Numele tău se scrie cel mai frumos cu cerneală roşie şi, o dată scris, nici nu mai e al tău. E doar o etichetă, o imagine, un semn, o idee. Nu-ţi mai aparţine şi nu te mai include.
Aşa că pot să vorbesc mult şi bine despre [insert name here] şi nu va fi vorba de tine.
Şi am zile ca cea de azi, multe zile ca asta de azi, ziua de după, în care stau şi mă uit lung la tine şi tu nu eşti Tu. Tu nu eşti şi n-ai fost niciodată [insert name here].
Şi mai ales, nu eşti ce-mi trebuie mie.
Pentru că măcar cu atâta m-am ales după toată tevatura cu Celălalt, cu o listă clară de lucruri de care ştiu că am nevoie, fără de care nu pot fi fericită.
Şi [insert name here] le are şi le poate face pentru că, de ani de zile de când mă gândesc la [insert name here], el este perfect, imaculat, croit special pentru mine.
Dar tu nu eşti exact acelaşi lucru cu numele tău în cerneală roşie, numele tău în jurnalele vechi, numele tău la mine în piept, vorba poetului.
Am multe momente de luciditate în care îmi amintesc de ce te-am iubit înainte să te plac şi multe sunt pe lista aceea de lucruri de care am nevoie şi de care tu nu eşti în stare.
Am mai crescut o picătură de atunci încoace şi stiu că nu e sănătos să moedelezi iubirea după chipul şi asemănarea ta, pentru că alterează în esenţă identitatea celuilalt, transformă în monştrii oameni la care ai ţinut, că e posibil ca în schimbare să se piardă fix acele lucruri de care te-ai îndrăgostit.
Aşa că am să te las întreg, aşa dezlipit de numele tău cum eşti acum şi am să continui să te iubesc, din foarte multe motive greşite.
No comments:
Post a Comment