Fetiţa este, în general, cuminte.
Mamaia spune că copiii cuminţi sunt ăia care rămân acolo unde îi laşi, care nu pleacă de acasă să caute leagăne în alt cartier, care nu se pierd de părinţi, care nu se urcă în copaci, care nu se dau jos din pat după ora de culcare. Aşa că, într-adevăr, Fetiţa este, în general, cuminte. Şi asta nu pentru că doamne-fereşte i-ar lipsi drăcuşorul ăla împieliţat care îi pune pe copii să-şi rupă genunchii, ci pentru că, mai mult decât pe drăcuşor, Fetiţa îi iubeşte pe Mami pe Tati pe Mamaia şi Tataie şi ar face orice ca să nu-i vadă vreodată supăraţi din cauza ei.
Aşa că Fetiţa mănâncă mereu tot din farfurie şi o ajută pe Mami la bucătărie şi pe Tati când se apucă de desfăcut şuruburi prin casă. Aşa că lui Mami şi Tati nu le este frică să plece cu Fetiţa în parc, la peşte la Urlui, la pădure, la mamaia Leana sau în concediu la mare, pentru că Fetiţa este cuminte, nu face nebunii, nu se murdăreşte şi mai ales nu pleacă niciodată de lângă ei. Celor mari le este mereu frică să nu le plece copiii de parcă n-ar ştii că copiii îşi pot purta singuri de grijă şi oricum se întorc mereu acasă, că oricum, şi dacă pleacă, copiii nu sunt niciodată singuri, că şi Fetiţa dacă ar pleca vreodată, n-ar face nici un pas fără Zâna Bună, Îngeraş şi mai ales fără Blecstar.
Dar, de obicei, cel mai bine e să nu vorbeşti cu Mami şi cu Tati despre Blecstar şi Zâna Bună pentru că se uită cruciş şi zâmbesc cu multă înţelegere, asta dacă nu aruncă şi faza cu "E şi ea mică, mă...".
Şi pentru că Fetiţa e în general cuminte, Mami şi Tati au plecat cu ea la mare. Şi la mare este multă mare şi mult nisip şi mulţi copii, inclusiv vreo jumătate de duzină de verişori o ţâră mai mari decât Fetiţa. Şi pentru că Fetiţa e mică iar Mami şi Tati sunt tineri şi au multă răbdare, toate mătuşile au trecut verişorii pe numele lor, aşa că Mami şi Tati se duc mereu la plajă cu o droaie de copii despuiaţi după ei, deşi doar Fetiţa e a lor. Fetiţa e prea mică pentru a încăpea în vreun costum de baie fără să dispară cu totul în el aşa că Mami şi Tati au dispus în unanimitate să nu îi cumpere nici unul anul acesta. Aşa că Fetiţa face baie şi plajă aşa cum a venit pe lume, şi ce bine mai este !
Într-o zi, gloata de verişori s-a apucat să facă o fântână lângă cearşaf. Fântână înseamnă o groapă în nisip, un pic mai mare decât pumnul celui mai mare dintre copii în care, prin mijloace dintre cele mai neconvenţionale, se toarnă apă adusă din mare. De data asta verişorii, mai mari şi mai şmecheri, după ce s-au uitat o clipă unul la altul, au decis că cea mai bună persoană care să aducă apă din mare era chiar Fetiţa. După ce s-au uitat repede de jur împrejur, au găsit şi recipientul ideal pentru această operaţiune delicată şi au echipat-o pe Fetiţă cu o linguriţă de îngheţată.
Acum, înainte de toate, trebuie amintit că pe vremea aceea, linguriţele de îngheţată semănau cu multe unelte de grădinărit, dar nu şi cu linguriţele. Şi asta pentru că, în afară de coada ridicol de scurtă şi de subţire, căuşul în sine, care la o linguriţă normală poate-poate ar fi ţinut 4-5 picături de apă, era, la o linguriţă de îngheţată post-comunistă, inexistent. Linguriţa era un fel de spatulă minusculă care nu ar fi putut servi la nimic altceva pe lumea asta în afară de mâncat îngheţată, şi asta numai dacă nu se topea, darămite la cărat apă ca să umpli o fântână care, oricât de anemică, tot înghiţea vreo jumătate de litru de apă.
Dar asta nu era lesne de priceput pentru Fetiţă şi cu atât mai puţin pentru verişori, deşi mai mari şi mai şmecheri, care o trimiseseră în bună credinţă la mare să care apă cu linguriţa de îngheţată şi se aşezaseră comod pe cearşaf. Iar Fetiţa, mereu dornică să ajute, plecă fuga la mare cu gândul la fântâna grozavă pe care or s-o facă ei, de-o să vină toată plaja să ia apă din ea. Şi plecă împleticindu-se şi împiedicându-se pentru că Mami, prevăzătoare să nu se frigă copilul de la radiaţiile solare, aruncase pe Fetiţă un tricou de-al ei, care îi venea ca o rochie deșelată, astfel încât Fetiţa arăta ca un pui de ţigan.
La puţin timp după asta, Mami aruncă o privire spre cearşaful cu copii şi văzu că parcă se împuţinaseră de la ultima numărătoare aşa că reluă gestiunea: Auriţa şi Mihăiţă, Alinuţa, Adişor. Sunt toţi. Şi totuşi cearşaful pare mai gol. Fetiţa! Nu era Fetiţa! Unde e Fetiţa? La mare. Cum la mare? La mare, să ia apă, trăncăne patru copii odată. Să ia apă?!
Tati şi Mami încep să alerge pe plajă încercând să găsească un singur copil despuiat printre alte câteva sute. Şi Tati tremură de nervi şi de oftică, cum de s-a putut întâmpla aşa ceva că doar era lângă noi şi cum naiba am ajuns noi să stăm după cinci şase copii când noi avem doar unul. Mami nu se gândeşte la nimic. Ea caută caută caută un copil despuiat printre alte câteva sute de funduleţe rozalii. Dar numai unul dintre toţi copii arată a ţigănuş în tricoul prea mare pentru el. Şi până la urmă, după ce trece panica şi toate gândurile despre mare, valuri şi lume rea, Mami şi Tati îşi amintesc de tricoul cu dungi şi o văd pe Fetiţă cum se întoarce împiedicându-se în el, triumfătoare, cu o picătură de apă pe linguriţa de îngheţată.
Unde ai fost tu, mami? Să iau apă din mare. Să iei apă, mami? Cu ce să iei tu apă? Cu linguriţa. Cu linguriţa? Bine, mami, cu linguriţa, e bine.
Şi nimeni nu mai judecă a cui a fost vina şi nici nu explică de ce o linguriţă de apă nu umple fântâna. Mami s-a apucat să mărească fântâna şi Tati aduce apă din mare cu o găletuşă de plastic galben.
No comments:
Post a Comment