Iubeşte. Iubeşte, zice tata, adunându-se din ţărână, în mână cu o jumătate de inimă zdrelită şi insistă: Nu contează dacă ţi-o iei în bot. Iubeşte de tot sau nu mai iubi deloc.
Şi mă duc - mă duc la unul, la altul, îmi ţin bine iubirile pe lângă mine, gata să le arunc în oricine pare suficient de curat. Sau inteligent sau interesant. Pentru că nu e niciodată la fel. Unii au fost înalţi, alţii scunzi, alţii cam slăbuţi cu capul de fel. Şi în felul meu, pe toţi cei pe care i-am avut dar mai ales pe cei pe care doar i-am vrut, i-am iubit, aşa cum ştiu eu, infinit. Şi infinitatea asta a durat uneori câţiva ani sau numai o seară şi e al dracului de greu când se subţiează şi începe să doară. Pentru că o vreme, atât cât mă ţine, iubirea e o perdea groasă între lume şi mine şi în spatele ei pot trăi aşa cum vreau eu, ca un mic dumnezeu comandând realitatea în orice direcţie şi fără nicio intenţie de modestie, se ştie că atunci când iubesc mut muntele şi marea şi norii şi dau neaşteptate nuanţe culorii iubirii, care între noi fie vorba, nu e deloc gri cum a zis deşteapta aia în carte. Ce vrea ea e departe de ceea ce ştiu eu de iubire, şi pot spune cu mâna pe inimă că am citit cartea, am degustat-o ca o nevastă plictisită şi am trecut mai departe, să iubesc cum ştiu eu, fără speranţă dar pur, mult mai pur decât las să se vadă. Dar la mine puritatea nu se vede, nu e doar o faţadă, e ceva care se poate găsi şi în ţigarea de după şi mai ales în momentul ăla întâi de la început, când ţi s-a cutremurat pentru prima dată tot corpul doar pentru că ţi-ai adus aminte de el sau de ea sau aşa ceva.
Şi nu mă las, deşi ştiu că din multe iubiri va trebui să mă car şi că nici măcar o dată nu am scăpat de iubire fără vânătăi şi fără să mă jelesc măcar un pic sau fără să scriu un mini roman mâncând apoi câteva săptămâni numai supă la plic, fără să rămân blocată o vreme în tot soiul de întrebări şi dileme - s-o fi dus dracu pentru că nu am spălat atunci vasele, l-or fi durut oasele?
Că şi asta e ceva ce am înţeles mai demult. Că e posibil cumva ca eu să iubesc prea mult. Şi că asta apasă, frânge spinări, e o chestie serioasă. Dar nu reuşesc cumva să-mi dozez efortul. La mine e pachetul cu totul. Nu pot să mă ascund o vreme şi să mă prefac că sunt altfel decât sunt, ca să nu te sperii, ca să nu fugi, ca să nu simţi că mă duc ca avalanşa şi am să distrug totul în cale, toată realitatea ta atent construită, fortul tău prin care agale te plimbi ca un rege al junglei ce eşti. Glumeşti? Crezi că mie mi-ar conveni să vină cineva şi să-şi bage picioarele în tot ceea ce am clădit eu cu atâta migală, fortăreaţa mea de hârtie şi pe undeva digitala?Crezi că eu vreau să devin o nevastă cuminte? Crezi că vreau să te fac din cuvinte?
Nu dragul meu, vreau să fiu a ta, acum, mâine poate, o vreme. Cât, naiba ştie, cât o să ne ţină, dar vremea asta, nu am să mi te dau cu pipeta. Mă iei cu tot cu valijoarele cu iubiri ratate, cu litierele de pisici, cu poeziile, cu desenele amuzante şi lecţiile de moralitate servite oricând şi oriunde. Dragul meu, eu o vreme am să fiu a ta. Şi vremea asta s-ar putea să nu dureze mai mult de o noapte. Dracu ştie dacă după atâta vreme şi mai ales după atâtea conversaţii ratate va mai fi posibil să mi se mai scoale când te văd. Dar asta îmi dă dreptul să-ţi scriu că te vreau şi să te întreb ce mai faci, fără să stai să te gândeşti care e agenda mea ascunsă, dacă am să te aştept cu o verighetă în noptieră şi cu un alai de nuntaşi după colţ. Nu înseamnă că mă aştept să ne plănuim vacanţele împreună pe 5 ani de acum înainte.
Nu ştiu ce înseamnă noţiunile tale de repede. Nu ştiu ce va fi mai târziu. Nu ştiu dacă data viitoare am să mai fiu ceea ce crezi tu că aş putea fi. Nu m-am gândit pe 10 ani de acum înainte unde se duce toată povestea asta şi dacă e cazul să mă mişc mai încet ca să ajung tot acolo. Eu nu ştiu decât de acum. Acum, azi, îmi eşti drag şi insist să ştiu că exişti şi să ştii tu că mi-e al dracului de dor de zâmbetul tău strâmb şi de conversaţiile absolut fără rost despre vreme şi de alte câteva lucruri pe care nu am să le pun încă pe blog.
Şi mi-e frică de un singur lucru acum, că după tot ce ai dat şi tot ce ai luat înapoi s-ar putea ca inima mea să nu te mai vrea mai deloc.
