Femeia Nisipurilor - KOBO ABE

'' Miscarea fluida a nisipului il soca, provocandu-i o stare de agitatie greu de descris. Lipsa de fertilitate a nisipului nu se datoreaza exclusiv uscaciunii, asa cum tinde lumea sa creada, ci faptului ca, prin curgerea lui continua, refuza sa gazduiasca orice vietuitoare. Ce deosebire fata de aerul deprimant al acestei realitati care intregul an nu face altceva decat sa iti impuna sa te tii prins scai de ceva!
In mod cert, nisipul e ostil vietii. Dar sa fie stabilitatea indispensabila existentei?"

Două chestii

Încă o postare în care îmi plâng de milă şi îmi promit să mă apuc de treabă.

Shitty mood disclaimer: Objects in this mood may appear bleaker than they really are.

Două chestii m-au zăpăcit azi. Una e imaginea alăturată pe care am găsit-o, unde altundeva, pe Facebook...
A doua tot de la Facebook se trage. Am făcut un pic de stalking pe profilul unui cunoscut, fost coleg de şcoală, şi am aflat cu un pic de surprindere că e un businessman de succes.

Şi mie îmi place să citesc şi să desenez şi îmi plac pisicile şi gata.
A, şi sunt îndrăgostită. Etern îndrăgostită, ba de unul, ba de altul, ideea e că e cronic, şi nu multă lume se poate lăuda cu asta.

Iar am impresia că stau şi aştept să mă fac mare ca să îmi înceapă viaţa în timp ce oamenii normali trăiesc deja demult. Şocul mare a venit şi acum vreo lună cu o poză recentă de-a mea care a apărut accidental pe facebook. Şocant a fost că mi-a plăcut din prima cum arătam în ea, fără să mai caut să fac concesii de genul 'nepieptănată dar cu ochi frumoşi', sau 'cu guşă dar cu atitudine'. Nu, de data asta am zis şi eu uau! Dar am mai zis şi 'cine dracului e asta?' că nu m-am recunoscut din prima. Că mi s-a părut că era o femeie în poza aia şi nu se poate să fiu eu, că eu nu sunt femeie, eu sunt o fată. Şi de-aici  ia şi digeră pastila asta dacă poţi...

Dacă stau să mă gândesc bine, şi nu mi-e greu, că m-am analizat deja pe toate părţile şi ştiu ce îmi poate pielea, nu mă văd nici măritată, nici gravidă, nici carieristă.
Dar tot îmi surâde ideea aia cu numele proştilor pe toate gardurile, sau al meu dacă se poate, anunţând utimul meu succes literar. Dar, guess what? Eu încă n-am scris nimic. Sau am scris,dar nu se pune. M-am văitat pe blog în repetate rânduri şi în cuvinte frumoase, am scris un roman de dragoste pe care nu l-a citit niciunul dintre bărbaţii pe care i-am iubit, am câteva caiete cu poezii pe care o dată la o lună le venerez sau le reneg, depinde dacă mă ating de ele înainte sau după menstruaţie şi cam atât.

Am început să mă mai leg şi eu virtual de unii şi de alţii pe facebook et co. ca să mai aflu pe unde şi cine mai scrie şi ce, dar altfel, e linişte. Şi niciodată nu sunt eu de vină. Ba n-am timp, ba nu merge calculatorul, ba am nu ştiu ce roman început pe kindle şi nu pot să scriu până nu termin de citit, ba îmi aliniez planetele şi mă apuc de treabă şi sfârşesc pe blog cu cine ştie ce lamentare asupra lipsei semafoarelor sau despre blestemul violoncelului.
Ce-i drept, motive să amân am găsit tot timpul. La fel de uşor găsesc şi motive să încep. Dar nu o fac.
Nu mai e ca la 17 ani să am impresia că deţin adevărul universal şi cui nu-i place ce scriu şi cum scriu poate să mă pupe... Acum aş prefera să fiu pupată de cei cărora le place şi mi-e frică, da, recunosc aici pentru prima dată, mi-e frică de critică şi respingere.

Şi nu m-am apucat să scriu asta pentru a primi mesaje de încurajare sau şuturi în fund motivaţionale. Dar mă gîndesc că dacă scot fobia la aer, poate se evaporă dracului o dată şi pot să mă apuc de treabă.