Daca îl cunoaşteţi...

... pe baiatul descris mai jos, mulţumiţi-i, vă rog!

La metrou, aproape 9 seara, mersesem iar o bucată de drum pe jos, ca să mai meditez un pic, ca să îmi obosesc sandalele şi să pot dormi în seara asta. N-am mers prea mult penru că sandalele mele chiar au obosit şi mi se cam desprindea talpa (după ce m-am împiedicat graţios de nişte pietroaie pe Magheru!) Am luat metroul de la Universitate şi am schimbat la Unirii, cu ideea cretină că pe aici trece toată lumea şi poate poate găsesc pe cineva interesant.
Eram cu Kindle-ul în mână, prieten fidel şi constant. Citesc Rushdie.
La Unirii, găsesc loc în metrou. Un avantaj al orei ăştia târzii e şi faptul că poţi să te bucuri de spaţiu la metrou şi pe stradă, că oamenii care circulă la ora asta nu se mai împing şi nu se mai grăbesc. Sunt altă specie decât cei de 8 dimineaţa sau 6 seara. Sunt oameni ca mine pentru care seara de-abia începe sau care au întârziat deja şi nu mai au de ce să se grăbească.

El a urcat tot la Unirii, cred, deşi e posibil să fi urcat la Timpuri Noi, pentru că eu una eram prinsă în cititul meu şi n-am observat decât târziu că era acolo. Pe aceeaşi banchetă cu mine, la câteva scaune distanţă, stătea tipul ăsta deşirat, într-un tricou verde, dacă îmi amintesc bine, şi ţinea o carte veche în mână, cu coperţi tari cartonate. Asta mi-a atras privirea, de fapt. Mi-a mirosit a carte cu pagini galbene şi am înghiţit în sec, ca un rechin care miroase sânge proaspăt. Am început să mă holbez discret pe sub ochelari să încerc să mă prind ce carte e. Am o fascinaţie deosebită pentru oamenii care citesc la metrou dar mereu mă strădui să aflu ce anume citesc ca să nu mă trezesc că am irosit admiraţie pe cineva care citeşte Sandra Brown sau Twilight (!).

Ceva similar, dar a lui arăta mult mai vintage şi părea mai citită
Detalii despre cum se fabrică, aici

Ei bine, nu am reuşit să aflu ce carte era pentru că de fapt, cartea îngălbenită cu coperţi cartonate era copertă  de Kindle!
Era într-adevăr o carte veche cu paginile lipite între ele iar în jumătate de carte săpase un culcuş pentru kindle. Mi-am amintit vag că mai văzusem ideea pe undeva  dar mi s-a părut totuşi o declaraţie de Kindle-love.
M-a emoţionat aşa cum pe alţii îi înmoaie să vadă mame cu copii sau bătrânele cu pisici.
Iubire pură şi necondiţionată pentru citit.

Când am coborât am trecut pe lângă el şi i-am spus că e o idee ingenioasă. Mai mult n-am fost în stare. A zâmbit şi a zis că e eficient şi ieftin, dar că deja şi l-a crăpat pe undeva.
"Da, zic, înţeleg, eu îl car într-un caiet în geantă... Şi mie mi l-a zgâriat pisica!  Spor la citit!"

Mi-a mulţumit şi eu am ieşit din metrou zâmbind.

Pe de altă parte, după cum discutam de curând cu nişte prieteni, ar trebui să îmi fac nişte stickere cu MULŢUMESC! pentru toţi oamenii ăştia frumoşi pe care îi găsesc în drumurile mele.
Stickere cu Îţi mulţumesc că citeşti o carte bună! sau Îţi mulţumesc că eşti tânăr! Îţi mulţumesc că iubeşti! Îţi mulţumesc că eşti verde! etc.