Iarta-ma, Te iubesc, Nu te mai iubesc, Ma doare, Ajuta-ma, Esti bine? M-ai ranit, Tu?, Esti minunat, Mi-e frica, Am gresit, Ai gresit, Vreau sa fiu cu tine, Vreau sa fiu singur, Te-am iertat, Imi plac pisicile, Nu mai plange, Imi vine sa plang, M-ai infuriat...
Cand ai spus asta ultima data? Cand ti-ai privit prietenii in fata si le-ai spus exact ce simti, fara metafore, fara insinuari, fara apropouri, fara sa ii sau sa te menajezi?
Nu vreau sa ma prefac acum ca sunt batranul intelept care sta in turn si stie adevarul universal. Nu am pretentia ca am descoperit piatra filosofala sau leacul tuturor bolilor. Dar nu mai am rabdare, nu mai pot sa ghicesc. Sunt obosita si confuza si incerc foarte tare sa imi mentin principiile intacte, sa nu fac compromisuri si sa nu fug si sa trantesc usa in urma mea doar pentru ca nu mai am putere sa lupt. Si nu mai pot sa tac.
Vreau sa pot fi sincera cu brutalitate si vreau ca toata lumea sa fie la fel in jurul meu. Vreau sa pot spune:
" Am citit un jurnal din liceu azi si mi-am adus aminte de tine. Te-am iubit intotdeauna si inca te mai iubesc. Esti singurul care n-a disparut niciodata."
" I don't really like myself dar ma prefac ca da pentru ca stiu ca tata o sa sufere daca ma vede pe mine plangand."
" Daca stiam ca raman singura, nu as fi luat trei pisici. Si uneori, cand sunt foarte trista, imi doresc sa fiu absolut singura."
" Azi am gresit si imi pare rau. Am fost egoista si nu pot sa iti promit ca e ultima data cand o sa o fac. Dar o sa incerc sa nu te ranesc pentru ca nu vreau sa te pierd."
" M-am indragostit si mi-e frica de tine."
" Azi m-ai ranit. Am sa iti spun de ce si am sa te ascult si o sa ramanem prieteni."
" Am nevoie de ajutor. "
" I need my sex drugs rock'n roll cigarets and wine desi stiu ca tie nu iti place asta si ai sa ma judeci."
Asa ca, azi words are necessary. Nu mai pot sa sufar in tacere si sa imi plang de mila ca nimeni nu ma intelege. Am ajuns sa pricep ca nimeni nu e pe deplin fericit si lipsit de griji si ca lumea nu se invarte in jurul meu. Ceea ce inseamna ca vor exista zile intregi in care prietenii mei nu vor ghici ca mi-e rau pentru ca le e lor rau sau pentru ca ii tin deliberat la distanta. Ceea ce inseamna ca vor fi zile in care o sa am nevoie de ajutor si telepatia nu o sa functioneze si nu va veni nimeni decat daca ii chem eu. Vor fi zile in care nu o sa pot raspunde la telefon ca sa nu trebuiasca sa te mint si sa iti spun ca sunt bine.
Si am inteles ca adevarul nu trebuie sa doara. Adevarul e ceva ce spui atunci cand vrei sa fie totul usor.
Uitasem asta si mi-a zis cineva la un moment dat:
- In lumea mea. lucrurile sunt simple.
Si mi-am amintit ca si la mine a fost la fel multa vreme. Simplu. Spune-mi cand o dau in bara si am sa iti explic de ce sau am sa imi cer scuze. Si eu o sa iti spun si o sa ramanem prieteni. Spune-mi cand te doare si nu ma judeca daca nu pot sa ghicesc mereu singura. Spune-mi cand ai nevoie de ajutor si nu ma lasa sa presupun nimic.
Suna-l si spune-i ca il iubesti.
Suna-l si spune-i ca te-a ranit.
Suna-l si spune-i orice dar VORBESTE.
Friday 27 April 2012
Friday 20 April 2012
Letter to a friend (I hope)
Well, one more thing, pe care nu o sa-l vezi decat mai incolo, sper maine, cand vei fi treaz ...
Doing my best sa scriu corect, desi am baut o sticla intreaga singura, Cabernet Sauvignon, remember? Nu conteaza, chiar daca nu iti amintesti, chiar daca o sa dai forward mesajului si va ajunge la Ea.
Vroiam doar sa iti zic, ca da, inca te mai iubesc. Si m-am saturat sa iti tot explic ca asta nu inseamna ce crezi tu sau de ce iti e tie frica, ca o sa te cer inapoi, ca o sa te caut pe la usi, ca o sa mai plang vreodata pentru tine. Te iubesc cu iubirea aia, pe care o ai si tu fata de fratit-tu sau de maica-ta si pe care n-ai simtit niciodata nevoia sa o exprimi. Te iubesc ca pe cineva pe care il cunosc since the beginning of time si nu mai conteaza daca ma fac de ras intr-o seara, tot acolo o sa ramai.
Am crescut impreuna, ce dracu, pe aleile alea de beton din spatele blocului, ne-am facut mari, pe vremea cand eu eram indragostita de altul si tu aveai porecle pentru mine.
Dar toate astea nu mai conteaza, am crescut mari, si am uitat tot si ne-am indragostit pentru ca uitasem. Pentru ca eu uitasem cum e sa fii urata si m-am simtit frumoasa intr-o seara, mai era si ziua mea si ai fost acolo. Asta e tot, cand te simti frumoasa, toata lumea te vede frumoasa si in seara aia m-ai vazut tu. Ce daca era ziua mea si nu ma mai vazusei de un an? Ce daca aveam prieten? Tot unul pentru care luptasem si ma chinuisem? Ce daca asta e tot ce credeam eu atunci? Ca, daca vreau sa fiu iubita, trebuie sa sufar?
Da, Asta am crezut multa vreme, pentru ca ma stiam urata si ciudata... Si tu, in seara aia, si multe seri dupa, tu m-ai iubit. In felul tau. Si eu te-am iubit. In felul meu. Si am crescut un pic. Sase ani si ceva si am mai crescut un pic.
Si nimic din tot ce am facut nu trebuie sa fie urat sau uitat. Tot ce am facut a trebuit facut ca sa ajungem azi aici, ca tu sa fii fericit, in felul tau si eu sa fiu fericita, in felul meu. Happiness is a matter of choice, asta am zis mereu. Sa vrei sa fii fericit. Si eu vreau si tu vrei si asta e tot ce conteaza. Chiar daca nu ne-a iesit sa fim fericiti in aceeasi casa.
Si pana la urma, ce mai conteaza? Cu cine sau ce?
Ma uitam azi la ai mei, la aia batrani, si ei n-au fost fericiti niciodata. Nu pentru ca n-au avut motive, ci pentru ca asa sunt ei, fundamental tristi. In esenta, in miezul lor, sunt tristi, s-au nascut tristi, au stiut de cand s-au nascut ca trebuie sa sufere, si orice ii face fericiti, ii face tristi.
Cred ca ploua... Da, ploua si pisicii dorm toti pe canapea si nu in pat pentru ca aici sunt mai aproape de mine... Pisicii ma iubesc in felul lor si asta ma face fericita azi. E de ajuns? DA, e de ajuns pentru azi, maine o sa caut altceva care sa ma faca fericita, atata timp cat stii ca trebuie sa fii fericit esti ok. Pe urma vin pastilele...
Deja nu mai scriu numai pentru tine, ci pentru lumea intreaga, je me sens un coeur a aimer tout le monde, sa ii iubesc pe toti care mi-au trecut prin viata, pentru ca de la toti inveti. Sa inveti mereu, asta e fericirea. Sa inveti de la oameni cum sa inveti alti oameni. M-am hotarat, asta e ce vreau sa fac cu viata mea. Si tu, intr-un acces de furie, mi-ai zis : "Ce mare lucru faci tu, daca esti profesoara?". pentru ca tocmai in ziua aia n-ai inteles ca sa fii profesor, nu inseamna sa predai franceza, ci sa inveti oamenii sa vrea sa invete.
Dar nici asta nu mai conteaza acum, pentru ca la sfarsitul zilei, tu esti fericit ca a ajuns Ea cu bine acasa si eu sunt fericita ca in sfarsit intelegi de ce te sunam eu de 7000 de ori cand erai plecat, nu pentru ca eram geloasa, ci pentru ca ascultam cu frica toate stirile idioate de la ora 5 cu accidente pe DN nusttiucare si mi-era teama de orice om care respira in directia ta. Ca la o adica asta fac oamenii normali pentru oamenii la care tin, fie ei iubiti, amanti, logodnici, prieteni, amici... O sa vezi tu mai tarziu, says the old wise man.
Dar ma rog, the point of this looooooong loong letter era de fapt sa iti spun ca mi-am dat seama ca tot ce conteaza e blandetea, si aici S. o sa zica : "Vezi, vezi, ti-am zis eu!!". Pentru ca la sfarsitul zilei, trebuie sa ierti, chiar daca nu uiti (asta e de la L. citire) si sa accepti dracului ca ce nu te omoara iti face bine, asa ca don't forget me, I won't forget you, o sa ne scoatem din rahat de cate ori va fi cazul, si asta pentru ca pana la urma am fost mai destepti decat aia batrani ai mei cand ne-am despartit, decat sa ajungem sa ne scoatem ochii cu regrete la 80 de ani cand e prea tarziu sa mai repari ceva.
Asa ca, da, sunt mandra de tine, ca doar eu te-am facut, eu te omor.
Sunt mandra si de mine ca atunci cand m-a intrebat ce vreau de la el, am zis ca nu vreau nimic pentru ca mi-am dat seama ca nu merit sa ma chinui cu cineva care nu ma iubeste...
Si mai ales sunt mandra de mine ca m-am bucurat sincer cand mi-ai zis ca te insori, si n-am plans si nu m-am depresat...
Asa ca, o zi buna sa ai copil frumos si bun ce esti, si sa nu dispari niciodata,
Daiana
Doing my best sa scriu corect, desi am baut o sticla intreaga singura, Cabernet Sauvignon, remember? Nu conteaza, chiar daca nu iti amintesti, chiar daca o sa dai forward mesajului si va ajunge la Ea.
Vroiam doar sa iti zic, ca da, inca te mai iubesc. Si m-am saturat sa iti tot explic ca asta nu inseamna ce crezi tu sau de ce iti e tie frica, ca o sa te cer inapoi, ca o sa te caut pe la usi, ca o sa mai plang vreodata pentru tine. Te iubesc cu iubirea aia, pe care o ai si tu fata de fratit-tu sau de maica-ta si pe care n-ai simtit niciodata nevoia sa o exprimi. Te iubesc ca pe cineva pe care il cunosc since the beginning of time si nu mai conteaza daca ma fac de ras intr-o seara, tot acolo o sa ramai.
Am crescut impreuna, ce dracu, pe aleile alea de beton din spatele blocului, ne-am facut mari, pe vremea cand eu eram indragostita de altul si tu aveai porecle pentru mine.
Dar toate astea nu mai conteaza, am crescut mari, si am uitat tot si ne-am indragostit pentru ca uitasem. Pentru ca eu uitasem cum e sa fii urata si m-am simtit frumoasa intr-o seara, mai era si ziua mea si ai fost acolo. Asta e tot, cand te simti frumoasa, toata lumea te vede frumoasa si in seara aia m-ai vazut tu. Ce daca era ziua mea si nu ma mai vazusei de un an? Ce daca aveam prieten? Tot unul pentru care luptasem si ma chinuisem? Ce daca asta e tot ce credeam eu atunci? Ca, daca vreau sa fiu iubita, trebuie sa sufar?
Da, Asta am crezut multa vreme, pentru ca ma stiam urata si ciudata... Si tu, in seara aia, si multe seri dupa, tu m-ai iubit. In felul tau. Si eu te-am iubit. In felul meu. Si am crescut un pic. Sase ani si ceva si am mai crescut un pic.
Si nimic din tot ce am facut nu trebuie sa fie urat sau uitat. Tot ce am facut a trebuit facut ca sa ajungem azi aici, ca tu sa fii fericit, in felul tau si eu sa fiu fericita, in felul meu. Happiness is a matter of choice, asta am zis mereu. Sa vrei sa fii fericit. Si eu vreau si tu vrei si asta e tot ce conteaza. Chiar daca nu ne-a iesit sa fim fericiti in aceeasi casa.
Si pana la urma, ce mai conteaza? Cu cine sau ce?
Ma uitam azi la ai mei, la aia batrani, si ei n-au fost fericiti niciodata. Nu pentru ca n-au avut motive, ci pentru ca asa sunt ei, fundamental tristi. In esenta, in miezul lor, sunt tristi, s-au nascut tristi, au stiut de cand s-au nascut ca trebuie sa sufere, si orice ii face fericiti, ii face tristi.
Cred ca ploua... Da, ploua si pisicii dorm toti pe canapea si nu in pat pentru ca aici sunt mai aproape de mine... Pisicii ma iubesc in felul lor si asta ma face fericita azi. E de ajuns? DA, e de ajuns pentru azi, maine o sa caut altceva care sa ma faca fericita, atata timp cat stii ca trebuie sa fii fericit esti ok. Pe urma vin pastilele...
Deja nu mai scriu numai pentru tine, ci pentru lumea intreaga, je me sens un coeur a aimer tout le monde, sa ii iubesc pe toti care mi-au trecut prin viata, pentru ca de la toti inveti. Sa inveti mereu, asta e fericirea. Sa inveti de la oameni cum sa inveti alti oameni. M-am hotarat, asta e ce vreau sa fac cu viata mea. Si tu, intr-un acces de furie, mi-ai zis : "Ce mare lucru faci tu, daca esti profesoara?". pentru ca tocmai in ziua aia n-ai inteles ca sa fii profesor, nu inseamna sa predai franceza, ci sa inveti oamenii sa vrea sa invete.
Dar nici asta nu mai conteaza acum, pentru ca la sfarsitul zilei, tu esti fericit ca a ajuns Ea cu bine acasa si eu sunt fericita ca in sfarsit intelegi de ce te sunam eu de 7000 de ori cand erai plecat, nu pentru ca eram geloasa, ci pentru ca ascultam cu frica toate stirile idioate de la ora 5 cu accidente pe DN nusttiucare si mi-era teama de orice om care respira in directia ta. Ca la o adica asta fac oamenii normali pentru oamenii la care tin, fie ei iubiti, amanti, logodnici, prieteni, amici... O sa vezi tu mai tarziu, says the old wise man.
Dar ma rog, the point of this looooooong loong letter era de fapt sa iti spun ca mi-am dat seama ca tot ce conteaza e blandetea, si aici S. o sa zica : "Vezi, vezi, ti-am zis eu!!". Pentru ca la sfarsitul zilei, trebuie sa ierti, chiar daca nu uiti (asta e de la L. citire) si sa accepti dracului ca ce nu te omoara iti face bine, asa ca don't forget me, I won't forget you, o sa ne scoatem din rahat de cate ori va fi cazul, si asta pentru ca pana la urma am fost mai destepti decat aia batrani ai mei cand ne-am despartit, decat sa ajungem sa ne scoatem ochii cu regrete la 80 de ani cand e prea tarziu sa mai repari ceva.
Asa ca, da, sunt mandra de tine, ca doar eu te-am facut, eu te omor.
Sunt mandra si de mine ca atunci cand m-a intrebat ce vreau de la el, am zis ca nu vreau nimic pentru ca mi-am dat seama ca nu merit sa ma chinui cu cineva care nu ma iubeste...
Si mai ales sunt mandra de mine ca m-am bucurat sincer cand mi-ai zis ca te insori, si n-am plans si nu m-am depresat...
Asa ca, o zi buna sa ai copil frumos si bun ce esti, si sa nu dispari niciodata,
Daiana
Saturday 7 April 2012
Brute
Yes, I was the brute with an axe
And you faced me bare-handed
Then, you told me more than once
All my tools wouldn't be effective.
Because you kept your white shirt on
While I acted like a rainbow
And you had only one thing to say
Mine were too many to remember.
And at the end of the day
You asked me to draw a line.
And I felt all I had to say
Would probably be a lie,
so I said -
And you asked: ' Where do you want to go?'
And I said:
' No.'
And you faced me bare-handed
Then, you told me more than once
All my tools wouldn't be effective.
Because you kept your white shirt on
While I acted like a rainbow
And you had only one thing to say
Mine were too many to remember.
And at the end of the day
You asked me to draw a line.
And I felt all I had to say
Would probably be a lie,
so I said -
And you asked: ' Where do you want to go?'
And I said:
' No.'
Do androids dream of electric sheep?
Just finished this book by Philip K. Dick. It's a story set on a post World War Terminus Earth, almost deserted. Most humans have emigrated to other worlds such as Mars and have been helped in the accomodation process by skillfully built androids. Back on Earth, only few people still live, mostly endangered by the radioactivty left over after the war. A new kind of religion has come into being, Mercerism, which plays upon humans' empathy capability. From time to time, thanks to so-called empathy boxes, humans can fusion together, sharing feelings and merging with Wilbur Mercer himself. Mercerism teaches love for animals among other things, especially since most animals are now extinct. The story focuses around Rick Deckard, a SF bounty hunter, whose job is to track down and retire escaped androids. During one of his most difficult missions he starts questioning the morality of his job and undergoes a strong spiritual crysis.
Friday 6 April 2012
I really didn't mean to trap you
Will you play with me ?
Prologue and also the point of this letter:
Azi ne-am scos jucariile la aer si ne-am jucat. Si ai ras despite of yourself si te-ai simtit bine, whatever you say. Si ai fugit, si te-ai jucat pe seama mea si e ok, I still feel safe. Te vad sarind sotronul in parc…
Si acum, explicatia tarzie la carnetelul ala cu omuletul albastru si inima obeza.
Da, am comis-o din nou. Am stat noaptea tarziu singura in casa si mi-am prezis viitorul. Analizat, disecat, considerat toate posibilitatile, te-am facut tocanita, ti-am intins cu reveratie pieile pe tabla de pluta, te-am prins cu ace ca in insectar si pe urma ti-am zis: “Poftim, acum te cunosc pe toate partile. Mai loveste-ma daca poti! Straduieste-te sa ma surprinzi!”.
Si tu te-ai uitat lung la mine si m-ai intrebat: “Si? Care e finalitatea chestiei astia?”
La dracu! La asta nu ma asteptasem, sa ma tragi de urechi, sa ma intrebi ce am de gand, sa fi corect si sa ma intrebi care e planul. Ma asteptam la multe, nu numai rele. Sau mai bine zis, ma pregatisem pentru multe variante. 30. Atatea pagini am vrut sa sacrific, nu mai multe… 15 bune, 15 rele. Alea bune, pentru echilibrul operei, pentru salvarea aparentelor. Cele mai probabile mi se pareau alea albastre, oricum. Dar am mers pe principiul ca nimeni nu poate fi optimist decat daca isi propune asta, asa ca m-am straduit pe cat am putut. Am zis ca ce dracului, pana la urma, ma cunosti si te cunosc, nu e posibil sa dispari pur si simplu, ca macar trebuie sa existe cea mai mica speranta de a ramane civilizati daca nu chiar neschimbati. Am inclus desigur si variantele tragice, melodramatice, comicul de situatie si variantele cu happyenduri siropoase. Tot pentru echilibrul compozitiei.
Ce mi-a scapat cu desavarsire erau doua intrebari cruciale, din seria de pozitive. Una era : ”Will you forgive me?”
Adica, poftim, m-am pus pe tapet, m-am compromis, eu si ceilalti muritori de rand care ne tinem dupa
curultine, acum ce-o sa faci? Mai putem fi prieteni, o sa se dea totul peste cap sau ba? Te-am impovarat cu mica mea drama, cu un rahat de criza hormonala, ti-am pus in farfurie o tocanita de sentimente dulcegi si gretoase pe care trebuie sa ai grija sa nu le deranjezi prea tare, ca na, dragostea doare, impartasita sau nu, mai ales aia ranita etc etc. Si chiar daca nu iti cer nimic altceva decat sa ma asculti, o sa consideri ca am stricat totul, ca am dat la reciclat o relatie normala si bunicica de prietenie, no strings attached? O sa mergi mai departe si o sa ma ierti sau o sa ne blocam in momentul asta idiot in care nici eu nici tu nu putem construi propozitii lungi? O sa ne salutam la metrou in treacat si o sa ne vedem rar din ce in ce mai rar si atunci din politete o sa ne intrebam: “Ce mai faci?”
A doua, nu foarte departe de prima, era “Will you still be my friend?” Adica, bine bine, imi ierti slabiciunea/indiscretia, dar ce dracu o sa se intample cu prietenia noastra? Pentru ca, indiferent de ce crezi tu sau de standardele tale in viata, eu chiar cred ca suntem prieteni si ar fi pacat sa se duca totul de rapa. Varianta asta urma sa si doara un pic, ca iodul, de la tata Cohen citire, dar era cea mai sanatoasa pana la urma. Poate ca doare mai mult decat toate celelalte de fapt. Pentru ca ar trebui sa te inghit in jurul meu si sa ma port normal, de parca nu s-a intamplat nimic, desi tu stii si eu stiu si ei stiu. Sa ne facem ca nu m-ai vazut niciodata cu nadragii in vine, ca nu vreau nimic de la tine, ca ma pot abtine. Fiecare noua zi ar fi o provocare, dar pe de alta parte, am mai facut asta o data, pot sa traiesc si asa. E bine pentru poezie si pentru arta si pentru visat chestii interesante ca eu ma plictisesc noaptea de obicei.
Am uitat sa iti mai zic cateva chestii in ziua aia de tragica amintire si vesnica pomenire dar ti-am scris in aceeasi seara o scrisoare luuuungaaaaaa. Pe care n-am mai expediat-o. De ce ? Pentru ca a doua zi te-am vazut si mi-ai zis Tu.
Si mi-am dat seama ca de acum inainte, pot sa respir in jurul tau si pot sa vorbesc cu tine si pot sa te caut si sa te sun si sa ma inghesui in viata ta. Si ca daca chiar trebuie sa iti spun ceva, o sa iti spun si o sa ma auzi. Dixit!
Si uite asa, au inceput paginile sa falfaie prin carnetelul ala prapadit si sa zboare de la una la alta de atunci. Razi cu mine si rad cu tine si mi-e dor de tine si iti spun. Si e ok sa-mi las garda jos din cand in cand si sa te las sa ma duci cu torentul. Nu de-alta, dar ma simt in siguranta in jurul tau. Stiu ca orice o sa faci si oriunde te duci, n-o sa ma distrugi si asta conteaza.
Pentru ca ai promis sa nu dai in mine. (Tu nu stii ca ai promis asta, dar e ok.)
Concluzie
Asa ca azi ne-am dus sa sarim sotronul si am ajuns la pagina cu “Will you play with me?”
Azi ne-am scos jucariile la aer si ne-am jucat. Si ai ras despite of yourself si te-ai simtit bine, whatever you say. Si ai fugit, si te-ai jucat pe seama mea si e ok, I still feel safe. Te vad sarind sotronul in parc…
Si acum, explicatia tarzie la carnetelul ala cu omuletul albastru si inima obeza.
Da, am comis-o din nou. Am stat noaptea tarziu singura in casa si mi-am prezis viitorul. Analizat, disecat, considerat toate posibilitatile, te-am facut tocanita, ti-am intins cu reveratie pieile pe tabla de pluta, te-am prins cu ace ca in insectar si pe urma ti-am zis: “Poftim, acum te cunosc pe toate partile. Mai loveste-ma daca poti! Straduieste-te sa ma surprinzi!”.
Si tu te-ai uitat lung la mine si m-ai intrebat: “Si? Care e finalitatea chestiei astia?”
La dracu! La asta nu ma asteptasem, sa ma tragi de urechi, sa ma intrebi ce am de gand, sa fi corect si sa ma intrebi care e planul. Ma asteptam la multe, nu numai rele. Sau mai bine zis, ma pregatisem pentru multe variante. 30. Atatea pagini am vrut sa sacrific, nu mai multe… 15 bune, 15 rele. Alea bune, pentru echilibrul operei, pentru salvarea aparentelor. Cele mai probabile mi se pareau alea albastre, oricum. Dar am mers pe principiul ca nimeni nu poate fi optimist decat daca isi propune asta, asa ca m-am straduit pe cat am putut. Am zis ca ce dracului, pana la urma, ma cunosti si te cunosc, nu e posibil sa dispari pur si simplu, ca macar trebuie sa existe cea mai mica speranta de a ramane civilizati daca nu chiar neschimbati. Am inclus desigur si variantele tragice, melodramatice, comicul de situatie si variantele cu happyenduri siropoase. Tot pentru echilibrul compozitiei.
Ce mi-a scapat cu desavarsire erau doua intrebari cruciale, din seria de pozitive. Una era : ”Will you forgive me?”
Adica, poftim, m-am pus pe tapet, m-am compromis, eu si ceilalti muritori de rand care ne tinem dupa
A doua, nu foarte departe de prima, era “Will you still be my friend?” Adica, bine bine, imi ierti slabiciunea/indiscretia, dar ce dracu o sa se intample cu prietenia noastra? Pentru ca, indiferent de ce crezi tu sau de standardele tale in viata, eu chiar cred ca suntem prieteni si ar fi pacat sa se duca totul de rapa. Varianta asta urma sa si doara un pic, ca iodul, de la tata Cohen citire, dar era cea mai sanatoasa pana la urma. Poate ca doare mai mult decat toate celelalte de fapt. Pentru ca ar trebui sa te inghit in jurul meu si sa ma port normal, de parca nu s-a intamplat nimic, desi tu stii si eu stiu si ei stiu. Sa ne facem ca nu m-ai vazut niciodata cu nadragii in vine, ca nu vreau nimic de la tine, ca ma pot abtine. Fiecare noua zi ar fi o provocare, dar pe de alta parte, am mai facut asta o data, pot sa traiesc si asa. E bine pentru poezie si pentru arta si pentru visat chestii interesante ca eu ma plictisesc noaptea de obicei.
Am uitat sa iti mai zic cateva chestii in ziua aia de tragica amintire si vesnica pomenire dar ti-am scris in aceeasi seara o scrisoare luuuungaaaaaa. Pe care n-am mai expediat-o. De ce ? Pentru ca a doua zi te-am vazut si mi-ai zis Tu.
Si mi-am dat seama ca de acum inainte, pot sa respir in jurul tau si pot sa vorbesc cu tine si pot sa te caut si sa te sun si sa ma inghesui in viata ta. Si ca daca chiar trebuie sa iti spun ceva, o sa iti spun si o sa ma auzi. Dixit!
Si uite asa, au inceput paginile sa falfaie prin carnetelul ala prapadit si sa zboare de la una la alta de atunci. Razi cu mine si rad cu tine si mi-e dor de tine si iti spun. Si e ok sa-mi las garda jos din cand in cand si sa te las sa ma duci cu torentul. Nu de-alta, dar ma simt in siguranta in jurul tau. Stiu ca orice o sa faci si oriunde te duci, n-o sa ma distrugi si asta conteaza.
Pentru ca ai promis sa nu dai in mine. (Tu nu stii ca ai promis asta, dar e ok.)
Concluzie
Asa ca azi ne-am dus sa sarim sotronul si am ajuns la pagina cu “Will you play with me?”
Subscribe to:
Posts (Atom)