Thursday 6 March 2014

DAY 2 - pentru că m-am făcut mare

Azi nu am poze, şi da, ştiu că sunt 2 postări din 6 martie. Asta de acum e pentru azi, 6 martie. Cea de mai jos era valabilă pentru miercuri.

Nu am imagini pentru că nu era locul potrivit. M-am trezit azi năucă de parcă am băut sau am plâns toată noaptea deşi nu am făcut niciunul dintre aceste lucruri. Şi m-am îmbrăcat ca de obicei, cu fusta mea gri şi ciorapii mei coloraţi şi bocancii mei complet neeleganţi. Aveam un smoc de păr răsucit ca un tirbuşon, fix în frunte, care n-ar fi stat nici lipit cu superglue. Dar m-am dus la prima meditaţie şi mi-am făcut treaba.

Am fost într-o ceainărie şi am băut ceai cu mirodenii şi am luat o foarte gustoasă quiche cu spanac ca brunch şi am fost fericită.
Apoi am fost într-un birou de avocat şi m-am ocupat de lucruri serioase, de oameni mari. Şi când am plecat de acolo, prin băltoace, prin ploaia îngheţată, am crescut brusc. M-am făcut mare. Şi a fost frumos.

Pe urmă am intrat în MacDonalds la budă, să-mi ridic ciorapii că mi se lăsaseră în vine. Mai târziu am ajutat un copil să-şi scrie prima povestire SF şi am râs. Pentru că sunt ceea ce sunt şi mi-e bine.

No comments:

Post a Comment