Şi colac peste pupăză, mă prinsesem de vreo săptămână şi un pic că e ceva în neregulă cu Musette şi după ceva panică şi îngrijorare m-am prins că acel ceva e o burtică plină de pisoi. Şi mă simţeam ca o mamă de adolescentă cu burta la gură. Sau mai rău, mă simţeam eu ca o adolescentă cu burta la gură, de parcă eu căram o sarcină nedorită după mine, de parcă eu urma să am pisoi. Adică copii. Adică - mă rog, pisoi.
O mie şi una de întrebări şi de probleme. Ce fac eu cu încă o pisică? Dacă se întâmplă ceva cu Musette, dacă o să aibă probleme? Cum o să reacţioneze celelate pisici? Dacă atacă puii? Dacă îi omoară? Cum le spun prietenilor şi lui tata? Ce-o să zică? Or să mă certe? Exact cum spuneam, de parcă eu am rămas cu burta la gură, nu pisica.
Şi în plus, scrisoare de la bancă, scrisoare de la Vodafone, chiria se plăteşte peste o săptămână, nu mai am ţigăăăărrrrrrrriiiii, iar majoritatea copiilor sunt încă în vacanţă iar veniturile mele sunt ciuntite serios de treaba asta.
Şi până la urmă, în mijlocul tuturor calculelor şi stratagemelor pe care le mă străduiam să le scornesc ca să mă scot cumva la liman, fix acum două săptămâni, pe vremea asta, pe Musette o apucă chinurile facerii şi îmi toarnă PATRU pisici în plus. Despre cum a fost asta, altă dată, că merită o pagină separată. Dar deocamdată doar despre panica ce m-a cuprins după.
Şi pe lângă toată panica mea, adaug-o şi pe cea a prietenilor şi a lui tata care după şocul iniţial ajungeau repede la capătul calcului şi exclamau: ŞAPTE! Tu ai acum ŞAPTE pisici!
Şi cu gândul ăsta m-am târât în astea două săptămâni, asta printre toate celelalte chestii urgente şi importante care trăgeau de mine în toate părţile. Şi da, ştiu că sunt o mie şi unul de lucruri mult mai grave decât să ai şapte pisici dintre care patru nici nu pot fi numite pisici nici acum, două săptămâni mai târziu, cel mult şobolani cu plămâni puternici. Dar pentru mine a fost picătura. Ştii tu care, aia care umple paharul şi dă pe lângă. Paiul ăla din engleză, care rupe spinarea cămilei.
Că m-a făcut mototol realitatea asta nouă aşa că am intrat pe pilot automat, că asta mă salvează de obicei.
Am mers la toate meditaţiile pe care le mai aveam, am venit acasă, am hrănit pisicii, m-am hrănit pe mine, am supravieţuit cumva. Am dormit vreo trei zile şi pe urmă m-am speriat un pic.
Da, da, toată lumea îmi zice că e bine că mă odihnesc dar eu nu dorm să mă odihnesc, dorm ca să nu gândesc. Mă uit la un serial cretin şi desenez copăcei. Mă păcălesc că am un plan.
Până duminică seara când am ieşit în parc pe la 9 seara, după o furtună cu ploaie şi grindină. Şi am înviat un pic. Ieri am pus laba pe tastatură şi am produs un articol deşi mi-era greu să cred că o să reuşesc, că doar mai începusem acelaşi articol de vreo 5 ori până acum. Dar l-am dat gata la 3 dimineaţa şi azi am fost iar la copii şi am avut o zi plină şi mi-am amintit ce am de făcut - de învăţat, de scris, de citit, de desenat, de crescut pisici, de trăit fie ploaie, fie vânt.
O să mă mut, poate, curând. O să cresc pisoii şi o să le găsesc căsuţe, poate. O să fiu femeia nebună cu şi mai multe pisici. Dar o să trăiesc. Şi de data asta.
Day 49 - parcă acolo rămăsem, nu? Compot de lychee pentru prima dată în viaţă :)
...fie ploaie, fie vant.
ReplyDelete