Wednesday 30 March 2011

Arsuri

Cine îşi mai aminteşte procedura în caz de arsuri de gradul întâi??
Oricât de mult îmi place ficatul prăjit, continui să cred că e o mâncare prea periculoasă şi că aşa ceva nu trebuie încercat acasă, fără supraveghere parentală sau măcar trusă de prim ajutor.
Şi totuşi m-a pus gaia să cumpăr ficat. În timp ce mă îndreptam spre casa de marcat încercam să-mi dau seama de ce n-am mai făcut eu demult ficat, că doar îmi place destul de mult. Cum am ajuns acasă şi am pus punga pe masă gata să mă apuc de treabă, mi-am amintit.
Pentru că sare, mama lui de legionar, e cea mai agresivă mâncare din câte cunosc!

Acum am terminat, l-am prăjit pe el şi pe mama lui, şi mă pregătesc cu satisfacţie să îl mănânc.
Şi îmi ling rănile, am băşici pe două degete de la mâna stângă x-(

No comments:

Post a Comment