Prietenii ştiu de ce .
Pe de altă parte, de-asta mi-a plăcut întotdeauna Donald, m-a făcut să mă simt un pic mai normală.
Adică e perfect posibil să fii o catastrofă ambulantă şi să devii faimos şi iubit în toată lumea.
Nostalgia m-a cuprins aici.
Tuesday 24 July 2012
Story of my life...
Prietenii ştiu de ce .
Pe de altă parte, de-asta mi-a plăcut întotdeauna Donald, m-a făcut să mă simt un pic mai normală.
Adică e perfect posibil să fii o catastrofă ambulantă şi să devii faimos şi iubit în toată lumea.
Nostalgia m-a cuprins aici.
Daca îl cunoaşteţi...
... pe baiatul descris mai jos, mulţumiţi-i, vă rog!
La metrou, aproape 9 seara, mersesem iar o bucată de drum pe jos, ca să mai meditez un pic, ca să îmi obosesc sandalele şi să pot dormi în seara asta. N-am mers prea mult penru că sandalele mele chiar au obosit şi mi se cam desprindea talpa (după ce m-am împiedicat graţios de nişte pietroaie pe Magheru!) Am luat metroul de la Universitate şi am schimbat la Unirii, cu ideea cretină că pe aici trece toată lumea şi poate poate găsesc pe cineva interesant.
Eram cu Kindle-ul în mână, prieten fidel şi constant. Citesc Rushdie.
La Unirii, găsesc loc în metrou. Un avantaj al orei ăştia târzii e şi faptul că poţi să te bucuri de spaţiu la metrou şi pe stradă, că oamenii care circulă la ora asta nu se mai împing şi nu se mai grăbesc. Sunt altă specie decât cei de 8 dimineaţa sau 6 seara. Sunt oameni ca mine pentru care seara de-abia începe sau care au întârziat deja şi nu mai au de ce să se grăbească.
El a urcat tot la Unirii, cred, deşi e posibil să fi urcat la Timpuri Noi, pentru că eu una eram prinsă în cititul meu şi n-am observat decât târziu că era acolo. Pe aceeaşi banchetă cu mine, la câteva scaune distanţă, stătea tipul ăsta deşirat, într-un tricou verde, dacă îmi amintesc bine, şi ţinea o carte veche în mână, cu coperţi tari cartonate. Asta mi-a atras privirea, de fapt. Mi-a mirosit a carte cu pagini galbene şi am înghiţit în sec, ca un rechin care miroase sânge proaspăt. Am început să mă holbez discret pe sub ochelari să încerc să mă prind ce carte e. Am o fascinaţie deosebită pentru oamenii care citesc la metrou dar mereu mă strădui să aflu ce anume citesc ca să nu mă trezesc că am irosit admiraţie pe cineva care citeşte Sandra Brown sau Twilight (!).
Ei bine, nu am reuşit să aflu ce carte era pentru că de fapt, cartea îngălbenită cu coperţi cartonate era copertă de Kindle!
Era într-adevăr o carte veche cu paginile lipite între ele iar în jumătate de carte săpase un culcuş pentru kindle. Mi-am amintit vag că mai văzusem ideea pe undeva dar mi s-a părut totuşi o declaraţie de Kindle-love.
M-a emoţionat aşa cum pe alţii îi înmoaie să vadă mame cu copii sau bătrânele cu pisici.
Iubire pură şi necondiţionată pentru citit.
Când am coborât am trecut pe lângă el şi i-am spus că e o idee ingenioasă. Mai mult n-am fost în stare. A zâmbit şi a zis că e eficient şi ieftin, dar că deja şi l-a crăpat pe undeva.
"Da, zic, înţeleg, eu îl car într-un caiet în geantă... Şi mie mi l-a zgâriat pisica! Spor la citit!"
Mi-a mulţumit şi eu am ieşit din metrou zâmbind.
Pe de altă parte, după cum discutam de curând cu nişte prieteni, ar trebui să îmi fac nişte stickere cu MULŢUMESC! pentru toţi oamenii ăştia frumoşi pe care îi găsesc în drumurile mele.
Stickere cu Îţi mulţumesc că citeşti o carte bună! sau Îţi mulţumesc că eşti tânăr! Îţi mulţumesc că iubeşti! Îţi mulţumesc că eşti verde! etc.
La metrou, aproape 9 seara, mersesem iar o bucată de drum pe jos, ca să mai meditez un pic, ca să îmi obosesc sandalele şi să pot dormi în seara asta. N-am mers prea mult penru că sandalele mele chiar au obosit şi mi se cam desprindea talpa (după ce m-am împiedicat graţios de nişte pietroaie pe Magheru!) Am luat metroul de la Universitate şi am schimbat la Unirii, cu ideea cretină că pe aici trece toată lumea şi poate poate găsesc pe cineva interesant.
Eram cu Kindle-ul în mână, prieten fidel şi constant. Citesc Rushdie.
La Unirii, găsesc loc în metrou. Un avantaj al orei ăştia târzii e şi faptul că poţi să te bucuri de spaţiu la metrou şi pe stradă, că oamenii care circulă la ora asta nu se mai împing şi nu se mai grăbesc. Sunt altă specie decât cei de 8 dimineaţa sau 6 seara. Sunt oameni ca mine pentru care seara de-abia începe sau care au întârziat deja şi nu mai au de ce să se grăbească.
El a urcat tot la Unirii, cred, deşi e posibil să fi urcat la Timpuri Noi, pentru că eu una eram prinsă în cititul meu şi n-am observat decât târziu că era acolo. Pe aceeaşi banchetă cu mine, la câteva scaune distanţă, stătea tipul ăsta deşirat, într-un tricou verde, dacă îmi amintesc bine, şi ţinea o carte veche în mână, cu coperţi tari cartonate. Asta mi-a atras privirea, de fapt. Mi-a mirosit a carte cu pagini galbene şi am înghiţit în sec, ca un rechin care miroase sânge proaspăt. Am început să mă holbez discret pe sub ochelari să încerc să mă prind ce carte e. Am o fascinaţie deosebită pentru oamenii care citesc la metrou dar mereu mă strădui să aflu ce anume citesc ca să nu mă trezesc că am irosit admiraţie pe cineva care citeşte Sandra Brown sau Twilight (!).
 |
| Ceva similar, dar a lui arăta mult mai vintage şi părea mai citită Detalii despre cum se fabrică, aici |
Era într-adevăr o carte veche cu paginile lipite între ele iar în jumătate de carte săpase un culcuş pentru kindle. Mi-am amintit vag că mai văzusem ideea pe undeva dar mi s-a părut totuşi o declaraţie de Kindle-love.
M-a emoţionat aşa cum pe alţii îi înmoaie să vadă mame cu copii sau bătrânele cu pisici.
Iubire pură şi necondiţionată pentru citit.
Când am coborât am trecut pe lângă el şi i-am spus că e o idee ingenioasă. Mai mult n-am fost în stare. A zâmbit şi a zis că e eficient şi ieftin, dar că deja şi l-a crăpat pe undeva.
"Da, zic, înţeleg, eu îl car într-un caiet în geantă... Şi mie mi l-a zgâriat pisica! Spor la citit!"
Mi-a mulţumit şi eu am ieşit din metrou zâmbind.
Pe de altă parte, după cum discutam de curând cu nişte prieteni, ar trebui să îmi fac nişte stickere cu MULŢUMESC! pentru toţi oamenii ăştia frumoşi pe care îi găsesc în drumurile mele.
Stickere cu Îţi mulţumesc că citeşti o carte bună! sau Îţi mulţumesc că eşti tânăr! Îţi mulţumesc că iubeşti! Îţi mulţumesc că eşti verde! etc.
Friday 20 July 2012
Men shake hands - what to do if not a man?
Why do men shake hands?
Well, they shake other things as well, but I don't want to think or write about that. I want to know about handshakes.
On my side of the planet, when you're introduced to someone new for the first time, male or female, you shake hands. More oldfashioned gentlemen, not necessarily old, stick to the handkissing of ladies as well, but I have a girlfriend that disagrees with this custom so I won't go into that. At least, not now. I'll save it for later.
Now, many things can be said from a handshake. There has to be a difference in meaning between a limpy wet flaccid handshake of some sticky obnoxious person, and a strong vigurous over-enthusiastic endless shake of a groupie, and all the other varieties that come in between. But again, that's a whole different chapter and thousands of pages have been already written on the topic.
What I wanted to know is why do men shake hands when they meet, again and again? Even old friends or co-workers that see eachother every day. There is this stupid convention, if a men approaches a mixt group, he says hi and shakes hands with all the men in the group, ignoring the females.
And I am not sure, but I tend to believe that close friends, when they meet, they give eachother a strong hearty handshake, just to say 'I'm glad to see you again-reality check completed-now let's gobble down that beer.'
The first time it struck me, the awkardness, was in a rather semi-professional semi-casual environment, in one of the English classes I was teaching to a really nice group of people, all my age or about. One of the guys came late, and as he entered the class, half-way through a sentence of mine, he smiled, apologized, shook hands with the other two guys in the group and sat down. Me and the other three or four girls in the group were left hanging, rather hoping for a handshake or something ourselves. But of course, there is no convention saying what to do between men and women who know eachother well, but aren't close enough to kiss on the cheek or hug.
I know that sometimes, girlfriends kiss eachother on the cheek or throw those fake noisy air kisses over eachother's shoulder, but I try not to stick to that rule. I only kiss and hug my girls when I haven't seen them in a while and miss them dearly.
The next time it struck me, the weirdness of men shaking hands, was in a very close group of friends. There were two guys, some of my best friends, me and another female. We were saying goodbye for the holidays, the guys shook hands, I hugged the girl and ... it's gone...Hugging or kissing the boys felt awkard although we all felt that there was something missing, a touch, a gesture of some kind, one of those stupid pats on the back that men sometime give eachother.
And then, there's tonight, which is another level of weird-how-did-it-get-to-this-fuck-i-screwed-everything-up-again-I-can-never-touch-him-again moment.
Which takes me to the real point of this post:
I've always been a no-kissing-my-hugs-are-expensive kind of girl and I need a bloody convention to tell me what kind of gesture is appropiate between me and my male friends, when saying hi or goodbye, if I cannot do any of the following:
- Cannot shake hands, cause that's what men do
- Cannot hug cause that's too - just too - too much - and sticky. I keep hugs for birthdays.
- Cannot pat on the back cause we're not beer buddies or team-mates, plus if they pat back, it would be really weird
- Cannot high-five, or bro-fist or who-knows-what-other-stupid choreography, cause I'm a lady goddammit
- And, starting tonight, cannot kiss on cheek every time we meet and say goodbye, cause it doesn't really mean anything anymore, plus it wasn't my thing from the very beginning, it was just something I did, since there is no other bloody thing to do.
Well, they shake other things as well, but I don't want to think or write about that. I want to know about handshakes.
On my side of the planet, when you're introduced to someone new for the first time, male or female, you shake hands. More oldfashioned gentlemen, not necessarily old, stick to the handkissing of ladies as well, but I have a girlfriend that disagrees with this custom so I won't go into that. At least, not now. I'll save it for later.Now, many things can be said from a handshake. There has to be a difference in meaning between a limpy wet flaccid handshake of some sticky obnoxious person, and a strong vigurous over-enthusiastic endless shake of a groupie, and all the other varieties that come in between. But again, that's a whole different chapter and thousands of pages have been already written on the topic.
What I wanted to know is why do men shake hands when they meet, again and again? Even old friends or co-workers that see eachother every day. There is this stupid convention, if a men approaches a mixt group, he says hi and shakes hands with all the men in the group, ignoring the females.
And I am not sure, but I tend to believe that close friends, when they meet, they give eachother a strong hearty handshake, just to say 'I'm glad to see you again-reality check completed-now let's gobble down that beer.'
The first time it struck me, the awkardness, was in a rather semi-professional semi-casual environment, in one of the English classes I was teaching to a really nice group of people, all my age or about. One of the guys came late, and as he entered the class, half-way through a sentence of mine, he smiled, apologized, shook hands with the other two guys in the group and sat down. Me and the other three or four girls in the group were left hanging, rather hoping for a handshake or something ourselves. But of course, there is no convention saying what to do between men and women who know eachother well, but aren't close enough to kiss on the cheek or hug.
I know that sometimes, girlfriends kiss eachother on the cheek or throw those fake noisy air kisses over eachother's shoulder, but I try not to stick to that rule. I only kiss and hug my girls when I haven't seen them in a while and miss them dearly.
The next time it struck me, the weirdness of men shaking hands, was in a very close group of friends. There were two guys, some of my best friends, me and another female. We were saying goodbye for the holidays, the guys shook hands, I hugged the girl and ... it's gone...Hugging or kissing the boys felt awkard although we all felt that there was something missing, a touch, a gesture of some kind, one of those stupid pats on the back that men sometime give eachother.
And then, there's tonight, which is another level of weird-how-did-it-get-to-this-fuck-i-screwed-everything-up-again-I-can-never-touch-him-again moment.
Which takes me to the real point of this post:
I've always been a no-kissing-my-hugs-are-expensive kind of girl and I need a bloody convention to tell me what kind of gesture is appropiate between me and my male friends, when saying hi or goodbye, if I cannot do any of the following:
- Cannot shake hands, cause that's what men do
- Cannot hug cause that's too - just too - too much - and sticky. I keep hugs for birthdays.
- Cannot pat on the back cause we're not beer buddies or team-mates, plus if they pat back, it would be really weird
- Cannot high-five, or bro-fist or who-knows-what-other-stupid choreography, cause I'm a lady goddammit
- And, starting tonight, cannot kiss on cheek every time we meet and say goodbye, cause it doesn't really mean anything anymore, plus it wasn't my thing from the very beginning, it was just something I did, since there is no other bloody thing to do.
Sunday 15 July 2012
Numele lui
Fix acum 10 ani, intr-un caiet jumulit ce tinea loc de jurnal, imi citeam destinul in jocuri cretine.
Hai, faceti pe seriosii si spuneti-mi ca voi n-ati incercat niciodata Alfabetul iubirii, sau lista aia cu orele fixe, daca te uiti la ceas la nu stiu care ora, inseamna ca te iubeste, te doreste, te cauta, te uraste, dupa caz.
Mai ciudat e ca eu aveam vreo doua variante de alfabetul iubirii si imi dateau rezultate contradictorii, dar le foloseam pe ambele si incercam sa trag concluziile la mijloc.
Asadar, pe 14 iulie 2002:
- Am stranutat la 11.15 = o veste rea sau o petrecere
- Alfabetul iubirii (varianta 1) - fara numele lui, sa nu se supere cititorii
- Ma va parasi
- Si-ar da viata pentru mine
- O sa ne intalnim
- Fara mine nu poate trai
- Ma iubeste
- Imi va cere prietenia
- Alfabetul iubirii (varianta 2)
- Vrea sa ma vada
- Vrea sa nu-l uit
- Voi primi o scrisoare
- Ii place gura mea
- Ma iubeste
- Sunt departe de el
Ce ratam sa observ pe vremea aia era faptul ca numele lui era acelasi pentru toata lumea si ca orice fiinta de pe pamantul asta ar fi avut exact aceleasi rezultate. Ceea ce nu inseamna ca el iubea tot mapamondul, din contra, sau ca am primit vreodata o scrisoare de la el.
(De fapt am primit, dar era pentru referinta, nu era pentru mine.)
Thursday 12 July 2012
Arheologie - Iulie 2009
cu glasul ca nişte clopoţei de vânt
legănaţi leneş în prag,
Azi ţi-am cerut să taci
şi să vezi monstrul din noi
cum dispare după orizont,
cum se prelinge în verdele sărat
cum se împleticeşte beat
spre alt mal.
Tu, te-ai îmbufnat
în timp ce aerul năştea
speranţe roşii dincolo de linia ochilor,
speranţe de tinichea.
Acolo urma să apară soarele
ca o gâgâlice mică de sârmă
încinsă.
Eu, fatal prinsă
de circumstanţe.
Tu, ai spus ceva de găini.
Nu mai ştiu ce,
tu erai doar micul meu drag
deşi departe
se năştea dureros lumina,
de aici înainte
vom fi doar fericiţi.
Tu nu ştiai,
şi erai doar micul meu drag
cu inima ta mică
plină de valurile sărate -
Şi lumina, şi eu, şi marea
erau prea mult -
A trebuit să te sărut
ca să taci.
Tuesday 10 July 2012
Must love cats
Ea: inalta, roscata, cocotata pe sandale verzi cu toc si multe funde infasurate alandala pe gleznele osoase, fusta scurta strech, dar 'corporate', decolteu obligatoriu, mapa pretentioasa din care ies hartii razvratite. Tinuta usor incorecta, de iapa pe papainoage, dar trecem cu vederea, e foarte cald si trebuie sa se miste incet si atent ca sa nu transpire.
El: Domn respectabil la vreo cinzeci si un pic, pantaloni gri de stofa, camasa de vara, alba si scumpa, un pic de burtica si ceva chelie, dar nimic indecent.
Tema discutiei: Inchirierea/vanzarea unui fost restaurant, intr-o casuta eleganta pe langa Moxa.
Ea: Bineinteles, are toate facilitatile necesare. A, si foarte important: curtea din spate e complet acoperita, fiindca a fost spatiu de depozitare...
El: Cum adica, acoperita!
Ea: Adica nu intra nimic acolo, are gardul foarte inalt de ciment, si e acoperita cu plasa...
El (socat): Cu plasa?!
Ea: Pai, da, asa, cu ochiuri mari, ca un gard...
El: Cat de mari? Adica, o pisica poate sa treaca prin curte?
Ea: O pisica?! Pai, da... O pisica sigur incape sa treaca, dar-
El: E bine atunci! Daca pot trece pisicile prin curte, e ok!
El: Domn respectabil la vreo cinzeci si un pic, pantaloni gri de stofa, camasa de vara, alba si scumpa, un pic de burtica si ceva chelie, dar nimic indecent.
Tema discutiei: Inchirierea/vanzarea unui fost restaurant, intr-o casuta eleganta pe langa Moxa.
Ea: Bineinteles, are toate facilitatile necesare. A, si foarte important: curtea din spate e complet acoperita, fiindca a fost spatiu de depozitare...
El: Cum adica, acoperita!
Ea: Adica nu intra nimic acolo, are gardul foarte inalt de ciment, si e acoperita cu plasa...
El (socat): Cu plasa?!
Ea: Pai, da, asa, cu ochiuri mari, ca un gard...
El: Cat de mari? Adica, o pisica poate sa treaca prin curte?
Ea: O pisica?! Pai, da... O pisica sigur incape sa treaca, dar-
El: E bine atunci! Daca pot trece pisicile prin curte, e ok!
Monday 2 July 2012
Just because it made me happy
... fara nici o intentie de lauda, iata ce am facut eu sambata dimineata si m-a facut fericita.
Era 7 dimineata si rontaiam micul dejun la KFC in Gara de Nord, in asteptarea trenului spre casa. Nu mai fusesem acasa de doua luni si aveam mixed feelings despre calatorie.
Nu prea era lume in KFC la ora aia, o tanti cu un sandvis si un cuplu mediocru, lipsit de farmec. Cand ma uit drept in fata, la cateva mese distanta, am vazut un tip cam de varsta mea, stand singur la o masa cu capul in maini. Nu avea nimic pe masa, nici suc, nici mancare. Statea singur si parea extrem de trist sau extrem de obosit. Isi verifica telefonul din cand in cand si parea si mai intors pe dos de cate ori facea asta.
Acum, fir-ar mama ei de viata, nici nu mai stii ce sa crezi cand vezi un om singur, o fi suparat, o fi bolnav, o fi homeless si drogat, o fi beat... Numai ca mi-a intrat in cap o idee fixa ca i-ar face bine o cafea.
Dar cum sa ma duc pur si simplu sa ii ofer o cafea? Daca nu e in toate mintile? Daca e un obsedat si nu mai scap de el? Daca crede ca ii dau de pomana?
In fine, mai rod eu un cartof doi si pana la urma, ma hotarasc, ma duc, cumpar o cafea si ma intorc la el. Intre timp, baiatul isi trantise capul pe masa.
I-am zis : "Neata!" si i-am lasat cafeaua pe masa.
A ridicat capul si a zambit. A inteles repede despre ce e vorba si mi-a multumit. I-am dat un thumbs up si m-am intors la masa.
Am vazut ca a inceput sa bea cafeaua si am fost multumita si m-am bucurat ca s-a bucurat si ca a primit gestul asa cum l-am intentionat eu: random act of kindness from a stranger, no strings attached.
Cand am plecat, m-a prins din urma si mi-a tinut usa la iesire. Mi-a zis : "Sarumana pentru cafea" si eu l-am intrebat daca e ok. "Da, sunt doar foarte foarte obosit."
Si am plecat in directii opuse.
Asta e tot.
Era 7 dimineata si rontaiam micul dejun la KFC in Gara de Nord, in asteptarea trenului spre casa. Nu mai fusesem acasa de doua luni si aveam mixed feelings despre calatorie.
Nu prea era lume in KFC la ora aia, o tanti cu un sandvis si un cuplu mediocru, lipsit de farmec. Cand ma uit drept in fata, la cateva mese distanta, am vazut un tip cam de varsta mea, stand singur la o masa cu capul in maini. Nu avea nimic pe masa, nici suc, nici mancare. Statea singur si parea extrem de trist sau extrem de obosit. Isi verifica telefonul din cand in cand si parea si mai intors pe dos de cate ori facea asta.
Acum, fir-ar mama ei de viata, nici nu mai stii ce sa crezi cand vezi un om singur, o fi suparat, o fi bolnav, o fi homeless si drogat, o fi beat... Numai ca mi-a intrat in cap o idee fixa ca i-ar face bine o cafea.
Dar cum sa ma duc pur si simplu sa ii ofer o cafea? Daca nu e in toate mintile? Daca e un obsedat si nu mai scap de el? Daca crede ca ii dau de pomana?
In fine, mai rod eu un cartof doi si pana la urma, ma hotarasc, ma duc, cumpar o cafea si ma intorc la el. Intre timp, baiatul isi trantise capul pe masa.
I-am zis : "Neata!" si i-am lasat cafeaua pe masa.
A ridicat capul si a zambit. A inteles repede despre ce e vorba si mi-a multumit. I-am dat un thumbs up si m-am intors la masa.
Am vazut ca a inceput sa bea cafeaua si am fost multumita si m-am bucurat ca s-a bucurat si ca a primit gestul asa cum l-am intentionat eu: random act of kindness from a stranger, no strings attached.
Cand am plecat, m-a prins din urma si mi-a tinut usa la iesire. Mi-a zis : "Sarumana pentru cafea" si eu l-am intrebat daca e ok. "Da, sunt doar foarte foarte obosit."
Si am plecat in directii opuse.
Asta e tot.
Subscribe to:
Posts (Atom)