« Ma liberté me pèse, mon indépendance m'excede. Ce que je cherche depuis des mois — depuis longtemps— , c'était, sans m'en douter, un maître. Les femmes libres ne sont pas des femmes. Il sait tout ce que j' ignore. Il méprise un parti tout ce que je sais. Il me dira: «ma petite bête» et me caressera les cheveux... »
Claudine a Paris - Colette
Tuesday 30 October 2012
Monday 8 October 2012
We have a plan
Am o frică superstiţioasă că dacă mă apuc să vorbesc cu cineva despre asta, iar mă floşcăi şi nu mai fac nimic. Plus, dacă nici de data asta nu-mi găsesc motivaţia în mine să duc ceva la capăt, poate că n-o să reuşesc niciodată să termin nimic... Şi n-aş vrea să cred că asta sunt eu.
The Master of Procrastination şi nimic mai mult.
Mă gândesc că ar fi cazul să mă apuc de ceva DOAR PENTRU CĂ AŞA VREAU EU, fără recompense sau pedepse, fără ca jumătate de mapamond să depindă de succesul meu şi să termin acest ceva neîmpinsă de la spate.
My best achievements so far were obtained on account of others depending on me to achieve this or that.
What I mean to do now has absolutely no urgency to it and nobody has ever expected it of me so if I can get it done, I can do anything.
Tuesday 2 October 2012
Astăzi
Astăzi nu alerg. Am zis. Nu mă mai grăbesc să ajung nicăieri. În seara asta facem totul cu încetinitorul şi ne place.
Am fost în parcul în care n-am mai fost demult, am mâncat gogoşi, m-am uitat lung la oameni, m-am revoltat. Am urcat pe scara rulantă şi am staţionat pe partea dreaptă pentru că aşa se cuvine, pentru că semnul unei lumi civilizate este ordinea.
Şi m-am întristat pentru că civilizaţia înseamnă reguli şi semne de circulaţie, benzi pentru autobuz şi benzi pentru biciclete, sensuri de mers delimitate cu garduri şi ziduri de beton pe autostradă, treceri de pietoni şi semafoare.
M-am întristat că oamenii au nevoie de atâtea legi şi reglementări ca să funcţioneze, pentru că altfel s-ar călca pe bătături constant. Pentru că oamenii, în ciuda a ceea ce îmi închipui eu uneori că înseamnă umanitatea, nu dau doi bani pe ceilalţi oameni. Pentru că oamenii nu ştiu pe dinafară ce e bine şi ce e rău, le trebuie semne să le amintească să nu arunce gunoiul pe stradă, să nu se scalde în parc, să nu şi să nu...
Mă întreb dacă am funcţiona fără indicatoare.
Numai o zi, fără semne de circulaţie, fără benzi, fără semafoare, fără nosmoking şi periculoso sporgersi...
Am fost în parcul în care n-am mai fost demult, am mâncat gogoşi, m-am uitat lung la oameni, m-am revoltat. Am urcat pe scara rulantă şi am staţionat pe partea dreaptă pentru că aşa se cuvine, pentru că semnul unei lumi civilizate este ordinea.
Şi m-am întristat pentru că civilizaţia înseamnă reguli şi semne de circulaţie, benzi pentru autobuz şi benzi pentru biciclete, sensuri de mers delimitate cu garduri şi ziduri de beton pe autostradă, treceri de pietoni şi semafoare.
M-am întristat că oamenii au nevoie de atâtea legi şi reglementări ca să funcţioneze, pentru că altfel s-ar călca pe bătături constant. Pentru că oamenii, în ciuda a ceea ce îmi închipui eu uneori că înseamnă umanitatea, nu dau doi bani pe ceilalţi oameni. Pentru că oamenii nu ştiu pe dinafară ce e bine şi ce e rău, le trebuie semne să le amintească să nu arunce gunoiul pe stradă, să nu se scalde în parc, să nu şi să nu...
Mă întreb dacă am funcţiona fără indicatoare.
Numai o zi, fără semne de circulaţie, fără benzi, fără semafoare, fără nosmoking şi periculoso sporgersi...
Subscribe to:
Posts (Atom)