O zi stranie azi.
Am fost de dimineaţă la o meditaţie, am ajuns la timp, vremea era minunată, copilul receptiv şi iubitor. În pauza de prânz am mers în Herăstrău (după câtă vreme oare??). Soare, cald, primăvară, oameni frumoşi care se plimbă, aleargă, ies cu animăluţele. Mă aşez pe bancă să citesc. Un meltean cu haine elegante şi scumpe trece pe lângă mine cu o duduie dubios de portocalie la faţă, bând bere dintr-o cutie. Nene, la finanţele tale, nu puteai bea berea aia la o terasă? Trebuia să te plimbi în Armani cu Timişoreana în mână, prin parc? Şi ca să fie treaba treabă, aruncă doza goală fix în lac. Îmi suprim impulsul de a mă ridica de pe băncuţă să-l dau cu capul de un copac.
Plec peste o jumătate de capitol citind în continuare (da, pot citi din mers, nu, culmea, nu mă împiedic niciodată citind...). Ajung într-o zonă din Herăstrău un pic necunoscută. Pun Kindle-ul în rucsac să-mi caut drumul. Dau de o duduie care vine hotărâtă spre mine cu o măciulie în mână. După cameraman şi după faptul că scria B1 pe măciulie, mă prind că e reporteriţă. Nici una nici două, îmi înfige măciulia în faţă că cică ce cred eu despre faptul că primarul (îmi scapă care primar, de sector sau general) va cheltui 30.000 euro pentru un studiu de fezabilitate pentru construirea unor grupuri sanitare bla bla bla. Rămân un pic şocată. Unu: Habar nu am despre ce vorbeşte. Doi: Nu mi-e clar că vorbeşte cu mine, pentru că nici măcar nu mi-a zis bună ziua.
Aştept politicoasă să termine de îndrugat tâmpenii şi când tace aşteptând probabil reacţia mea indignată, îi dau bună ziua, că pe mine aşa m-a învăţat tata când eram mică şi o întreb politicos dacă nu cumva era cazul să mă întrebe înainte dacă vreau să vorbesc cu ea.
- Da, v-am luat pe nepregătite, dar totuşi, ce credeţi?
- Cred în continuare că trebuia să îmi cereţi permisiunea înainte de a mă filma.
- Dar cum vi se pare suma de 30 000 de euro?
- Domnişoară, cred că nu înţelegi. Nu ţi-am dat voie să mă întrebi nimic. Nu vreau să discut la televizor.
- Dar suma... primarul...
Realizez că duduia e cretină de-a dreptul şi îi mai spun o dată:
- Deci, eu nu sunt de acord să fiu filmată şi nu vreau să comentez nimic.
Plec gândindu-mă că în Orwell ar tăia bucata aia cu "nu sunt de acord" şi ar da-o aşa la televizor cu titlul "Cetăţenii nu sunt de acord cu cheltuielile". Plec cu impresia sâcâitoare că presa noastra nu e departe de Orwell şi mă hotărăsc să-l sun pe tata să se uite la B1 să nu apar naiba pe acolo cu cine ştie ce declaraţii.
Încă două meditaţii şi totul e minunat. Mai puţin faptul că nu ştiu exact ce e cu mine azi, dar reuşesc să-mi uit un caiet la un copil şi puloverul cu fular cu tot la celălalt copil. După pulover mă întorc. De caiet îmi dau seama prea târziu. O să-l iau miercuri.
Plec spre centru hotărâtă să merg la cinema să văd un documentar. Ajung să mă plimb prin centrul vechi după aproape un an... Înghit oraşul cu toate contrastele lui, terase şi baruri ca în afară pe lângă clădiri superbe care ameninţă să îţi cadă în cap. Bannere cu "The best beer in town" lângă bannere cu "Atenţie cade tencuiala". Nu cade tencuiala, cade toată istoria o dată cu ea. Cade tot Bucureştiul. Oameni tineri şi frumoşi care se duc la festivalul de documentare la care plecasem şi eu; tot aici, oameni duhnind a prost gust şi scuipând seminţe. Ăsta e oraşul meu adoptiv. E tragicomic. Mi se întoarce stomacul.
Mă hotărăsc să mă fac bine în singurul fel care ştiu că sigur că funcţionează de fiecare dată. Am ceva bani la mine şi asta ajută. Ajung într-un anticariat. Îmi umplu sacoşa cu cărţi. Merg la o terasă, cumpăr un sandwich şi un suc. Stau la masă, mănânc lent, citesc, las oraşul să curgă cum vrea el pe lângă mine. Nu mă poate atinge nimic.
