Fetiţa are un inel nou. Un inel de la Ea. Pentru că din nou există o Ea. Asta nu se întâmplă prea des. Prea puţine femei trec de linia de apărare. Şi ca să ajungă la Fetiţă trebuie să treacă prin tranşee şi focuri de artilerie. Cine scapă, stays there for good. Inelul e măricel şi are chip. Ca un omuleţ chinuit încremenit pe vecie, ca un cavaler care a văzut Gorgona. Fetiţa-Gorgonă, asta e ceva nou. Îmi plac inelele mari şi ciudate. Se gândea la asta azi în staţia de tramvai şi parcă o auzea pe Mamaia: '' E prea mare, grosolan aşa, ca un ghiul. Lasa ca îţi ia Mamaia unul frumos, aşa finuţ cu o pietricică ceva.'' Pentru că Mamaia nu ştie că acum inelele alea se oferă mai mult la logodnă şi pentru că Mamaia o crede pe Fetiţă draguţă şi fragilă şi elegantă şi finuţă şi delicată ca o mimoză. O vede jucându-se de-a damsel in distress şi îşi închipuie că o să îşi caute un bărbat ca un cavaler, draguţ şi politicos şi la fel de elegant şi finuţ la fel ca Fetiţa. Dar Mamaia habar n-are de unde vine Fetiţa şi prin ce a trecut ca să ajungă aici. Şi asta e cel puţin ciudat, pentru că Mamaia a crescut-o pe Fetiţă aşa cum e ea acum. De-a dreptul ciudat...

- Să nu te încrezi în femei că femeile sunt parşive.
- Să nu te încrezi în bărbaţi, că bărbaţii vor să profite de tine.
- Nu contează frumuseţea, contează să fii isteaţă şi cinstită.
- Să ai banii tai.
- Trebuie să ştii să te descurci singură că noi n-o să fim mereu aici.
- Întotdeauna trebuie să ai ultimul cuvânt
- Învaţă ca să scapi de aici

În ultima vreme, Mamaia se uită la Fetiţă cu groază. Asta i-a spus şi asta a învaţat-o ca să îi fie bine, dar asta nu prea e Fetiţa ei, asta e un monstru.
O fiinţă uriaşă şi puternică care mai degraba mută munţi decât să dea cu mătura, care iese în oraş în blugi şi refuză să poarte poşete. Care face mâncare de plăcere şi numai când are chef. Care refuză să-l pună pe El să se bărbierească sau s-o ia de nevastă. Care e fericită deşi n-are nici bani, nici casă, nici planuri precise de viitor. (Dar aici, zice Mamaia, e mai mult vina guvernului). Care în principiu e fericită deşi n-are motive să fie, pentru că femeile nu sunt fericite, în principiu. Care ştie sa repare singură multe chestii din casă şi căreia nu-i e frică să meargă singură cu trenul noaptea. Care, în ciuda avertismentelor, are din când în când încredere în oameni. Şi mai grav, care vorbeşte cu străinii.
O Fetiţă-gigant care n-are nevoie de nici un bărbat dar îi place să îi aibă şi să facă dragoste cu ei (altă chestie care o oripilează în special pe Mamaia). O Fetiţă care nu mai vine plângând acasă când îşi juleşte genunchii ci îşi lipeşte rănile cu scoci şi merge mai departe prin ţărână.
O Fetiţă mai bărbată decât ar fi dorit Mamaia vreodată.

Şi acum e complet inutil să încerce să o mai dea înapoi sau să-i dea sfaturi.
Mamaia nu mai zice nimic. Cel puţin e sigură că Fetiţa o să supravieţuiască, come what may, Fetiţa şi libărcile.
Acum, când Fetiţa o vede pe Mamaia, Mamaia nu mai zice decât:

- Să fii cuminte!