Intermezzo 1 - Cucuveaua

Şi totuşi ceea ce mă răneşte nu e betia ci mahmureala. Betia e zborul, mahmureala e fereastra inchisa de care se izbesc cucuvelele. Cred ca aveam opt ani. Tot la bloc. Fetita era mica si Magheria tocmai fusese descoperita in apele Mediteranei. Gresesc. Sub apa. Atat. Mediterana inca nu exista pentru Fetita. Ea a venit mai tarziu cu geografia si istoria de-a cincea. Mare Nostrum. Asa i se zisese odata. Informatie total inutila si neprevazuta în programa scolara. Si totusi profesoara cea tanara si verticala le-a mentionat-o. Era pana la urma umana. Nu-i pasa de manuale ci de istorie in sine. O pasiune, de orice fel ar fi ea, ne face oameni. O viata traita intr-o perfecta mediocritate sentimentala e de neconceput. Asadar, Magheria abia rasarea din ape. N-avea inca forma, capitala, relief, locuitori. Era doar un pustiu nedefinit unde traiau toate sperantele de viitor ale Fetitei. Sau poate ale mele.. NU! M-am hotarat demult ca eu nu sunt Fetita. Eu nu sunt! E un pix de 1 leu, e patru dimineata si un bec chior la o lampa. Fetita e si va fi intotdeauna. Pana maine dimineata eu deja n-o sa mai respir. Altcineva se machia si va pleca la scoala sa faca pe studentul cuminte si intelegator care ia notite si nu chiuleste.
Era seara. Oricum intuneric. Fetita era in acelasi timp in pat la Rosiori si in Twin Peaks, detectiv de frunte. Agent F.B.I. la fel ca si Cooper. Cand o sa fie mare o sa-l caute pe Copper si o sa se marite cu el.
Acum cateva zile ma numeam Diane Cooper. Responsabilitatea era prea mare. Am renuntat.
O bufnitura si un tipat acut. O noua crima in Twin Peaks. Tati fuge la fereastra.
- O cucuvea, explica el zambind. S-a lovit de geam.
Da, o cucuvea. O pasare proasta care poate s-a ranit. Cui ii pasa? N-a fost revolver in Twin Peaks. Fetita s-a trezit brusc in pat la Rosiori si asta doare. Viata nu e o aventura ci un sir lung de ferestre inchise de care pasarile chioare se izbesc. Sau mai bine zis o mahmureala continua. Dezamagirea, regretul, de ce am facut asta?, eternele juraminte..
- N-am sa mai beau niciodata! Iti promite Mami ca n-o sa mai bea. E bine asa? Hai nu mai plange...
- Vezi? Acum ti-e rau si tati e suparat...
Poate si Tati a mahmur dar Fetitei nu-i pasa. Nu-i pasa inca. Si oricum nu e la fel ca Mami. Tati a deschis fereastra...

UUHHUUUU-HUU!! Mamaia zice ca cucuvelele sunt rele. Fetita si Mamaia veneau seara de la Bâti.
- Auzi, Mamaie, o cucuvea!
- Da, fir-ar a dracului! se închină Mamaia.
Deodată se uită speriată la Fetiţă. De unde ştii tu ce e şi cum face cucuveaua?? Fetiţa spune tot. Mamaia se închina iar şi tace tot drumul apăsată de implicaţille fatale pe care le poate aduce o cucuvea în soarta Fetiţei.
Mamaia drăcuie şi se închină. Aşa e Mamaia. Fetiţa înca îşi mai face rugăciunea seara. Are o iconiţă de tablă argintie. Rugăciunile sunt nişte poezii fără noimă.
Înger, îngeraşul meu... O cucuvea oarbă...

Au trecut ani buni şi nu beţia mă deranjează ci regretele pe care ţi le aruncă în faţă a doua zi. Se plâng de dureri de cap şi aşteapta cu mandrie sa-i intrebi cat au baut ca sa-ti trantesca fabuloasa cifra. Poti sa faci si tu asa?interogheaza ochii injectati. Nu, tie ti-e frica. Cine s-a ars cu ciorba... Frumoasa morala. Dar ce dracu’ faci cand, dupa toate precautile si nenorocitul de iaurt te opareste si iti paralizeza limba pentru cateva zile bune? Nu mai mananci, e simplu! Nu mai mananci! O sa fii frumoasa si supla asa cum vor toti. Procentaj de lipide ideal la suta de grame. Zero sentimente pe centimetru patrat. Nu asa zicea si EA? Nu asta ti-a predicat mereu?

Aud pasari. O anumita pasare. Una pe care o ascultam candva la padure vara. Nici nu stiu ce pasare e si ce dracului cauta la cinci dimineata in centrul Bucurestiului. Nu vreau sa dorm. O sa dorm la noapte cu EL. Vreau sa pot dormi la noapte cu EL. Sa adorm imediat inainte se a realiza ca e doar un barbat oarecare care scrasneste noapte din dinti in asa hal incat nu pot dormi. Lumea e cu capul in jos. Nu se uita nimeni ciudat la cei care se intorc epuizati la cinci dimineta din cluburi. Fata asta ciudata cu doua perechi de ochi e insa absurda. Sa citesti sa ora asta? Da, e intr-adevar ciudat. Au dreptate. A inceput sa circule RATB-ul. O sa ma culc... Daca ma lasa troleele...

Episodul 5 - Moş Crăciun

Moş Crăciun, orice ar zice copiii de la bloc, blocul de la Mami nu de la Mamaia, nu există. Sau, cel puţin, nu aşa cum crede lumea de obicei. Este imposibil ca un moşulache adus de spate să care atâta amar de cadouri şi să ajungă la atâţia copii într-o noapte.
Această descoperire n-a venit ca un şoc pentru nimeni, nici măcar pentru Fetiţă. Mami a izbucnit în râs şi era mândra nevoie mare de cât de deşteaptă s-a făcut Fetiţa. La fel şi Tati care era poate şi uşurat că nu mai trebuie să se înfofolească de acum înainte în cojocul întors pe dos al Mamaii, că nu mai trebuie să-şi schimbe glasul şi să îndese cadourile într-o faţă de pernă. Până şi Fetiţa era uşurată pentru că aflase în sfârşit de ce Tati e mereu plecat la baie când vine dubiosul ăla, de ce Moş Crăciun ăsta e invitat cu atâta ospitalitate să stea la masă şi să bea vin iar el se repede direct la paharul lui Tati. Era uşurată şi pentru că n-aveau să o mai forţeze să-i spună poezii sau să-i cânte boşorogului. Si totul pentru ca intr-o zi cand tot familionul se stransese iar la ei pentru Craciun si ziua fetitei, cand impostorul si-a facut aparitia copila ochii imediat cizmele lu’ Tati in costumatie. Politicoasa si corecta fata de cei mari care poate inca nu aflasera ca Mos Craciun nu exista, Fetita decise sa nu spuna nimic si-si facu numarul ca şi până atunci. Cateva zile mai tarziu, isi lua inima in dinti si se hotari sa le dea de veste intr-un fel sau altul ca mascarada putea de acum sa inceteze. Asa ca, pe cand se afla in bucatarie cu Mami si se jucau de-a Harry si Copper, incepu sfios: „stii, Mami, Mos Craciun ala de anul asta semana la ochi cu Tati..”. Toata lumea a aclamat, a ras şi a pupat-o cu compasiune pe Fetiţă. Era mândrie şi dezamăgire pe chipul tuturor celor care-şi d¬ăteau seama că LUCRURILE s-au schimbat definitiv pentru Fetiţă, că niciodată Moş Crăciun, Zâna cea Bună sau Iepuraşul de Paşti nu vor mai reprezenta o autoritate în ochii ei; că de acum argumentul Dacă nu eşti cuminte nu mai vine Moş Crăciun cădea din start.
Acum au început discuţiile ca între oameni mari la care Fetiţa simţea că are drepturi depline. Situaţiile şi explicaţiile trebuiau adapatate la nivelul ei însă expuse în întregime. De acum fraza O să afli tu când oi fi mai mare nu se mai făcu niciodată auzită. Responsabilitatea asta era flatantă şi doar uneori obositoare. Era însă grozav să te ştii mai deştept decât copiii de la bloc, sau cum spunea Mamaia, mai matură.
Singura evadare în ficţiune care i se mai permitea era jocul de-a Harry şi Cooper. Şi asta se putea întreprinde numai cu Mami ceilalţi considerându-l infantil dacă nu de-a dreptul periculos pentru integritatea psihică a copilului. Şi poate că într-adevăr un copil n-avea prea multe de înţeles dintr-un serial cum era TWIN PEAKS din care mai ales Mamaia şi Tataie nu pricepeau nimic.

Episodul 4 - Zâna cea Bună

Cu Zana era alta poveste. N-ar fi crezut ca zana nu-i adevarata pentru ca o vazuse chiar ea in filmul Veronica si mai mult decat asta Zana chiar ii scrisese de cateva ori. Pastra cu sfintenie scrisorile de la ea si le recitea adesea desi nu se intrebase niciodata de ce literele zanei semenau atat de mult cu scrisul mamei.
„Draga Daiana,
Nu stiu daca iti aduci aminte, eu ti-am mai scris atunci cand erai mai mica. Ti-am spus atunci ca am pe cineva care te urmareste in ceea ce facieste un ingeras care te vede pe fereastra si la nevoie se poate transforma in musca sau in gargarita si poate intra in casa sa te asculte ce vorbesti. Zilele astea a venit la mine si mi-a povestit despre tine lucruri bune dar si multe rele. Pentru lucrurile bune pe care le-am auzit, de exemplu ca mananci frumos cu gurita inchisa, ca te joci frumos cu jucariile si nu le strici, ca o iubesti pe mama ta si-i scri scrisori frumoase, le faci mici cadouri facute de manuta ta cum au fost floricelele alea puse in scoicute, ca nu stai suparata pe mamia si tatie si faci treaba cu tatutul tau, apoi ca ai invatat sa scrii, sa citesti si sa colorezi frumos precum si multe alte lucruri bune, iti daruiesc o cartuta pe care poti scrie si desena. Dar din pacate ingerasul meumi-a spus si unele lucruri rele care nu stau bine unei fetite cuminti si frumoase asa cum esti tu. Mi-a spus ca il bati pe tati, ca i-ai spus lui mamaia ca ti-e scarba de ea, ca nu vrei sa faci ce-ti spune mama ta, ca pe tatie nu-l lasi sa se uite la actualitati, spui nu vreau, bati cu pumnul in masa, apoi ca te culci tarziu si altele pe care nu ti le mai scriu. Daca vrei sa nu ma supar pe tine si sa te transform intr-o broasca testoasa, asculta-mi sfatul si fi fetita cuminte si ascultatoare. Asculta-i pe parinti si bunici si totul are sa fie bine. Ce rost are sa plangi si sa enervezi, sa-i superi cand poti foarte bine sa faci ceea ce ti se spune?
Am auzit ca ai fost la Bucuresti, sa-mi scri si mie cum a fost acolo ca ingerasul meus-a speriat de tren si a fugit. Daca se face timpul frumos si ajungi cumva la padure, culege-mi si mie o floricica si pune-o in cutia postala s-o gasesc. Am auzit ca ti-ai cumparat blugi asa e? Acum te las draga mea Daiana ca a nins si pe aici in tara mea si m-a apucat zapada in rochita mea de voal, cea argintie, stii tu, m-ai vazut in filmul Veronica, si vreau sa merg cat mai repede la mesterul Pisicuta sa-mi faca o haina de blanita. Eu cred ca vei intelege si vei fi cuminte si ascultatoare ca sa pot sa-ti mai scriu si alta data. Te iubesc.
ZANA CEA BUNA
PS: Ai vazut desenele cu Alice in Tara Minunilor? Cred ca tu semeni cu Beni-Beni.

Fetita purta pica acestei fiinte care stia si vedea tot si ii incurca socotelile. Si mai ales ca era convinsa ca exista o conspiratie intre zana asta si cei mari, mai ales cu mami si tati. Si asta era nedrept. Ea nu avea nici un aliat in afara de Blecstar si Cooper pe care oricum nu-i vedea si nu-i auzea nimeni. Si chiar daca le promisese sa ii ia cu ea la gradinita si incerca sa mai vorbeasca cu ei si acolo, totul era prea greu pentru ca trebuia sa pastreze tacerea pentru ca ceilalti copii, desi tot copii ca si ea, nu ar fi inteles niciodata.

Episodul 3 - Bicicletă albastră de damă

Auzise ca anul acesta o sa mearga la gradinita si i se facu brusc frica de oameni, de atatia oameni straini carora trebuie sa le zambeasca, atatea fetite cu care sa imparta jucarii, alti oameni mari, alte locuri... Si blecstar ce-o sa faca? Si pe Cooper sa-l lase acasa? Daca ea nu va mai fi tot timpul cu ei, cu cine vor vorbi, cine ii va mai ajuta sa-si salveze lumile? Ii promise solemn lui Blecstar ca o sa-l ia la gradinita si va sta langa ea in banca sis es vor juca impreuna ca si acasa...
- Ce face fata?
- Ce sa faca? Se joaca acolo cu ale ei, bodogane intruna cu papusile, a ras mamia.
Fetita se infurie dar n-avea de gand sa protesteze. Nu le-ar fi marturisit in ruptul capului ca ea vorbea cu Blecstar pentru ca ei, cei mari, nu-l vedeau si ar fi crezut ca fetita e nebuna. Auzise si ea si pricepea bine cuvantul asta „nebun”. Stia ca oamenii care vorbesc singuri sunt nebuni si ca daca le-ar spune ca ea vorbea cu Blecstar ar fi si ea nebuna. Blecstar exista dar nu asa cum existau mamaia si tataie ci altfel, intr-un fel pe care oamenii mari nu-l puteau pricepe. Nu-l mai puteau pricepe. „ poate ca, gandea fetita, atunci cand ei erau mici, se jucau si ei cu Blecstar” . dar acum, cand erau mari nu le puteai aminti de el fara sa te creada nebun. Asa ca fetita tacea. Numai mami intelegea si ea se juca cu fetita de-a „Harry si Cooper”. Fetita era bineinteles Cooper si mami juca rolul prietenului acestuia, seriful Harry din Twin Peaks. Dar asta nu era important acum. Mai important era sa-si puna jucariile in ordine (o ordine pe care oamenii mari n-o puteau intelege si o stricau mereu) si sa-si stearga lacrimile, indoiala si furia pentru ca trebuia sa fie o fetita buna cand mergea la mami la servici.
In fiecare zi, dupa ce tataie se intorcea de la piata, fetita se imbraca frumos, mamaia ii lega o funda lata in par si pleca cu tataie pe porbagajul bicicletei.
Tataie, de cand si-l amintea ea , mergea pe bicicleta si niciodata nu si l-ar fi inchipuit fara bicicleta si acea bicicleta era albastra si era „de dama”. Fetita pricepea bine diferenta dintre o bicicleta de dama si una barbateasca asa cum pricepea ea bine multe alte lucruri. Dupa cum spuneau toti, fetita era desteapta si asta o credea si ea pe deplin. Nu si-ar fi imaginat niciodata o scena ca aceea de adineauri din oglinda in care ea sa se intrebe daca era intradevar desteapta. De asta era sigura isi propuse pe loc sa nu permita nimanui niciodata sa se indoiasca de asta. Auzise undeva ca e mai important sa fi bun si destept decat sa fi frumos. Sau poate ca o stiuse din totdeauna- erau anumite lucruri (din ce in ce mai multe) pe care pur si simplu le STIA fara sa i le fi explicat cineva vreodata. Cum era de exmplu faptul ca in afara de Mos Craciun si Zana cea Buna nici un alt personaj evocat de adulti (Mos Niculae, Iepurasul de Pasti, Alba ca Zapada, Fat-Frumos si toata liota de pitici si balauri) nu existau. Nu intelegea pe deplin de ce in ventau oamenii mari atatea chestii cu care incercau apoi sa pacaleasca copiii. Totusi cele cateva volume de „Povesti Nemuritoare” o amuzau nespus desi nu-si inchipuise niciodata ca Ileana Cosanzeana, Statu-Palma-Barba-Cot sau Harap-Alb ar putea exista intr-adevar. Cat despre Mos Niculae si Iepurasul de Pasti intelegea bine ca erau doar pretexte de a primi dulciuri sau jucarii si de aceea nu le contestase niciodata existenta. E frumos sa primesti cadouri si la fel de frumos sa le „construiesti”pentru pentru cei mari. Se interesase mereu de zile de nastere si de sarbatori si gasea o placere nespusa in a desena felicitari pentru mami, tati, mamaia sau tataie.
De Craciun nimeni insa nu se astepta sa primeasca ceva de la fetita. Pentru ca de Craciun era ziua ei. Da, de Craciun se nascuse fetita si era mai important decat ea atunci. Până şi Moş Craciun ştia ca de Craciun era ziua fetitei si pentru asta venea personal in fiecare an. Ca sa fim sinceri fetita nu prea il agreea pe barbosul asta ingamfat care venea si ii cerea sa spuna poezii si caree de fiecare data, invitat la un pahar de vin, se repezea la paharul lui tati. Nu numai o data trebuise fetita sa ii faca observatie si se suparase pe omul asta care in fond nu era decat un strain si venea la ea numai cand tati era plecat la baie. Daca ar fi fost tati acolo l-ar fi gonit desigur pe mosneagul asta obraznic dar in nici un an nu se nimerisera unul langa altul. Foarte, foarte ciudat! Totusi Mosuletul asta avea si niste parti bune pentru ca nu stiu cum reusea in fiecare an sa aduca cadouri frumoase pentru fetita desi ea nu-i scrisese niciodata. Nu pentru ca n-ar fi stiut sa scrie – fetita stia sa scrie de multa vreme desi nu era inca la gradinita- ci pentru ca nu stia ce ar putea sa-i spuna si ce sa-l roage. In fond ea niciodata nu-si dorea nimic. Nu cerea nimic nici daca o intrebai nu spunea ce isi doreste din raftul magazinului. Invatase fara sa-i spuna nimeni ca nu e frumos sa ceri si sa bati din picioare pentru ca s-ar putea ca mami, tati sau tataie sa n-aiba bani sa-i cumpere ce ar fi cerut ea si isi inchipuia ,fara sa i se fi intamplat vreodata, cat de rusine i-ar fi ei si cat i-ar intrista pe ei. De aceea nu cerea nimic nici de la Mos Craciun; pentru ca pana la urma nu era nici el mai mult decat un mosneag cu o pensie foarte probabil mica si de unde sa cumpere si el atatea cadouri la mii de copii? Fetita nu primea papusi sau alte jucarii pentru fetite ci cuburi de construit , jocuri ciudate pe care multi copii nu le-ar fi inteles, carti de joc, puzzle-uri sau scrabble. Ce si-ar fi dorit ea insa era o minge, nu o bicicleta, nu o papusa ci o minge asa cum vazuse ca au baietii de la bloc. Dar n-a cerut-o niciodata...

Episodul 2 - Lucruri frumose

Fetita nu vrea să ştie că mamaia ei e bătrână. Se supără, bate din picioare, tipă si plânge când o aude spunând cuiva că a imbătranit. Cum pot oamenii aştia sa fie aşa de rai? Fetita ştie ca oamenii bătrâni mor aşa cum s-a întâmplat cu baba Florica. Dar baba Florica era baba iar mamaia ei se supară daca o faci baba. Pentru fiecare dintre primele zile ale lui Martie se alege cate o baba şi, spune lumea, ar trebui ca vremea din acele zile sa se schimbe după firea fiecărei babe. Dar mamaia se supăra daca o „pui baba” deci mamaia nu e bătrâna. N-are nici parul de tot alb, nici nu poarta batic sau baston. Mamaia e mamaia şi atât. Ea ştie ca mamaia o sa fie mereu aici in vreme ce mamaia ii spune ca după ce moare o sa-i lase ei apartamentul. Şi fetita fuge in dormitor şi plânge. Ea nu vrea apartamentul, ea nu vrea sa moara mamaia!
Dormitorul e roz. Lângă fereastra, in dreapta e toaleta cu oglinda. Fetita se izbeşte de masuta de lângă uşa. O doare piciorul şi urla şi mai tare. Se supara in aşa hal incat se lupta cu scaunul de doua ori cat ea si il propteşte in usa. Sa nu mai intre nimeni niciodata aici. O sa creasca singura inchisa aici si cand se v aface mare, la 25 de ani cand va fi ea studenta la medicina si maritata cu Dale Cooper din serialul Twin Peaks de la televizor.... ei bine, de-abia atunci va mai iesi de aici!
Mamaia bate la usa. Fetita racneste cum nu credea ca poate racni vreodata: „Lasa-ma in pace!!!” . Mamaia pleaca plangand in bucatarie. Nici ea n-ar fi crezut ca fetita poate racni asa...
Cutia cu jucarii este rasturnata pe podea. Bucati de jucarii vechi, dopuri si tuburi goale de medicamente. („Mamaie, cand termini o cutie de medicamente mi-o dai mie sa mă joc cu ea?”). toate au sens si ea stie ce e cu fiecare. In ele prepara leacuri pentru tot spitalul ei imaginar si Blecstar ii vine in ajutor. Si pe el tot la televizor l-a văzut, la desenele de la ora sapte seara. Dar cu el nu se poate marita pentru ca la televizor el o iubeşte pe Mora si inplus e prea ocupat sa apere Copacul Segar. In jocul ei frumos Blecstar e fratele ei obtinut pin cine stie ce minune si asa va ramane multa vreme. Ea vorbeste cu Blecstar si ii explica jocul... Jocul? Care joc? Nimic nu e joc! Papusa Bobica s-a imbolnavit si trebuie vindecata . Mobilizare generala! Se aduce camionul cu remorca verde pentru a transporta pacientul la spitalul care e hat departe, tocmai in capătul celalalt al camerei, in toaleta, sub oglinda.
-Vezi tu,ii spune ea lui Blecstar, daca Panda ar fi aici Bobica ar fi vindecata imediat dar el a ramas „dincolo”... e nevoie de masuri speciale.
Panda e cel mai mare doctor. Are blanita gri iar labutele si boticul albe. Ochisorii lui sunt doi nasturi stralucitori. Ea il are demult, de la Tanti Ema, matusa lui Mami. Fetitei i-a placut iar matusa i l-a oferit. Nu ca fetita ar iubi-o prea mult pe matusa sau matusa pe fetita... de altfel de atunci nici nu s-au mai vazut si fetita nici nu si-ar mai aduce aminte cum arata matusa. Dar Panda are el ceva aparte care a cucerit-o si o face sa nu se mai desparta de el. Faptul ca el a ramas acum „dincolo” e un accident care poate avea consecinte dezastruoase pentru papusa Bobica. Nici catelul de plus cu urechile lungi si nici elefantul de cauciuc nu sunt doctori destul de priceputi ca sa vindece pacientul. In lipsa tratamentelor rapide si sigure ale lui Panda, papusa va fi nevoita sa faca injectii, iar fetita insasi i le va face. Cand e vorba de cazuri speciale ea nu are incredere in nici un alt doctor decat Panda si cu atat mai putin in elefantul de cauciuc care piuie si, fie vorba intre noi, pare cam arogant cu trompa aia a lui pe care si-o tine toata ziua pe sus. Asadar, pacientul este incarcat in remorca si transportat cu viteza spre toaleta.
Atunci pentru prima data fetita se opri sa priveasca in oglinda. Pana atunci o tratase ca pe orice alta piesa de mobilier- poate numai cu putin mai interesanta prin miracolul asta al ei care o facea sa inchida in cutia ei de sticla o camera aidoma cu a fetitei. Numai ca, abia azi, fetita vazu ca in oglinda mai e o fetita la fel ca ea, dar de-a-ndoaselea. Asta o vedea si ea chip ca nu pricepea bine ce era stanga si ce era dreapta ca sa priceapa si minunea ca erau inversate. Si tot pentru prima data se minuna si statu mult cu ochii pironiti in oglinda. Stia inca de multa vreme ca nu alta ci tot ea era in oglinda, dar niciodata nu-i pasase prea mult si nici nu se intrebase de ce mamaia se zgaieste atata la ea inainte sa plece. „ Ce faci, mamaie?” intrebase ea odata curioasa. Mamaia rasese, turtise o lacrima la un colt de ochi si raspunsese: „Ma fac frumoasa, mamaie!”. Suna ciudat glasul mamaii atunci si fetitei i se parea ciudat si strain la fel cum suna ciudat glasul oamenilor „pe englezeste” la televizor. Daca ar fi fost o tara mai mare ar fi priceput limba asta straina... Era resemnare pe de o parte. Mamaia vedea zbarciturile si firele de par alb si nu si le recunostea. Cum si de unde aparusera, nu-si amintea dar TREBUIA sa se obisnuiasca cu ele... Si mai era si o sfasietoare parere de rau pentru ca mamaia STIA ca va veni o vreme cand si fetita se va zgai asa la oglinda, si va INTELEGE si atunci si pentru ea nevinovatia asta se va fi pierdut...
Dar fetita nu intelesese toate acestea. Nu invatase inca sa priceapa asa glaiuri straine care in loc de vorbe, razbesc prin lacrimi strivite in coltul ochiului si prin zambete din acestea ciudate. Tot ce-si amintea ea de atunci era ca mamaia ii zisese ca se facea frumoasa. Sa fi insemnat asta oare ca mamaia nu era frumoasa? Atunci inseamna ca erau lucruri frumoase si lucruri care nu erau frumoase si, undeva mai la o parte, lucruri urate. Pana atunci le luase toate ca atare. Pisoii si cateii erau frumosi, florile erau frumoase, Panda era frumos, fetita era frumoasa. Urat era sa o superi pe mamaia, sa nu mananci tot la masa, sa fi rea cu copiii de la bloc- si toate erau asa si nu puteau fi altfel pentru ca asa spuneau mami si tati, mamaia si tataie, vecinii si rudele. Dar marea revelatie era ca EXISTAU lucruri frumoase si lucruri care nu erau frumoase si pentru prima data ii trecu prin cap ca s-ar putea ca oamenii astia pe care nu avusese nici un motiv sa nu-i creada pana atunci, sa se insele totusi. Fara sa se dezlipeasca de oglinda, fetita auzi intrebarea prabusindu-se ca din neant asupra ei: „ Sunt frumoasa?”. Pe cine sa intrebi si cui sa ceri socoteala? Era mai mult ca sigura ca nici mamaia, nici tataie, nici mami sau tati nu era de incredere in asemenea chestiuni delicate. Daca ar fi stiut cuvantul „subiectivitate”, li l-ar fi aruncat fara mila in fata inca de pe atunci, asa cum avea sa faca de zeci de ori mult mai tarziu.
Si de atunci s-au schimbat si zambetul ei n-a mai fost niciodata dezinteresat ci dresat sa placa. Vartejul o prinsese pe fetita si nu avea sa-i mai dea drumul niciodata. Pentru ea incepea chinul, munca de o viata, straduinta de a placea dar mai ales de a nu displacea celor din jur.