Bătăuşul cartierului avea trei ani
pe vremea când eu aveam treişpe
şi ani de zile mi-a fost frică de unghiile lui netăiate
care mi se înfipseseră o dată în păr
după ce, doar cu o clipă înainte, îmi dăduse dreptate.
Îmi plăcea să visez de pe atunci
că lumea e în principiu raţională
că dacă-i explic
de ce nu e frumos să chinuie broasca
o să-i pară rău.
Credeam cu infatuare
că un discurs bine făcut poate produce schimbare.
Dar, după o clipă de graţie
în care m-a ascultat fremătând,
mi s-a repezit în coamă cu ghearele
şi a început să-mi smulgă ideile din cap
smoc cu smoc
cu furie de animal sălbatic rănit.
Aseară mă uitam la poze pe net
Liceul meu are şi el o pagină, desigur
Şi erau poze de la Balul Bobocilor
Şi am văzut că sunt atât de bătrână
încât nu mai cunosc pe nimeni de acolo
şi poate că aşa e mai bine
când dintr-o dată, într-o poză de grup,
îmi sare mutra copilului ăsta în faţă
tot cu falca pătrată, cu mâinile groase şi mici
ca un bătăuş,
dar poartă cămaşă
şi un ecuson care zice
că e în echipa de organizare
deci are optişpe ani
şi înţepenesc proastă pe scaun
pentru că nu mă aşteptam să mai existe
Pentru că nu mă aşteptam să ajungă bărbat
pe când eu,
stau aici butonând
ajustând realitatea din pix
şi încerc să schimb lumea cu un discurs bine făcut
în timp ce lumea planează deasupra mea
ca vulturii pleşuvi şi din când în când
îmi smulge ideile din cap
smoc cu smoc.
No comments:
Post a Comment