Long time ago... la început, sau cum iubeam la 18 ani

Vineri, 24 iunie 2005

Nu ştiu vorbe mai multe sau mai mari faţă de cele pe care ţi le-am spus până acum de zeci de ori. Şi pe care ţi le voi repeta mereu până când ai să le înveţi.

Iar atunci când vei fi departe şi te vei scălda în disperare şi nepuntinţă, îţi vei aminti fiecare cuvânt şi asta îţi va da puterea să lupţi.

Chiar dacă nu voi fi cu tine, chiar dacă nu voi mai fi niciodată cu tine, vorbele mele, spuse în clipă de tainică iubire, îţi vor răăsuna în minte şi te vor face să mergi înainte.

---

Dacă se va sfârşi? Da, probabil că da. Nu vreau să mă gândesc la asta pentru că ACUM cred cu tărie că te iubesc.

Sper că măcar o dată, după ce voi pleca, vei plânge. Măcar o singură dată şi te voi ierta. Voi ştii că n-a fost totul în van şi că măcar o clipă, preţ de o lacrimă, mă vei fi iubit şi tu...

Pentru asta ţi-aş ierta orice suferinţă mi-ai fi pricinuit. Dar nu m-aş întoarce.

---

S-ar putea totuşi să dureze, să îmbătrânim împreună. Chiar dacă acum sunt mândră şi sălbatică, până la urmă cred că te-aş iubi mult, m-aş supune, aş pleca fruntea. Te-aş aştepta seara cu mâncarea făcută, ţi-aş spăla hainele, ţi-aş ud florile, te-aş ajuta să te dezbraci dacă ai veni ameţit acasă.

Aş face dragoste cu tine oricând, dacă m-ai mai vrea...

Aş putea deveni o soţie cuminte, ţi-aş ierta aventurile, ţi-aş accepta chiar şi ocările şi palmele.

Simt că aş putea face asta, să renunţ la mine pentru tine.

Dar când voi ajunge să fac asta, nu voi mai fi demult fetiţa vie şi frumoasă e care sigur o vrei acum. O voi fi îngropat demult.

Şi mai mult, şi mai trist, îţi voi fi devotată şi fidelă ca un câine blând şi cuminte, dar nu te voi mai iubi niciodată.

Şi nici tu nu ai mai fi acelaşi, deşi încă m-ai iubi şi te-ai întoarce la mine de fiecare dată, deşi uneori mi-ai aduce flori ca să iert o scenă urâtă.

Dar te vei plictisi de trupul meu supus, mereu acelaşi, mereu la fel de cuminte şi de sărutul meu resemnat.

Nu, nu te-aş mai iubi, deşi nu te-aş trăda şi nu ţi-aş face crize şi scandaluri.

---

Sunt sălbatică şi mândră, sunt tânără şi rea în nesăbuinţa mea şi nebună în delirul vârstei mele halucinante. S-ar putea să ai impresia că îţi scap printre degete, că sunt aluncoasă ca o zvârlugă argintie prinsă cu mare noroc în apele tulburi ale vieţii.

---

Uneori sunt raţională şi calmă, inteligentă şi pot filozofa cu tine ore întregi. Îţi pot vorbi despre orice nebunie, despre misterele lumii.

---

Pot fi mistică şi misterioasă, te pot încurca în iţele feminităţii mele dezlănţuite.

---

Pot fi bună şi caldă ca o mamă, ca o soră, ca o amică veche. Te pot asculta, te pot alina, te pot mângâia.

---

Pot fi iute şi veselă, rece sau senzuală, te pot face să râzi, te pot înfuria, te pot face să treci de la o iubire profundă la o ură înverşunată.

---

Dar de fapt, voi fi mereu aceeaşi, a ta, cu un trup mereu proaspăt şi gat de iubit, cu un sărut mereu amar şi apăsat, cu aceeaşi mângâiere ostoitoare, cu aceleaşi idei. Pentru că te iubesc, sunt vie şi neîmblânzită.

Pentru că te iubesc, mă speri de orice şi plâng singură sau râd ca o nebună pe stradă când te zăresc măcar pentru o clipă în amintire.

Pentru că te iubesc, vreau să fug, să te smulg din locul tău, să te sărut, să te sfâşi şi apoi să mor într-un exces de voluptate lângă tine.

Pentru că te iubesc, n-am să accept niciodată să fiu supusă, să mă obişnuiesc cu dragostea ta, s-o pierd pur şi simplu.

Prefer să ajung să te detest, să ne despărţim cu un scandal monstru, să ne urâm de moarte, decât să mă resemnez, să pierd iubirea asta, atât de mare acum. Să devină monotonă, rutină într-o căsătorie trainică.

Prefer să-ţi urăsc mirosul, mişcările, cuvintele, decât să mă plictisesc de ele şi să le accept ca pe o răsplată pentru devotamentul meu.

---

Nu ştiu de ce mă apuc să-ţi spun asta şi unde vreau să ajung...

Nu, n-aş vrea să ne despărţim! Dar nu văd căsătoria cuminte ca pe o reţetă a fericirii sau ca pe o condiţie necesară a traiului îndelungat împreună. Eu văd lucrurile altfel.

---

Aş vrea să mă trezesc zi de zi goală lângă tine, să mă fac frumoasă, mereu mai frumoasă, pentru tine.

Vreau să ieşim în oraş ca şi acum, sau să ne plimbăm prin parc sau oriunde m-ar purta picioarele. Iar seara să ne refugiem în colţul nostru de paradis, uitaţi de lume, uitând de lume, şi să facem dragoste, mereu să facem dragoste. Chiar şi când suntem departe unul de altul, am face dragoste, atât de mult ne-am iubi...

Am lucra, amândoi am lucra. Am munci şi seara acasă, fiecare la biroul lui şi când am termina, am asculta muzică bună, am bea vin şi am face dragoste.

N-ar fi greu să ţinem o casă, am avea grijă să fie mereu ordine şi mult loc, ca să avem timp să ne iubim. Şi n-ar conta cine a pus masa ultima dată, am şti amândoi unde stă mâncarea. Mi-ar plăcea să gătesc pentru tine lucruri bune şi dulciuri, iar tu nu trebuie să faci nimic, decât să vii din când în când să mă vezi, să-mi vorbeşti sau să mă iei în braţe, să mă săruţi pe când eu voi fi plină de făină, sau să-mi ştergi lacrimile când voi tăia ceapă şi să râzi dulce şi limpede.

---

Zâmbetul ăla pentru care aş face moarte de om, buzele alea cărnoase pe care încă le mai simt pe piele...

---

La noi în casă ar fi multă lumină, un calculator, sau poate două, şi multe cărţi. Am avea şi plante verzi, mari şi elegante. Mi-ar plăcea să avem şi un câine mare... Un ciobănesc mioritic care să înceapă să latre tocmai când noi am face dragoste...

Câteodată aş avea mult de lucru şi aş citi până noaptea târziu. tu ai veni să-mi masezi umerii şi să mă săruţi pe gât, lângă ureche...

Câteodată ai ajunge târziu acasă iar eu te-aş aştepta într-un fotoliu singură şi cuminte, cu câinele la picioare. Te-aş aştepta până aş adormi. Când ai veni, m-ai trezi cu un sărut iar eu ţi-aş aduce mâncarea şi te-aş asculta.

Şi uneori ai fi gelos şi pe vântul care îmi răvăşeşte părul iar eu te-aş apăra de orice privire.

Şi am fi frumoşi şi doriţi, dar noi n-am mai vedea pe nimeni altcineva...

Dar mi-aş păstra mândria şi vioiciunea şi n-aş face nici un compromis înjositor şi n-aş accepta vreodată să fiu mai puţin decât jumătatea ta, frumos sculptată, ca să ţi se potrivească la fix.

---

Şi dacă totuşi s-ar sfârşi? Aş plânge mult şi te-aş urî şi aş tresări ori de câte ori te-aş revedea şi te-aş dori de fiecare dată, şi aş vrea sp îţi sar la piept, să mă lipesc de tine ca altădată.

Dar niciodată nu m-aş întoarce, chiar dacă aş suferi mereu.

M-aş mărita. Sigur m-aş mărita. I-aş face copii. Şi poate i-aş face mâncare şi i-aş spăla chiloţii şi l-aş înşela.

El m-ar iubi necondiţionat. Aş găsi pe cineva astfel, pentru care n-aş putea dezvolta o mare pasiune, pentru care nu m-ar chinui niciodată gelozia, cineva care n-ar fi în stare să mă înşele, dar nici să mă facă să-l iubesc.

Şi tu vei ceda, vei găsi o femeie, nu atât de sucită, care n-ar pune atâtea întrbări, de al căeri trup te-ai sătura curând, care ţi-ar face o mâncare nesărată şi lungă şi care ţi-ar face şi ţi-ar creşte copiii. Şi care s-ar îngrăşa şi s-ar delăsa, care s-ar uita la telenovele şi poate ţi-ar face scandal când ieşi cu băieţii la bere.

IAr când mă vei vedea, mă vei fixa câteva clipe, mă vei dori, mă vei urî cu cea mai cruntă ură şi vei vrea să mă sfâşii.

Eu mă voi refugia într-o dragoste sinceră şi plină de griji pentru copiii mei, pe al căror tată nu-l voi urî dar nici nu-l voi iubi şi mi-aş aminti mereu, mereu de omul pe care l-am iubit.

Şi copiii îmi vor reproşa că nu le iubesc tatăl, iar el nu va şti asta.

Şi eu îmi voi aminti cum uneori te iubeam cu atâtea disperare încât aş fi murit pentru tine, cum uneori ne certam îngrozitor încât ne-am fi putut omorî şi apoi făceam dragoste... multă dragoste...

Şi nu ne-am mai vedea multă vreme. Şi am îmbătrâni urâţi şi plictisiţi şi am aştepta resemnaţi sfârşitul.

Şi de-o dată, te-aş întâlni. Ne vom fi iertat.
- Ce mai faci? vei întreba.
Eu îţi voi enumera toate bolile de care sufăr iar tu ai asculta distrat.
Şi am pleca fiecare pe drumul lui, învinşi, şi ajunsă acasă, te-aş visa iar tânăr şi aş visa toată iubirea, toată plăcerea, toată ura, şi aş muri.

Tu n-ai afla decât târziu, din auzite şi vei tresări pentru o clipă. Vei pleca apoi cu gândurile tale şi vei auzi un refren de cântec vechi...

Ce mult te-a iubit, cât te-a iubit de mult

---

Iartă-mă pentru ce-am scris!

Să nu mă uiţi!...
Urăşte-mă, dar nu mă uita!

Cu toate dragostea care mă sfâşie, am scris, DANIM 2005

ASIMOV - Gold : Final science fiction collection

BATTLE HYMN
The Martian colony has become independent, however Earth still needs it to launch the future spatial programs. A campaign of subsersive musical messages is led to convince the settlers to agree to this arangements. The key song is la Marseillese.

FEGHOOT AND THE COURTS
An alien race adopts the American legal system. Some language misunderstandings lead to the most curious system of punishments.

FAULT INTOLERANT
Abram Ivanov, a prolific writer, acquires a new word processor, which learns gradually to proof read all the stories, up to the point where it actually becomes capable of writing literature by itself.

KID BROTHER
When a family is refused the application to have a second child, they acquire a robot to act as a brother to their rather violent lonely child, Charlie. In time, the mother becomes very much attached to the kid robot, while the father constantly disproves of having it in their family. When an accident happens and a fire starts in the family home, the mother is forced to choose which child to save

THE NATIONS IN SPACE
Technicians belonging to rival families are forced to work together. When one of them discovers a mistake that his rivals have done, he is tempted to let it pass unnoticed so that the other family become discredited. However, this can have a very serious impact on all human life.

SMILE OF THE CHIPPER
In the future some men have been chipped so that they can perform high financial operations. A bussiness man who has profited from the help of such people explains how important it is for chippers to deny their emotions in order to perform their job right.

GOLD
Jonas Willard is a director who has produced a very successful compudrama of Shakespeare's King Lear. He is approached by a mediocre writerwho offers him a large sum in gold to produce a compudrama of one of his novels.

Arheologie de suflet - Orasul natal

15 august 2006

Si merg pe drum
si scuip tutun
si urlu iar ca un nebun
nu m-au batut
mu m-au avut
si nici macar nu m-au vazut
ce fericire!

m-am ingrasat cand toti credeau
ca eu numai fumez si beau
in soldul meu
se germineaza Dumnezeu
ce stralucire!

si-am sa ma duc din nou la toamna
si-o sa l scriu ca sunt o doamna
si mananc numai caviar
si-o sa inghit iar praf cu paine
si am sa beau apa cu clor
dar le voi spune ca mi-e bine
si mai ales ca imi e dor

ASIMOV - Gold: The Final Science fiction collection

1. CAL
A rather obsolete simple tasking robot named Cal is owned by Mr. Northrope, a writer, who also helped create the robot. Because of this, Cal starts wishing to become a writer itself and Mr. Northrope is willing to help up to the point where Cal actually becomes a good writer and also starts questioning the 3 laws of robotics and his purpose in the world.

LEFT TO RIGHT
Robert Forward becomes Robert Backward as he passes through a device meant to produce a change in the parity of real things.

FRUSTRATION
Herman Gelb, a programmer, discusses on how computers are programmed such that they will dismiss the possibility the war in any given simulation, thus leaving war-wishing politicians with nothing but frustration

HALLUCINATION
A 15-year old apprentice is assigned to work on a far-off planet currently exploiting the energy of a nearby neutron star. He manages to make first contact with an intelligent native alien species.

INSTABILITY
Professor Firebrenner designs a time machine, but going back in the past causes a big-bang.

ALEXANDER THE GOD
Alexander, a gifted young programmer, builds a very powerful computer which he names Bucephallus. With th help of this computer he wishes to become the richest man on earth and then pursue the quest for immortality. However, while the computer attempts to take every possible variable into account, making Alexander the ruler of earth, the only unpredictable variable, which causes everything to crash is the existance of Bucephallus itself.

THE CANYON
A letter written by the wife of a Mars based scientist talking about the exploration of a canyon on the red planet and the possible evolution of the human settlements there.

GOOD BYE EARTH
Letter adressed to Earth by a settler in one of the space communities orbiting the planet at the time. He warns about the probability that these settlements break relations with Earth and leave orbit and that this may happen to any other future settlements

NEW ENDEAVOUR - blogging about books I read

Blogging about books I read. I should start this mostly for my self since I've been doing a lot of reading lately and keep forgetting what I've read about last week or last year.
so here it is- my first book blog article.
WARNING! THERE MAY BE SPOILERS!
Today we read a collection of Asimov SF.

Arheologie de suflet

Am început să sap prin caietele vechi. Şi asta tot arheologie se cheamă, nu ?

Am scos de sub praf o poezie - pardon, sursă istorică, care documentează una dintre primele întâlniri cu Fetiţa. Sau dacă nu e vorba chiar despre o întâlnire, cel puţin o recunoaştere a existenţei sale.
So here it is:


Plâng un zâmbet - 25 februarie 2003

Mi-e milă de biata fetiţă
cum gângure singură în lume!
Mă mir cum dintre florile străvezii
a fost osândită să fugă...

Vezi perlele negre sub tâmple
cum varsă boabe de argint_

E miezul nopţii, fetiţa nu plânge,
îşi plânge un zâmbet,
varsă lacrimi pe un lingou de aramă
şi lacrima ei sărată îl toacă.

- Până mâine, îmi spune,
Va ieşi un zâmbet senin!
- Dintre atâtea lacrimi?
- Desigur! Şi tu când erai mică ca mine
îţi râdeai amarul
şi îţi plângeai veselia.

- Vreau să cresc ! mi-a mai zis
şi până să o prind se dusese.
Aripile ei de Icar
se topeau sub vânt...

Mi-e milă de biata fetiţă
cu perlele ei maronii
cu gândul ei nesăbuit.

Oare n-o fi văzut cât eram de bătrână?

A făcut Ţop! din oglindă
şi acum mi se ascunde în suflet.

E bine fiindcă îmi plânge zâmbete -
dar am s-o alung curând.

Something I wrote in July 2006

You know,
my wonderfully wounded child
I have stepped in sharper shards then your heart
I can take it all
and my world is not going to fall
if you leap
and your pit is not that deep
I have fallen further before
But how can you know for sure
unless you scratch your own skin
to bleed all the pain out
and breathe it back in.

Now, what are you going to do?
There's no black or white in your eye
I can feel you.
It's all crumbling down, shades of grey.
And you've known it for a long time
It's what they all used to say -
The time has come when your skin doesn't fit
And all you can see is the pit.
Will you leap?

And you're sure there are safer ways to redemption
But that has nothing to do with you.
You have already wasted affection
On stuff that you needed to do,
On rules and restrictions and love,
On things that were meant to last longer,
Things meant to keep you above,
Pills and exercise to grow stronger.

But the time has come
When your shoes hurt our feet
And all you can smell is the pit,
you don't even know if it's steep,
but I'm sure you are willing to leap.

I've been there and lived

Am mai fost deja acolo şi am scăpat cu bine. Numai eu ştiu cu câte cicatrici.
Şi tot o să mai merg o dată. Numai o dată pentru că acum ştiu ce trebuie făcut şi e datoria mea să încerc. O să te salvez. Am să te prind chiar înainte să sari, chiar înainte să-ţi seama că vei sări.

Nu e bine.
Dacă încerc să te opresc înainte să sari, nu vei înţelege ce am cu tine, de ce m-am repezit aşa dintr-o dată să te iau în braţe de parcă erai gata să mori. Pentru că acesta e una din chichiţe - nu vei ştii că vrei să mori decât în ultima clipă şi vei sări aproape în acelaşi moment. De aceea trebuie să fiu extrem de delicată şi de atentă.

Trebuie să te las să vezi prăpastia bine de tot. Să vezi singur hăul, să te las să fii tras înăuntru şi aproape înghiţit, să te speri singur de tine, să te îngrozeşti bine înainte să încerc să te salvez. Altfel nu vei înţelege niciodată că te-am salvat, sau de la ce.

Cât de departe te pot lăsa să te apleci? Până nu îţi mai vezi boturile pantofilor? până nu mai vezi marginea hăului, până nu mai vezi nimic decât hăul, sau până începi să vezi gurile mari şi ochii verzi şi să simţt miasmele abisului? Până unde te poţi apleca în siguranţă înainte să te apuc de tivul cămăşii să te trag înapoi?

De data asta voi ştii până unde să merg. Până unde e safe pentru mine să calc ca să nu mă tragi şi pe mine. Data trecută am căzut de sus, numai un miracol m-a salvat. O Fetiţă...

Dar de data asta ştiu ce fac. N-am să mai aştept prea mult, va fi bine. Totul va fi bine.

Şi e greu să te ştiu atât de aproape de dezastru şi să nu îţi pot spune nimic. De fapt şi când încerc să îţi spun, nu înţelegi. Trebuie să priveşti în abis ca să înţelegi.

I have been there before and lived. Am s mai calc o dată pe marginea prăpastiei.
Doar o dată.
De data asta, once and for all.

January 9th, 2009

I'll make you stay
Even if the drinks are on me
And I have to pay
For the cab and any other fees.
Till closing time
We'll just be like this
Across the dirty pub table
Talking birds and bees.
And that green eye of yours
Where the whole world mirrors tonight
Like the pond where Lancelot du Lac was born
Is such a beautiful sight!
Maybe I'll have to call a cab when it gets late
And carry you up the stairs and be your mate
But tonight
That green eye is such a beautiful sight.

Wake up and smell the coffee, my friends!

Fetiţa are un inel nou. Un inel de la Ea. Pentru că din nou există o Ea. Asta nu se întâmplă prea des. Prea puţine femei trec de linia de apărare. Şi ca să ajungă la Fetiţă trebuie să treacă prin tranşee şi focuri de artilerie. Cine scapă, stays there for good. Inelul e măricel şi are chip. Ca un omuleţ chinuit încremenit pe vecie, ca un cavaler care a văzut Gorgona. Fetiţa-Gorgonă, asta e ceva nou. Îmi plac inelele mari şi ciudate. Se gândea la asta azi în staţia de tramvai şi parcă o auzea pe Mamaia: '' E prea mare, grosolan aşa, ca un ghiul. Lasa ca îţi ia Mamaia unul frumos, aşa finuţ cu o pietricică ceva.'' Pentru că Mamaia nu ştie că acum inelele alea se oferă mai mult la logodnă şi pentru că Mamaia o crede pe Fetiţă draguţă şi fragilă şi elegantă şi finuţă şi delicată ca o mimoză. O vede jucându-se de-a damsel in distress şi îşi închipuie că o să îşi caute un bărbat ca un cavaler, draguţ şi politicos şi la fel de elegant şi finuţ la fel ca Fetiţa. Dar Mamaia habar n-are de unde vine Fetiţa şi prin ce a trecut ca să ajungă aici. Şi asta e cel puţin ciudat, pentru că Mamaia a crescut-o pe Fetiţă aşa cum e ea acum. De-a dreptul ciudat...

- Să nu te încrezi în femei că femeile sunt parşive.
- Să nu te încrezi în bărbaţi, că bărbaţii vor să profite de tine.
- Nu contează frumuseţea, contează să fii isteaţă şi cinstită.
- Să ai banii tai.
- Trebuie să ştii să te descurci singură că noi n-o să fim mereu aici.
- Întotdeauna trebuie să ai ultimul cuvânt
- Învaţă ca să scapi de aici

În ultima vreme, Mamaia se uită la Fetiţă cu groază. Asta i-a spus şi asta a învaţat-o ca să îi fie bine, dar asta nu prea e Fetiţa ei, asta e un monstru.
O fiinţă uriaşă şi puternică care mai degraba mută munţi decât să dea cu mătura, care iese în oraş în blugi şi refuză să poarte poşete. Care face mâncare de plăcere şi numai când are chef. Care refuză să-l pună pe El să se bărbierească sau s-o ia de nevastă. Care e fericită deşi n-are nici bani, nici casă, nici planuri precise de viitor. (Dar aici, zice Mamaia, e mai mult vina guvernului). Care în principiu e fericită deşi n-are motive să fie, pentru că femeile nu sunt fericite, în principiu. Care ştie sa repare singură multe chestii din casă şi căreia nu-i e frică să meargă singură cu trenul noaptea. Care, în ciuda avertismentelor, are din când în când încredere în oameni. Şi mai grav, care vorbeşte cu străinii.
O Fetiţă-gigant care n-are nevoie de nici un bărbat dar îi place să îi aibă şi să facă dragoste cu ei (altă chestie care o oripilează în special pe Mamaia). O Fetiţă care nu mai vine plângând acasă când îşi juleşte genunchii ci îşi lipeşte rănile cu scoci şi merge mai departe prin ţărână.
O Fetiţă mai bărbată decât ar fi dorit Mamaia vreodată.

Şi acum e complet inutil să încerce să o mai dea înapoi sau să-i dea sfaturi.
Mamaia nu mai zice nimic. Cel puţin e sigură că Fetiţa o să supravieţuiască, come what may, Fetiţa şi libărcile.
Acum, când Fetiţa o vede pe Mamaia, Mamaia nu mai zice decât:

- Să fii cuminte!