the weirdest things

Cea mai ciudată chestie i s-a întâmplat azi.
Ca dintr-o poveste sau un film cu final neașteptat, ca dintr-o povestire filozofică mai degrabă, sau o poezie sau o pastila de Valium sau un joint sau o pileală orice dar fără nici o legătură cu realitatea.
Pentru că lucruri ca astea nu se întâmplă în viața reală, real life e ceva plictisitor dar necesar, ca școala și seminariile de la 8 dimineață.
Ea, Fetița crescută mare, fără rost, fără direcție pentru prima data in viață. El, un oarecare cu ușoare influențe de cocalar, vezi geaca cu sclipici si blugii de firmă cu multe fermoare si buzunare. Ea, îndragostită fără speranță ca întotdeauna, aici nimic nu s-a schimbat. El, încrezator în femeia lui de la zeci de kilometri depărtare și râzând pe sub mustăți. Ea, delicată si politicoasă, el grosier babuin neînțărcat care nu știe nici să răspundă la bună ziua și îi vorbește la per tu din prima clipă.
Oare el nu vede că ea e mai mare, chiar și cu câțiva ani, oare nu vede inelul și statutul social, bună creștere și educația care îi transpiră prin toți porii?

E dumninică.
Fetița se duce acasă. A plecat de acasă, se duce acasă. Tot nu s-a lămurit unde e acasă. Acasă unde e el, unde e el sau unde e ea sau unde are pisici, peste tot are pisici peste tot e un el, pleacă de acasă ca să se ducă acasă drumul spre acasă o doare mereu. Azi doare mai rau. El nu mai e acasă. O să fie din nou acasă dar acum nu e, și Fetița se gândește dacă mai are rost să mai rămână acolo dacă el nu e, chiar dacă el va fi, ce rost mai are. Sau oare, când se întorace va mai fi tot el sau aerul strainilor îl va fi schimbat în așa fel încât să nu mai aibă de ce rămâne acolo? Sau poate singuratatea o va schimba pe ea în așa fel încât el nu o să mai aibă nici un sens cand se va întoarce. Sau poate va aparea un alt el, sau el, acel celălalt el se va hotarî să devină un EL, sau...

Trenul e infect ca de obicei. Fetița caută un compartiment cu lumină. Va desena în tren așa cum altădată citea, ca să uite ca să nu se mai gândească la nimic, sau ca să se poată gândi la el, oricare ar fi el, fără să o întrebe nimeni nimic. Nu știu exact de ce dar nimeni nu te deranjează niciodată când citești sau desenezi sau scrii în tren, de parcă ai fi cine știe ce ființă misterioasă sau periculoasă, ce monstru sacru care nu trebuie deranjat cu nici un preț.

În fine, găsește un compartiment cu un singur element în el. Elementul e tânăr și singur, deci puțin probabil să deranjeze în vreun fel.

- Buna seara! Aveți un loc liber?
- Toate e libere.

Gramatica schelălaie rănită, dar în fine, va sta aici ca în altele e mai rău.
Își pune sarsanalele sus, își oprește doar sacul cu creioane și blocuri de desen. Va desena, se va vindeca de tot, va desena și totul va fi bine. Se așează pe aceeași parte cu el, la un scaun distanță. Dacă nu îl văd, nu se uită la mine, mă lasă în pace să desenez în liniște.
Cinci minute mai târziu vine o tanti la vreo 40 și de ani. Aceeași discuție:

- Aveți liber?
- Toate e libere.
- Așa, bun.

Se așează între Fetiță și babuin. Are chef de vorbă. Fetița își instalează MP3-playerul și își înfundă căștile în urechi. Va fi lăsată în pace cu orice preț. Vrea să deseneze și să se gândească la ei, la toți acei ei care i-au trecut prin viață și încă se mai perindă, la toate halourile vechi și noi, la durere și fericire, vrea să gândească și să deseneze. Tanti tace dacă vede că nu are cu cine vorbi.

Tanti miroase a transpirație. Concentrația artistică a Fetiței se duce de râpă.
Trebuie sa se mute. Să plece din compartiment nu are unde. Singurul loc unde n-ar ajunge-o mirosul și unde poate desena este la geam, vis-a-vis de babuin. Se va holba în blocul de desen și va comenta ceva. Dar în fine, nu există alt loc așa că stă acolo și gata.

Trenul pleacă. Fetița desenează și gândește. Conform așteptărilor, babuinul e fascinat. Fetița desenează o insectă imaginară ca să nu șocheze audiența. Babuinul urmărește creionul ca moliile lumina. Fetița desenează și gândește, îl ignoră total. Nici nu pleacă trenul bine că se stinge lumina. Nu-i nimic, e încă lumina afară, se poate desena. Zece minute mai târziu, o insectă adevarată aterizează pe blocul de desen. Din greșeală, Fetița o strivește. Insecta lasă o dâră roșie pe hârtie. Fetița încearcă s-o șteargă, nu reușește. Nici cu guma nu merge. E ridicol. Fetița pufnește în râs. Babuinul râde și se uită la Fetiță. De câteva minute nu se mai uită la hârtie. Din politețe, Fetița scoate căștile și râde.

- Fir-ar să fie!
- Desenezi frumos, zice babuinul.
- Mersi, zice Fetița și își îndeasă din nou casca în ureche să nu se lungească conversația mai mult decât e nevoie.

Lumina nu se aprinde din nou. Din toate zilele, tocmai acum s-a gandit CFR-ul să facă economie. Se face din ce în ce mai întuneric. Până la urmă Fetița renunță la desenat. Nu mai are sens, nu mai recunoaște culorile. Babuinul se trântește înapoi pe scaun dezamăgit. Fetița e tristă. Babuinul e trist. Fetița intră pe net pe telefon, ce ți-e și cu tehnologia asta, babuinul vede în geam reflecția ecranului. Fetița se uită la poze cu el. Babuinul e gelos. Drumul e lung și scaunele sunt ciudate e greu să te relaxezi.

Printr-o înțelegere tacită Fetița și babuinul își întind picioarele sub scaunul celuilalt cu grijă să nu se loveasca unul pe altul, acum e bine, babuinului i se face somn, Fetița ascultă Chiar dacă în căști, e tristă. Două stații mai tarziu babuinul se uită la Fetiță, Fetița pe geam și ascultă muzică și picioarele se sprijină unul de altul dar niciunul nu se mișcă, nu se ferește nu zice nimic.
Fetița nu mai stă pe net, nu îi ajunge bateria, și în plus el nu înțelege nimic, n-are rost. Babuinul vorbește la telefon cu femeia lui. Fetița nu aude ce, nu o interesează.

Încă trei stații Fetița s-a plictisit de-a dreptul încearcă să mai deseneze ceva dar lumina asta gălbuie de veghe e prea chioară și formele nu au sens și nu vede liniile de creion și e trist și nu mai poate gândi și muzica asta trebuie schimbată din când în când ascultă aceleași melodii de un an de zile. Închide clipboardul și îl pune pe măsuța de lângă fereastră. Babuinul vorbește la telefon. Melodiile astea nu mai au nici un sens next next cum să se mai gândească la el cu melodiile astea și doar are nevoie să se gândească ca să o doară ca să simtă ceva și babuinul vorbește la telefon și picioarele se ating în continuare.

Chiar dacă nu te vede chiar dacă nu mai crede ce mult te-a iubit încă te mai iubește și pe tine nu te doare așa cum ar trebui ce să faci ca să doară ce să faci ca să simți ceva. E întuneric și nu poate desena. Se mai uită o dată la clipboard, poate totuși ar putea desena... Babuinul vorbește la telefon și ține mâna pe clipboard. Fetița ține mâna pe clipboard. Babuinul mângâie clipboardul. Brusc babuin nu mai sună așa de rău aproape senzual aproape frumos daca n-ar avea geacă cu sclipici dacă ar fi altul altundeva altfel dacă.

Fetița ascultă muzică și ține mâna pe clipboard. Babuinul vorbește la telefon și ține mâna pe clipboard.

***

Pentru o clipă undeva în lume un clipboard nu înseamna nimic, e doar o prelungire de suflet.

***
Trenul oprește și el iese din compartiment în fugă. Fetița merge acasă să vorbească cu el să deseneze să gândească să o doară.