunt numai moloz si ca totul miroase a varza stricata (prietenii stiu de ce). Si mi-a fost frica sa vin acasa, ca sa nu vad molozul dar mai ales sa nu ma vada ei pe mine in ruine. Si m-am plimbat prin oras, prin locurile magice si le-am gasit la locul lor si sunt inca magice. Si dintr-o data, am uitat ce spuneam demult, ca daca ar fi sa ma indragostesc din nou, nu as mai avea puterea sa trec din nou prin ritualul de initiere, faza in care te chinui sa te descoperi celuilalt, in care trebuie sa inveti lucruri noi despre cineva si mai ales sa spui din nou toate povestile si sa il duci de mana prin locurile magice. La mine in oras e o alee prin spatele unui cartier de blocuri care, in copilarie, imi scurta drumul catre unul din ce mai buni prieteni. De ani de zile, de cand nici unul dintre noi nu mai locuieste acolo, nu am mai calcat pe poteca aia. in schimb o visez constant, apare mai ales in vise in care ma ratacesc si intr-un final ajung pe poteca mea si ma duce acasa. Acum cateva zile, ma plimbam prin oras si mi-am zis sa aflu daca chiar mai exista aleea mea. Si ghici ce.
E tot acolo si e tot magica si m-a cuprins brusc dorinta de a-l aduce pe el de mana aici,sa ii arat totul din nou, sa construiesc iar locuri comune.
No comments:
Post a Comment