Trenuri fantoma

Iar in tren. E comfortabil de cald si de liniste dar e bezna. Oamenii simt nevoia sa vorbeasca in soapta cand e intuneric. De parca zgomotul ar putea viola intimitatea creata de bezna. E inca unul din zecile de trenuri fantoma cu care am mers. Trenurile astea dubioase ma duc acasa, dar de fiecare data am impresia ca drumul se poate sfarsi oriunde altundeva. De fiecare data mi se pare ca deraiaza, ca se indeparteaza de caile batute si face detururi nemaipomenite pana acasa. Calatoria nu e inca rutina, desi dupa atata timp ar fi trebuit sa devina. Nu are cum sa se intample asa ceva pentru ca, in continuare, trenurile astea sunt menajerii minunate, cu animale extraordinare si mereu noi. Unele fascinante, cu pene colorate si tipete asurzitoare, vrabii gri si tacute, animale zdravene cu greaban si solzi, fluturi stravezii si parfumati.
Numai garile sunt la fel. Colectii triste de oameni obositi, scaune de plastic sparte, covrigi si ziare, caini cu labe rupte. Si numai garile nu sunt fantome, nu sunt mistere, nu sunt fascinante. Garile sunt reale si sfasietor de triste.
Si de-asta drumul e verde-namol si mai ales
gol si garile dor.